Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLOUAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 147 pentru PLOUAT.
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare: - 25 cu nimic-sprezece! * - Ai fost la Cotroceni, Mitică? - Nu, monșer, am scăpat tramcarul! * - Mitică, prea te izmenești! - Din contra, monșer, că nu port vara! * Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut. - Ce-ai pățit, iubitule? - Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, și acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!... * - Ce ai, monșer, de calci așa? întreabă Mitică pe un amic. - Mă supară o gheată teribil. - Du-te Kibrik, să ți-o scoată. (Kibrik - Renumit dentist bucureștean.) * Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească ...
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune Ultima emisiune de Ion Luca Caragiale La răspântia unei mahalale mărginașe, strălucește de departe în fel de fel de fețe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu pași grăbiți. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie și intră în cârciumă. — Bună seara. — Bună seara, d-le Iancule, răspunde negustorul de la tarabă. — E cineva d-ai noștri p-aci? — Încă n-a venit nimeni. — Nici d. Tomița? — Nu... Pesemne s-a mai abătut pe undeva; dar trebuie să pice acuma. Persoana care a intrat și întreabă de domnul Tomița este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A și pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său, pe care l- ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
Constantin Negruzzi - Disţărare şlicului Disțărare șlicului de Constantin Negruzzi În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând, Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta O mătăhală așa mare, făcută de mucava — Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat. Minerva cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat, S-au uitat la adunare, au tușit, au stărnutat. Atunci d-un "Să-ți fii de bine" tot ceriul au răsunat, De uietul acel groznic pământu s-au clătinat. Toți cu gurile căscate din acea mar-adunare Ce-a să fie, ce-a să iasă, aștepta cu nerăbdare. Mercur, șăzând într-o laturi, având în mână un compas Și măsura de câte palme este al lui Iupiter nas. Minerva și Prozerpina, Seres și fiica Latonii, Criticând câtu-i de ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
... descrie, se aruncă spre ușă și se făcu nevăzut. În cârciumă se întinse tăcerea. Mă înăbuși plânsul, luai pe Puiu în brațe și ieșii afară. Ploua mereu. Marea spumega în urlete, iar departe, în învălmășagul valurilor, felinarele de pe catarge sclipeau ca niște ochi ce nu puteau adormi de dor. Am ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
Ion Creangă - Ioan Roată şi Vodă Cuza Ioan Roată și Vodă Cuza de Ion Creangă 1882 Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între acești din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate ...
Ion Luca Caragiale - D-l Goe D-l Goe de Ion Luca Caragiale 1900 Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai. Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie. Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale. Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan: Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular: „Domnule director, În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la "Grand HĂ´tel Victoria Românăâ€� în centrul ...