Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POTRIVIT(CU)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 245 pentru POTRIVIT(CU).

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... omoare ziua-n amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie: poduri de fier peste iazuri; insule de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul ... tot îl munceau, câteodată, planuri mari și tare încâlcite din pricina celor două mii de galbeni. Uneori, ca astă-seară spre pildă, își scotea bisacteaua cu sineturi din scrin, le citea cu glas tare coanei Ruxandei, care le învățase pe dinafară, ocăra cât ținea sinetul în mână, pe cel care nu-i plătise, iar când le punea ... n-are, și atâta tot? — Ce să-ți mai spuie, dacă știi. Conul Gheorghieș rămase pe gânduri; n-avu ce să mai zică. Om cu greutăți, cu copii, sărac; adică la ce i-ar mai da banii înapoi, lui, care are cu ce trăi: nici tu cățel, nici tu purcel, el singur și cu

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... și învățându-l să primească oricând ideea potrivită în încercarea-i omenească De a pătrunde înțelesul din nepătrunsele mistere ce împânzesc tot universul cu-nșelătoarele himere... VI Dar oare lumea pregătită era, pe-atunci, să se trezească făr' a fi dusă în ispită de slaba-i fire ... îndrăznește și, negândind, pripit se-avântă În aventura-i nebunească să netezească totu'-n cale venind ce-i vechi să-nlocuiască, chiar de-i primit cu osanale Crezut a fi Înnoitorul, „Pe Zeus, e de milă vrednic!â€� Fiindcă el, cuceritorul, de-ar fi umil, retras, cucernic, Ar ... ducând povara iluziei că doar Olimpul e-n drept să judece-n afara Lumescului neștiutor. Purtând în suflet îndoiala eu, temerarul luptător, nemaicrezând în învoiala Cu omenirea suferindă, cea de tradiții păstrătoare, făr' a-ndrăzni să se desprindă, să-și fie eliberatoare, Voiam prin orice sacrificiu să o ajut ... descătușare când, răzvrătit, fără speranță de-a căpăta, cândva, iertare, M-am aruncat în aventura cea mai temută dintre toate și nemaiîmbrăcând armura, cu pieptul gol, spre libertate, Am îndrăznit să fiu proscrisul și, sfâșiind vălul uitării, m-am prăbușit din paradisul indiferenței, renunțării... Eliberându-mă de teamă am ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... nici prea-prea, nici foarte-foarte — unul din exemplarele de duzină ale vastei fabricațiuni, exemplar care e greu de deosebit individual în pachetul întreg. Cu toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu câteva minute mai-nainte pe drum, l-am invitat să guste ceva împreună cu mine și nu m-a refuzat. A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am ... tot; una însă dintre toate a fost mai tare. Cronicarul teatral îmi contesta pe lângă talentul dramatic si cunoștința limbii românești, și aceasta cu o vervă, cu o malițiozitate, cu niște împunsături, cari firește m-au afectat foarte adânc: eram nu criticat, eram maltratat, bătut, zdrobit! Ba cronicarul promitea că va reveni — și iscălea ... lup, Nicu la ușe! nu înțelegeam... Am simțit însă numaidecât că d. Nicu Ionescu era aci ca la dânsul acasă, în cei mai intimi termeni cu „confrații". M-am oprit să schimb câteva vorbe ...

 

Ion Luca Caragiale - La Paști

... încalță ghetele cele nouă cu bizețuri, își ia pălăria cea nouă și pornește. Douăzeci și patru de ore de absolută libertate... Să-l urmărim ceas cu ceas și pas cu pas. 11 și jumătate, sâmbătă noaptea. Clopotul de la mitropolie... Un tun... Lache trece podul de la Palatul Justiției în direcția sud. Al doilea tun ... trei sferturi... Lache coboară dealul mitropoliei, ținând strâns portocala aprinsă... Ciudat lucru! la coborâș, gheata din dreapta parcă supără și mai mult ca la suiș... Cu cât îl strânge gheata, cu atât Lache strânge portocala... O strânge până o sparge. Suflă, o stinge și o pune în buzunar. 5 și jumătate dimineața... Lache umblă pe stradă ... să joace din degete ca niște mâni de harfonistă. 8 ceasuri d.a. Lache și amicul beau bere la Gambrinus, unde e lume destulă. Amândoi sunt cu piciorul respectiv liber și cu câte o gheata alături. Plătesc și vor să plece. Se apleacă să-și ia fiecare gheata. Caută în zadar: ghetele lipsesc amândouă. Un mare hohot ... vedem. — Haide... Oprește, birjar! Genială inspirație a avut Lache! Ghetele schimbate merg minunat. Dau drumul birjarului și se-n-torc în târg ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două sfeșnice cu trei ramuri. Rotundă la obraji, albă, cu ochii negri și mânioși, se-ntoarce când pe-o parte, când pe alta, nemulțumită de cum își potrivește pieptănătura. Cu o fustă scurtă, cu corsetul pus, cu mâinile goale până în umeri, cu ghetele descheiate, cu o talie rotundă și mlădioasă, cu pieptul plin... femeie bine zidită... tânără încă... frumoasă... mai mult plăcută decât frumoasă. Coleg de liceu cu Delavrancea în 1875-1876; a făcut parte din grupul "Trubadurului"; nepotul scriitorului Ciru Oeconomu. Bate din piciorul drept. Strânge pieptenele. Își mușcă buza ...

 

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. - Hai ! deschideți cu fuga, dragii mamei, cu fuga ! - Ia ! Băieți, zise cel mai mare, săriți și deschideți ușa, că vine mama cu demâncare. - Săracuțul de mine ! zise cel mic. Să nu cumva să faceți pozna să deschideți, că-i vai de noi ! Asta nu-i mămuca. Eu ... era a lui, ce au căutat pe nas le-a dat. Când jălea el așa, iacă și capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării și gâfuind. Și cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinții rânjind, în ferești. - Dragii mămucuței, dragi ! Cum așteaptă ei cu bucurie și-mi râd înainte când mă văd ! Băieții mamei, băieți, Frumușei și cucuieți ! Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce ... zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână și cu ouă și fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... de noi: "să te uiți la ea bine". Timp de peste un sfert de ceas, nu făcui altceva ; nu cred să mai fi privit vreodată cu atâta stăruință și mai cercetător o femeie, ceea ce-mi fu cu putință fără să mă sfiesc, dânsa fiind ocupată numai de ceea ce avea în pahar și pe taler. Dar cu cât o priveam mai mult, vedeam la ea mai puțin. între două vârste, nici bătrână nici tânără, nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă ... și oase, și pe el - la masa aia chiar se așezau când veneau împreună - da, parcă l-am văzut așa cum era: îndesat și mărunt, cu gâtul scurt și capul rotund lăsat pe ceafă, la față plin, cu nas și ochi mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a ... s-au pus au rămas fără răspuns, toate presupunerile, neîndreptățite, toate cercetările, sterpe. O felie de oraș am luat-o sub plasă, am împănat-o ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru ... cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau ... față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în fața ei. Ruja era voinică, smeadă, cu obrazul rotund, cu părul, ochii și sprâncenele negre, ca pământul cel bun. Cozile, lăsate pe spate, se îndoiau pe oblâncul șeii, așa erau de lungi. Gura cu buzele cărnoase, umede și roșii ca miezul piersicei pietroase; printre ele scăpa un zâmbet, care arăta albul dinților ca pe o rază de lumină ce ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Triumful talentului

... scriituri - engleze, italice, gotice, batarde, ronde, majuscule, minuscule, ș.cl., în fel de fel de mărimi, de la doi centimetri până la un milimetru, și cu și fără transparent. Era acuma gata... Dar, în ajunul concursului, se-ntâmplă, cum se-ntâmplă în orice poveste, să se-ntâlnească - cu cine? cu o veche a lui cunoștință, cu bunul său camarad de odinioară, cu Ghiță Nițescu, băiatul cu degetele degerate. - Ghiță! - Niță! Și din vorbă-n vorbă, află Niță că tata lui Ghiță, după ce a scăpătat, a murit ... amice Ghițică! - Apoi, dacă mi-a ordonat ministrul să merg... se poate? - Apoi, mă prezent și eu, Ghiță. - Bine, prezentă-te și tu. - Cu mine! la caligrafie, Ghițică? - Cu tine la caligrafie... Eu știu ce mi-a ordonat ministrul. - Bine! Cu așa ton a pronunțat Niță acest bine! încât Ghiță, după câteva momente de gândire tăcută, i-a zis: - Niță... eu am ... Niță s-a purtat foarte galant; pe câtă vreme mâna degerată a camaradului său tremura de emoție pe hârtia ministerială, Niță, cu ...

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... Paul Zarifopol - Creaţie şi analiză Creație și analiză de Paul Zarifopol Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori ... și compromită seriozitatea spiritului, dând atenție unor astfel de ciudate mărunțimi. În lucrurile sufletești, ca și în cele exterioare, atenția obișnuită a literaților, cu atât mai mult a cititorilor, e atrasă numai de senzațional. Proust creează tocmai cu ajutorul nimicurilor bizare; și fiindcă, cel puțin în părțile de la începutul operei, el nu sacrifica nicidecum detaliul exterior în favoarea celui pur psihic, figurile ... spiritului, astfel încât torentul să se reverse în toată tumultuoasa și confuza lui splendoare? Presupunerea îmi pare exagerată, și justificarea ei nu îmi e clară. * * * Cu nemărginită mulțumire am citit ce spune dl Ibrăileanu despre Tolstoi Rusul genial. Rareori am simțit că înțeleg o impresie literară atât de complet, din adâncul ... pe Fort comme la mort al lui Maupassant, care-mi plăcuse la două lecturi anterioare. Mi-a fost milă și scârbă de Maupassant cu pictorul lui și cu

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... Murășul Și duc tustrele Crișuri." Așa ne spun cele dintîi strofe ale poeziei Noi, iar în Oltul se personifică amintirea trecutului și răzbunarea viitorului, tot cu prilejul unei ape curgătoare, care atrage cu atît mai tare pe poet cu cît valurile ei se duc spre țărmurile binecuvîntate ale României libere. „De mult, în vremi mai mari la suflet, Erai și tu haiduc, moșnege ... sus nu întrebuințează vorbe exagerate „în contra tiranilor barbari", ci zice numai : „Neputincios pari și tu astăzi — Te-a-ncins cu lanțuri împăratul," și cu cît expresia e mai măsurată, cu atît impresia e mai adîncă. Vechiul adevăr : prin strigăte violente se risipește emoțiunea și dispare, prin vorba stăpînită se păstrează și crește. Și, poate, cea ... ne încîntă în afară de nota specială a patriotismului : „La sînul tău vin în amurguri Sfioase fetele fecioare, Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins de cingătoare. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, Și cîte cîntece și lacrimi Nu duce valul, călătorul..." Numeam mai sus „excepționale" împrejurârile în cari patriotismul ... a voastră strună Din cerul sfînt o rază să coboare. E frig la voi și moartă-i strălucirea Cetăților

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>