Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUI DE SOMN
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 248 pentru PUI DE SOMN.
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se ... — Na! car mi-a trebuit, car am găsit! Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gânduri. — Mă!... asta încă-i una! De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am găsit o căruță... Ba e Prepeleac, ba nu-i el... Când iaca un om trecea iute spre târg ... capră de vânzare. — Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea, să-ți dau carul ista? — Apoi... dă... capra mea nu-i de cele săritoare, și-i bună de ...
... care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare ...
... scap... Iar din întâmplare dacă mai trăiam, Și de la răzbel te-ntorceai trudit, O! Faun amate, eu nici că dormeam, Și-n al tău somn dulce te-aș fi străjuit; Și dacă de visuri să dormi nu puteai, Eu îmi luam lira pe a mele brațe Și îți cântam fraged pân’ ce adormeai, Sau de-ți era voia și pân’ dimineața... Dar eu zic aceste... și plâng în zadar, Singur numai eho suspină cu mine, Răsunând în aer al meu ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite ...
... scap... Iar din întâmplare dacă mai trăiam, Și de la răzbel te-ntorceai trudit, O! Faun amate, eu nici că dormeam, Și-n al tău somn dulce te-aș fi străjuit; Și dacă de visuri să dormi nu puteai, Eu îmi luam lira pe a mele brațe Și îți cântam fraged pân’ ce adormeai, Sau de-ți era voia și pân’ dimineața... Dar eu zic aceste... și plâng în zadar, Singur numai eho suspină cu mine, Răsunând în aer al meu ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de lumini aprinse, dar apoi recădea repede în somnul lui adânc și nu mai pricepea nimic [din] acel murmur misterios si tânguitor de roi. 2. Când se trezi a doua zi văzu că era târziu seara, iar niște prieteni de-ai lui jucau cărți la o masă. El dete "bună seară" c-un glas cam răgușit și ei deodată răsăriră toți și se uitară uimiți ... ca o roză și blondă ca un caier, cu un capușon alb-vânăt în cap, princesa B., una din frumusețile marelui oraș. Lui îi plăcuse de mult acea princesă înaltă și barbată, tânără și frumoasă, puternică și dulce totodată. Dar de
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... are Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare? O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară Mâncați de urși? Trei-patru... Pe când această fiară, Acest vrăjmaș de moarte al genului uman Atacă și distruge pe fiecare an Nu zece, nu o sută... ci mii și mii de vieți, Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți " Că judecându-l după isprăvile lui crunte Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără ... orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are de mult pentru poeți Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!... De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare, Devine melancolic și, câteodată, moare. Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie, Ades, de supărare, el cade-n letargie, Devine colb, se-nalță pe-un strat ...
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... mine. — Domnul să-ți deie!... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog de picioare și nu pot merge pe jos prin arșița soarelui. M-oi pune așa pe marginea căruței cu picioarele afară, ca să nu te supăr. Omul cu cațaveica albastră, făcându-și socoteală că aceasta nu-l costă nimic ... ți scurteze calea și să-ți lungească zilele, răspunse cerșitorul închinându-se adânc. Biciul plesni în aer și calul plecă în trap mare, ridicând valuri ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... Căci zilele - unui rege primejdii au în ele — El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș'atunci devine umbră — pe mână de mișei Cad frâele și dânșii duc lumea cum vor ei. « Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur, — eu voiu ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alergâ ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers ... ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de apă Să văd șoimul cum se s-adapă. Zice codrul liniștit: Â M-am pus de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu... Nu cerea de pomană... da' și viața de azi până mâine viață e, or foc? Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de ... podidit-o un plâns d-a muiat un ștergar întreg-întreguleț. Unele mai istețe din sat au împrăștiat zvonul că ar cam suferi de vrun farmec. De harnică, harnică, n-are cum mai fi! Unde pune mâna, Dumnezeu cu mila! Sare din vârful stogului și cade ca un fulg. În argea nu i se văd mâinile. Când toarce, mănâncă caierul. De ... ca pe niște zurgălii auzite din depărtare. Apoi culege flori și le azvârlă, până ce i se aprind obrajii și să trezește ca dintr-un somn adânc. Ochii îi sclipesc ca oțelul învârtit la soare. Joița Baciului ar fi văzut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din creștetul mușcelului ce desparte apa Vâlsanii ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... n codrii tufoși; Apele s-alină, dormitează toate, Stelele clipesc, Și că miezul nopții nu este departe, Ele îl vestesc. Iar Păgânul jalnic și mustrat de cuget Crucei s-au rugat; Și făr’ de credință... vrea ca al său suflet Să scape de iad. Își cheamă copiii, gândind că ei poate Vor fi ascultați. “...Vai mie! le zice, fiici făr’ de păcate, Piei! nu mă lăsați!â€� Deci ele se roagă... și Domnul aude Tristul lor suspin. Dar iată deodată... un somn le cuprinde, Adorm toate lin... O tăcere mare atunci se făcură Ca într-un mormânt; Se auzea numai că un corb cârcniră Și câinii urlând ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple