Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOATE DIN SĂRITE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 257 pentru SCOATE DIN SĂRITE.

Emil Gârleanu - Patima

... început să joace cărțile înainte. Bani nu mai aveau, atunci care dintre ei doi și-o fi dat părerea? au început să joace pe lucrurile din casă. Când am priceput ce se petrece în casa din față, când am înțeles de ce nu călcase piciorul tatei, o dată măcar, peste pragul portiței înflorite, și de ce dânsul se ferea, ca de ... cu seamă nevasta lui. Când l-au scos pe poartă, amândoi îl urmăriră cu privirile de la fereastră. A doua zi îl câștigă din nou. Tabloul, tot acoperit, făcu plimbarea înapoi. Schimbul acesta, o zi al unuia, o zi al celuilalt, s-a perindat vreo săptămână. Într ... bine cu soția cuconului Gavrilaș. Era mama ei. În aceeași clipă, cuconul Gavrilaș, numai în jiletcă, alergă să ajute, aplecară tabloul și-l duseră dincolo... Din ziua aceea n-au mai jucat. Supărarea, nopțile nedormite, poate o răceală căpătată în ziua ploioasă în care ieșise dezbrăcat afară culcară pe nenorocosul boier ... mult și l-am putut vedea bine. Cu ochii întunecați, acoperiți parcă de pânza lacrimilor, plecată, ca și când ar fi voit să se coboare din ...

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... și sosiți, se simțiră duși. — Auzi tu, soră, grăi Ana către sora mijlocie, dacă m-ar lua pe mine, i-aș frământa o pâine din care mâncând s-ar simți ș-ar fi tot june și voinic, mai voinic decât toți voinicii din lume. — Eu, zise Stana, dacă pe mine m-ar lua, i-aș toarce, țese și coase o cămașă pe care, îmbrăcând-o, s-ar ... mii de ori mai blândă și mai îndurătoare decât până acuma, dând de știre că de aici înainte multă vreme n-are să mai iasă din curte, fiindcă-l poartă inima să stea zi și noapte lângă soția sa. Era adică să se întâmple — din îndurarea lui Dumnezeu — precum a grăit Lăptița la cules de căpșune... Și lumea, și țara, și întreaga împărăție se bucurau așteptând să ... două-trei vorbe, ca să vină cu oaste și voinici și să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună și cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum și ce, și cum că oștile vrăjmașilor sunt pe cale ...

 

Ion Luca Caragiale - Vizită...

... să te iert! Maiorul sare de gâtul mamei și o sărută... Mamei îi trece; iar eu, după ce am luat dulceața, mă pregătesc să sorb din cafea... — Nu vă supără fumul de tutun? întreb eu pe madam Popescu. — Vai de mine! la noi se fumează... Bărbatu-meu fumează... și ... un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; o pune pe o masă, se apropie de mine, îmi ia de pe mescioară tabacherea cu țigarete regale, scoate una, o pune în gură și mă salută militărește, ca orice soldat care cere unui țivil să-i împrumute foc. Eu nu știu ce trebuie ... până la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu și-ncepe s-o trântească. Mingea sare până la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. — Ionel! astâmpără-te, mamă! Ai să spargi ceva... Vrei să mă superi? vrei să moară ... trântește cu mult necaz de parchet. Eu aduc spre gură ceașca, dar, vorba francezului, entre la coupe et les lèvres… 4 mingea îmi zboară din mână ceașca, opărindu-mă cu cafeaua, care se varsă pe pantalonii mei de vizită, coloarea oului de rață. — Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... icoane, două plapămi groase. Spre răsărit, trei icoane muscălești, roșii ca para focului. Toți sfinții se aseamănă ca două picături de apă. Toți au ochii din trei linii, nasul dintr-una și gura din două. Cât despre sf. Gheorghe, călare p-un cal cu gâtul de cocostârc, tot omoară și nu mai omoară un balaur de pe tărâmul celâlalt ... unora le ia or betele, or spilca, or năframa, și duminica, la horă, până să li le dea, le snopesc o toană pe după șura din spatele hanului. Unii mai împelițați numai ce-i auzi: "Sări, cutăriță, de suflă în ăl foc!" Și când biata fată stă-n genuchi, suflând din băirile inimii, odată îi dă brânci și cade pe spate. Sultănica e leită-poleită răposatului. Când se aprinde, nu te poți apropia cale d-o ... zi, la sapa porumbului, cine știe ce i-a năzărit, că cu toate rugăciunile mă-sei, n-a voit să mănânce din zori până la amurg și n-a lăsat sapa din mână până n-a căzut ruptă de osteneală. A dus-o biata bătrână mai mult moartă decât vie acasă. A ...

 

Vasile Alecsandri - Chira

... făcea? Tot pe mal ședea Și mânca și bea Sub verde frunzar De crengi de stejar. Iată-o copiliță, Cu albă cofiță; ,,Chiro, Chirolină, Floare din grădină! Ghelai tu cu mine [3] Că te-oi purta bine; Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale Lăsată pe șale ... importantă a Principatelor Unite, și de când a încetat producerea cailor și s-au stins numeroasele herghelii ce formau înainte unul din izvoarele de bogăție a românilor, aceștia s-au dedat la înmulțirea vitelor albe din care se exportă mare număr în Austria. ↑ Cuvânt turcesc ce înseamnă: ,,Vină tu cu mine" ↑ Monedă turcească de o valoare de 20 lei ... cântăreți sfârșesc balada Chirei prin următoarele versuri: Pulberea zbura, La cer se-nălța Și-n cer aduna Nori îngrozitori, Nori răzbunători Care se-nvârteau Și din

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

... pe individul nostru, încât oricine să-i poată citi pe frunte cuvântul de provincial, ca un blestem strămoșesc, noi vom începe dintâi a scoate dintre ținutași pe bătrâni, pe copii și pe dame. Din categoria bărbaților care plutesc pe râul vieții de la douăzeci și cinci ani cel puțin și până la cincizeci de ani cel mult, o analiză ... la Odobești, în Herța sau la Adgiud, în Mamorniță sau la Podul Eloaiei (Pont d-AloĂ«s, după expresia unui parfumat sau afumat traducător), sunt din născare iașence, adică vrednice de iubit. Cât pentru cucoanele trecute peste patruzeci ani, însă care au fost frumoase odată, ele se șterg din catalogul provincialelor, pentru hatârul trecutei lor frumuseți. Iar cele slute, fie de cincisprezece ani, fie de cincizeci ani, sunt cu drept cuvânt și fară cât ... puțină tăgăduire vecinică și nestrămutată proprietate a provinciei, acum și pururea și în vecii vecilor. Noi, dar, scoțând dintâi cei mai sus pomeniți, din rămășiță vom lepăda încă și pe provincialul evghenist, văr, cumnat sau nepot cu toți logofeții și vornicii cei mari din ...

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... eu să vorbesc despre mahalalele pe unde am copilărit; și, după cum se vedea bine, impresiile ce le comunica erau de tot proaspete: de ieri, din Germania de alaltăieri, din Franța; de acu trei zile din Italia!... un fel de pasăre călătoare care, cu o privire, din înălțimi, apucă fizionomia întreagă a părții globului unde și-a petrecut vara, și-i strigă din depărtare, de sus, pe limba ei: ,,Să ne mai vedem cu bine la anul!. Dar nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca ... știa tot ce se petrece în lumea mare și-n cea mică. Vorbea, în perfectă cunoștință de cauză și cu egală competență, despre greva sindicalistă din Franța; despre reforma financiară a Germaniei; despre mișcarea sufragetelor din Englitera; despre expoziția secesioniștilor din Berlin; despre ultimele creațiuni a lui Carusso și a lui Rostand; despre situația incomodă a sultanului detronat, ca și ... așa să am noroc!... așa să trăiesc!... ,,așa să tiorăsc!... așa să am parte de sănătate!... așa să mor! După acestea, începe să cânte ceva din ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... niște plaghii leșile fraților lor. A Selminei line lacrimi cu ploaia amestecate Se prăval ca două râuri pe-ovilită fața sa, Inima-i din loc sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului ... a vieții noastre sfârșitul îngrozitor, Privește cum sluta moarte cătră noi înaintează! O, durere-a despărțirei! O, al nostru trist amor! Ah! care din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a hotărât? Puținele mele zile iată-le ... al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă suspinare Zice: “Oh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă ... Oh! cât ești de strașnic, Doamne, în a ta dreaptă mânie, Cât d-amar este paharul ce-l bem în acest minut!... Ah! din mintea mea nu iasă acel ceas de grozăvie Când în undele turbate pe-al meu tată am văzut. Cum se lupta împotriva înviforatelor ape, Nevoindu ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la „mă" de odinioară (uneori chiar cu ghionturi și fel de fel de alte maltratări... odată o ... odată cu un tânăr zevzec dintre aceia cari desprețuiesc învățăturile înalte și caută totdeuna să-și bată joc de bărbații serioși și luminați — unul din acel soi de coconași, cum se găsesc în toate vremurile și locurile, cari se fac blazați înainte de a se fi bucurat de ... de a satisface o mare nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... în fine... da, în fine... (Oratorul are, probabil din cauza oboselii spiritului prea încordat, un moment de amețeală. Aplauze călduroase îl revivifică.) ... Mai mult decât atâta nici Aristotele nu cred să fi putut spune ... ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc era om însurat, el unul și cu nevasta doi, iar nevasta lui îl avea frate pe popa din Socodor, o avea soră pe preuteasa din Otlaca, mai avea și veri, și verișoare, și e greu lucru să ai neamuri multe și să te temi de gura lor. „Busuioc nu ... de dânșii. Dar cu Simina n-ar fi voit Iorgovan să deie față; asta și-o pusese el de mult în gând. Prea își ieșise din fire pe atuncea; era bine că s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări ... oameni la casele lor. Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria, ca să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind ... de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. ...

 

Anton Pann - Planul simigiului

... Anton Pann - Planul simigiului Planul simigiului de Anton Pann Un simigiu oarecând     Covrigi, simiți încărcând, A umblat din sat în sat     Și schimbând, pe oau i-au dat: Deci tabla-n cap dacă ia     Cu acele oau pe ea, Se întorcea la oraș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>