Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SFĂRMAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 159 pentru SFĂRMAT.
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și- ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ...
Mihai Eminescu - Palida Madonă
Mihai Eminescu - Palida Madonă Palida Madonă de Mihai Eminescu Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii SlobozÄ› oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La mormântul marmoros Doamna cea frumoasă, Ți se pare cum că vezi Pe o veche-iconă Îmbrăcată prea frumos  Palida
Mihai Eminescu - Singurătate Singurătate de Mihai Eminescu Cu perdelele lăsate, Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Țârâiesc încet ca greeri Pintre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș Și prin cărțile în vravuri Umblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui! Dar atuncea, greeri, șoareci, Cu ușor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. Câteodată... prea arare... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună cleampa... Este Ea. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină, În privazul negru-al vieții-mi E-o icoană de lumină. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau șoptind cu draga Mână-n mână, gură-n
Thomas Moore - Luntrea pe uscat
Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Vasile Alecsandri - Desrobirea țiganilor
Vasile Alecsandri - Desrobirea ţiganilor Desrobirea țiganilor de Vasile Alecsandri Te slăvesc, o! zi ferice, sfântă zi de libertate, Tu, a cărei mândră rază sufletul român străbate! Te slăvesc, o! zi măreață pentru patria-mi iubită, Tu ce-arăți ochilor noștri Omenirea desrobită! Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie, Sub asprime plecând capul unui neam în osândire! Dar românul cu-a sa mână rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! Azi e soarele mai falnic! lumea azi e mai voioasă! Azi în pept inima-mi crește! azi e viața mea frumoasă, Căci la glasul libertăței văd Moldova deșteptată Și la glasul Omenirei o simțesc induioșată. Fală-n lume și mărire pentru tine-n veci să fie, O! Moldovo, țară mândră! tu, ce dai sfânta dreptate! Brațul tau ce sfarmă astăzi un jug aspru de robie, Ție insăși pregătește viitor de libertate!
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, ...
Vasile Alecsandri - La gura sobei
Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...
Alecu Russo - Holera Holera de Alecu Russo De o bucată de vreme încoace o amenințare înfricoșată se leagănă pe populațiile Europei. Ca și ciuma în timpurile trecute, ie, și mai mult decât ciuma, holera își întinde stăpânirea pe toate țărmurile, înfruntă toate climele și se joacă de toate pregătirile. Paza sau nepaza, răceala sau căldura, dieta sau năvala n-o cheamă, dar nici o alungă. Vine, se duce cu pricină și fără pricină, se întoarce neașteptat, zboară sau clocește... când își alege prada... când o iade-a valma. Moldova a văzut holera de două ori și n-o mai uită... ea, care a uitat ciuma, ea a avut-o veacuri... căci holera este legată cu cronicile timpului nou. Iar începe a se vorbi de grozavul rău prin preajma noastră; holera a bătut țara leahului, Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori ...