Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUFLU
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 294 pentru SUFLU.
Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic
Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic Pastel în metru antic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraș după ploaie, Soarele-i bate-n ferești umede încă de plâns. Negrii castani își întind adormiți candelabrul de ramuri… Cine-a suflat și le-a stins albele flăcări de flori? Trece amurgul acum pe ceruri cu dulcea-i estompă – Vesele farduri punând pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-n uzinii Umple de vaier prelung posomorâtul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie-o clipă sporind, se risipește apoi, Se despletește-n șuvițe și cade respinsă din slavă, Ca pe rugul funest fumul fugar a lui
Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale
Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale Sonete antimusicale de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție I Ah, pentru-a suta oară iar „Traviataâ€�! În dreapta iarăși Marșul din „Profetulâ€�! În stânga, „Walzertraumâ€�! Iar, sus, poetul Cum vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un diplodoc: Ce proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n van. Dar nu mi-aduc aminte în ce an Veni în fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A poruncit ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheață
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheaţă Bătălia pe gheață de Dimitrie Bolintineanu Mihai, domnul țării, de soldați urmat, Trece prin Turcia Danubiu-nghețat. Turcii mulți pe gheață repede s-adună; Lupta-ncepe crudă ș-armele răsună; Nechezarea-ngână strigătu-omenesc; Înghețate vânturi suflă și mugesc; Crivățul cu neaua bate turcii-n față; Mâinile lor p-arme se lipesc, îngheață; Caii fără cârmă fug oriunde vor, Poartă cu dezordin cavalerii lor... Arma nu mai poate să reverse sânge; Ei se mușc cu dinții, unul p-altul strânge. Valuri de ninsoare râură din cer; Gheața se cufundă; luptătorii pier Și-n urgia crudă toți dispută foarte Locul de bătaie, patul lor de moarte. Către-aceasta turcii se răresc amar. Cei mai mulți sub gheață repede dispar, Iar Mihai cu bravii trece mai nainte Și Rusciucul schimbă-n doliu și
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă. Stă în capul mesei, între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. Viața noastră trece ca suava rouă Când speranța dulce ne surâde nouă. Astfel astă dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei! Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va câmpuri fără flori, Zile ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...
Dimitrie Bolintineanu - Deșertul
Dimitrie Bolintineanu - Deşertul Deșertul de Dimitrie Bolintineanu Primește-mă în sânu-ți, natură, bună mumă, Auzi cum al meu suflet suspină-n doru-i greu! Eu ție îți voi zice ce dor adânc consumă Acum sufletul meu. Ăst suflet înflorise în vise de junețe. Așa în primăvară un câmp a înflorat. Dar visele căzură sub vântul de tristețe, Sub plânsu-mi înfocat. Așa un arbor pare în toamna ce sosește El poate să-nfrunzească în timpul de plăceri; Dar inima-mi zdrobită ce viața părăsește Nu are primăveri. Ea nu mai are viață, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumină d-al chinurilor vânt. Din valul întristării se-mbată cu răpire Ca și un trist mormânt. Nu! Focul nu aprinde cenușa ce se stinge Pe care el a ars-o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junețe s-adapă de credință Dar inima-mi nu crede d-acum în viitor. Din dimineața lumii trăim noi cu dorință Și tot gemem în dor! Frumoase zile, nouă, de soartă n-au fost date! O singură ...
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ştefan cel Mare Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste,mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniță la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de ...
Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morții
Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morţii O fată tânără pe patul morții de Dimitrie Bolintineanu Ca robul ce cântă amar în robie, Cu lanțul de brațe, un aer duios, Ca râul ce geme de rea vijelie, Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros. Un crin se usucă și-n laturi s-abate Când ziua e rece și cerul în nori, Când soarele-l arde, când vântul îl bate, Când grindina cade torente pe flori; Așa făr' de veste pe zilele mele O soartă amară amar a bătut, Și astfel ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut. Abia-n primăvară cu zilele mele Plăpândă ca roua abia am ajuns, Atuncea când cântă prin flori filomele, O crudă durere adânc m-a pătruns. Amară e moartea când omul e june, Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin, Când pasărea cântă, când florile spune Că viața e dulce și n-are suspin! Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit; Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu ca o floare ce naște când plouă ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare Visul lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! ...
Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...
... sub aripă. Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o ...