Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE (PE CINEVA) DE VORBA
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 196 pentru TINE (PE CINEVA) DE VORBA.
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... mergeam mai departe — ar fi o dovadă a importanței mele. Dar nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... zicând, ca și curcanul Întărâtat să gânfă și iată! Toată fierea și turbat cătranul În tată-său varsă sluta fată; Iar' el, mai nu plesni de mănie Ș-abea cât putu zice: ,,O mie!..." Și mai răsuflând: ,,Fiică iubită! Pe-aceasta te cunosc adevărată Prăsila mea: dar' fii odihnită: Acuș vei vedea că al tău tată Tot acel e, care-odinioară Vru pe Cel înalt din ceriu s-oboară!..." Urgia de-aci să-întoarsă-îndată, Iară Sătana, iute ca vântul Sau din arc slobozita săgeată, Pătrunzând în curmeziș pământul Ieși la lumea de sus, afară, În chip de fum cu vânătă pară. Iar' după ce pământească boare Răsuflă puținel întru sine Și cevaș' i să făcu răcoare, Socoti cum ar face mai bine ... are Asupra lui pază foarte bună Ș'unde-l zărește,-acolea-l detună. [6] Din ceste cuvioase pricine Mult nehotărât el nu rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... nu-ți mulțămesc, răspundea Andrei cu cea mai mare nepăsare; atâta numai pot să-ți spun, că mata, cuconiță dragă, n-ai dat încă peste cineva care să-ți spună verde, în față, toate cusururile câte le ai; și... slava Domnului! ești plină de cusururi, ca oaia de curnuți, fie vorba între noi... — Domnule Andrei, îl întrerupea cucoana retrăgându-și mâna și acoperindu-și gura cu ea, în semn de mirare, domnule Andrei, dar știi că ești cam... — Obraznic... știu; dar fără vicleșug la vorbă. — Vicleșug, nevicleșug ia te rog să-mi spui cam ce atâtea cusururi ai găsit, adică, d-ta la mine?... — Mai multe decât la ... ai putea să-mi spui d-ta cam ce Soare ți-a fost tată și ce Auroră ți-a fost mamă, de ți-a pus pe cap așa, fără cumpăt, tot aurul și toată lumina razelor lor?... — Mă rog, mult mai ai? Și iarăși dădea să scape de sub brațul lui Andrei. — Ia râzi oleacă! o ruga Andrei, ținând-o pe loc. și cucoana, ca sugestionată, râdea... — Vezi?... urma Andrei, numai cât se uită cineva la dințișorii d-tale cei albi și mărunți și se și simte mușcat de suflet; bineânțeles că acel ...
... Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii ... cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii ... cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... credință Noi avem acum sau pre putință Iar' a bătrânilor socotință Răzăma purure-în lucruri sfinte, Ceriul având în inimă și minte. Ori de unde-aceasta să purceadă, Destul că pe vremea lui Vlad încă, Sfinții oblicind atâta pradă Ce făcea turcii-în creștini ș-adâncă Răutate, pe pământ veniră Și multe suflete mântuiră. Aceasta nu numai că să zice, Ci s-au scris și la cronica vechie Carea-i mai de mult fără de price, Și decât cronica lui Urechie; Apoi, să-întărește prin hârțoaga A mănăstirii de la Zănoaga. [2] Acum o dată scăzusă luna Și crescând iară să făcea plină, [3] De când oștile turcești întruna Jecuiea stăpânia română. De cruzii multe și tâlhărie Rămăsese țara mai pustie. Numa țigănia noastră-armată Între-atâte valuri ș-asuprele Era întreagă și nevătămată Scăpând oarecum ca pintră ... că-s mrejile-întinse Ș-unde Hamza cu oaste să-ascunde, Atunci, ca nește pârjoale-aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii cei blânzi pe lup împresoară!... Sosit-au
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... a copt și melițat, a periat fuiorul, a tors firele, a țesut pânza și a cusut cămașa pe trupul soțului ei, precum a fost zis la culesul de căpșune. Numai a Lăptiței vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac nu- mai cu vremea. Când se împlini de-a șaptea oară a șaptea zi, numărată de la cea de întâi zi de cununie, feciorul de împărat se arătă înaintea voinicilor și celorlalți curteni ai săi cu fața veselă și cu vorba pe de sute și mii de ori mai blândă și mai îndurătoare decât până acuma, dând de știre că de aici înainte multă vreme n-are să mai iasă din curte, fiindcă-l poartă inima să stea zi și noapte lângă soția sa. Era adică ... poate, pot lacrimile mincinoase. Într-o dimineață împărăteasa se puse pe de marginea patului soțului ei și începu să-l ademenească cu dezmierdări și vorbe de dra- goste. Mult a ținut până la ruptul firului, dar în sfârșit... și împărații sunt tot oameni. — Bine! grăi feciorul ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... și pe el... Dar toți cetașii sunt priși... Or să-i pună la cazne.. ei au să spună tot... tot... Or să pună mâna și pe el. Și popa, apucat de ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... nu-mi da pace să prind muște... Și Nică începe să mă asculte; și mă ascultă el, și mă ascultă, și unde nu s-apucă de însemnat la greșeli cu ghiotura pe o draniță: una, două, trei, până la douăzeci și nouă. Măi!!! s-a trecut de șagă, zic eu, în gândul meu; încă nu m-a gătit de ascultat, și câte au să mai fie! Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor și a tremura de mânios... Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de făcut, măi Nică? îmi zic eu în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă scutesc ... dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce zic eu, ori mai multe nu. Ce era să facă ... cățeii și plecă la vânat, că așa era treaba lui. Asemenea făcu și zmeul. Seara când se întoarseră, găsiră mâncărică și fierturică gata. Se puseră de îmbucară și se veseliră. Azi așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea de la vânătoare înaintea băiatului. Se dedulcise, vezi, la vorbă cu fata. Și din vorbă în vorbă, începu a mi-ți simți zmeul că îi cam tâcâie inima când se dă pe
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... Dar pot ședea la vorbă pân-ce m-oi dezbrăca. Un ceas din mila Modei la care vă-nchinați, Abia îmi va ajunge să scap de-aceste fleacuri. Când cineva ia seama cu ce nimicuri omul Își pierde a lui vreme, îi vine a gândi, Că viața omenească e fără de ... decât sujet de râs. Eu știu că nu-ți dă mâna să te unești cu mine, Căci cel ce pătimește de boala gălbnărei, Tot felul de colore lui galbene îi par. Greșita-vă părere pe care o ați supt Cu țâța din născare și reaua nărăvire Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine, Când și făr-de ocheană puteți a vă vedea. Acel ce se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși-i ... ...