Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TOT FELUL DE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 492 pentru TOT FELUL DE.

Anton Cehov - Primejdia

... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce pot... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Andrei fuge făr de-o mână, Prinde murgul la fântână, Dă pieptiș, sare pe șa Și din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul ... în aceste versuri ale lui Dosoftei. Esteticește, ele ne sunt perfect actuale. Nici prin vocabular, nici prin ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai palpabilă, înainte de orice analiză, în ce fel de degradări literare ni se prezintă originile poeziei române celei noi, iată câteva din așa-numitele versuri biblice (

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iară mânecele totdeauna suflecate trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel umbla. Bietul Porfire Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu ... zile am mai ajuns, că nu-și cinstesc nici copiii părinții... ― Rele – rele. ― Apoi, Mario, să trăiești, fata mea, ș-apoi, zi tot frumoasă rămâi de când te știu, pui de pasere ce ești, se-ndreptă Rufă către țigancă, vine vara, vine iarna, vine primăvara ș-apoi iar vara, și Maria tot aceea ― ian* spune-mi tu, prin ce farmece rămâi tot așa cum ai fost cu douăzeci de ani? Iaca, eu îs moșneag acum... ― D-apoi că nici nu-s așa mare de ani cum socoți, zise Maria râzând, ș-apoi nici n-ai ...

 

Alecu Donici - Vaporul și calul

... Alecu Donici - Vaporul şi calul Vaporul și calul de Alecu Donici Locomotivul ca fiara muge, Din sânu-i scoate de tartar fum, Și ca balaur șuierând fuge Pe ferecatul cu șine drum. O coadă lungă în urmă-i poartă: Șir de vagoane cu călători; Astfel vaporul fu de la soartă Menit să poarte pe muritori. — Ce naiba duce oare atâta greutate, Și cu o repegiune cât nu e de crezut? Zicea, în spaimă, calul l-al său de hamuri frate, Când trenul a văzut. — Eu! — i-a răspuns vaporul, c-un șuier de mândrie. — Tu, tu? întreabă calul; dar spune-ne ce ești? Și-a noastră datorie, Cum poți să ți-o însușești? Noi, caii ... vrednic dobitoc, Și eu sunt o putere ce când mă găsesc strânsă Atunci mă întăresc; Împrăștiată însă Îndat'mă nimicesc. Cunoaște dar secretul ce am de

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n ... slujit băiatul cât a slujit, când mai bine, când mai rău. Într-o seară, băcanul a încărcat un coș mare cu fel de fel de mezeluri și cu vreo douăzeci de sticle de vin, să le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ... ziafet. A treia seară îl trimite iar cu marfa la alt mușteriu. Acuma era coșul foarte ușurel. - Măă! să vii degrabă. - Viu, jupâne. - Bagă de seamă să mai spargi ceva iar!... Peste câteva minute vine-n prăvălie o damă și târguiește fel de fel de

 

Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea

... Cincinat Pavelescu - E-aşa de tristă aşteptarea E-așa de tristă așteptarea de Cincinat Pavelescu E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic! Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera... Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude... Și-așa de grea e resemnarea Și-așa e chinul de amarnic, Când tot aștepți, aștepți zadarnic Și știi că n-ai ce aștepta... Încât de s-ar găsi cuvinte Să-exprimi a tale simțăminte, Să poți așterne pe hârtie Și suferință, Și durere, Și lacrimile ce-n tăcere ... în zadar, În așteptarea celui care Nu vrea să vie, Nici să scrie Și nici să știe Că tot aștepți, aștepți zadarnic ca să vie... De s-ar găsi cuvinte, zic, Să poți așterne pe hârtie Această mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții ... preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite Și pe conștiințele-ncărcate De suferinți pricinuite, De ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

... acest fecund și variat scriitor, al cărui stil și ingeniozitate m-au fermecat totdeauna. Cînd iată că ultimul număr al "Vieții românești" îmi dă un fel de explicație, prin pana d-lui Ibrăileanu, care face o crimă de lès-umanitate autorului cu pricina, pentru că ar fi cerut să supuie unui tratament inventat de domnia-sa pe mult oropsitul și încercatul de soartă muncitor al plebei noastre. Într-un articol plin de vehemență și de ironie, dl. Ibrăileanu, parcurgînd în sus și în jos Europa, numai pentru a arăta ce strigăte s-au ridicat pretutindeni contra măsurilor de ... o păstrez cu sfințenie, și, răsfoind-o, am căutat să văd ce s-a scris în vremile acelea triste, cînd o pată roșie de sînge s-a întins peste ogoarele țărei noastre. Și cerul parcă deodată s-a luminat de flăcări împurpurînd zările. Toate sângeroasele întîmplări de atunci, pe care le-am auzit povestite și care au găsit un așa de palid ecou în literatura noastră, mi-au revenit în minte. Pornirea aceea la omor a brutelor sanguinare, lipsite de orice control, care au făcut hecatombe pretutindeni pe unde au trecut prin sate, tot poporul acela de cruci și troițe ce-și întind deznădăjduit brațele la toate marginile drumurilor de țară, toate urmele ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu ... protivnicilor Revoluției, și cenușa lor au aruncat-o vânturilor. Asta, firește, a mâhnit pe sfânta. Auzi! în mijlocul cetății, pe care în vreme de veacuri ea a apărat-o și a scăpat-o de atâtea ori de fel de fel de primejdii și pieire, să sufere rămășițele ei pământești asemenea ocară!... Nu-i vorbă, mai târziu, drept-credincioșii slujitori ai altarului au adus niște oase, pe ... vântul — și iarăși le-au pus într-o raclă frumoasă și, cu slujbă strălucită, le-au așezat în altă biserică... Dar ce folos! Sfânta tot mâhnită a rămas acolo sus, zicând: „Dacă Parisul meu nu mai are nevoie ...

 

Dimitrie Anghel - Schimb de vești

... Dimitrie Anghel - Schimb de veşti Schimb de vești de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul , 1 decembrie 1904 Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare, Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă: Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare. Se mișcă aerul, și iată întîi și-ntîi că de departe Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amîndouă, Cît timp au pus și cîtă grijă, călătorind pe drum de moarte, Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă. Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rîndunele. Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntîi s-ajungă Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele. Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale Zburînd spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr' de zăbavă, De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale, Acum cît sînt în floare rugul și măcieșii de ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip ... a oprit pe loc. A stat el așa, cu coada bârligată și cu ghearele înfipte-n pălmi, până s-a stins de tot-de tot auiala din urmă a acioaii. Atunci a intrat tipa-tipa în cetate și numaidecât a și-ntâlnit pe un ... că vin tătarii, nu altceva - fluiere, sforăituri, uruieli, clopote și un fum... Ce e? ce e? E Aghiuță cu un tren de marfă, încărcat cu fel de ...

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... vorbă nu era decât de înțelepciunea și frumusețea acestui fiu de împărat. N-ajunsese să-și răsucească mustăcioara și foile de zestre curgeau de la fel de fel de împărați, care voiau să-și dea fetele după dânsul, dară el nu voia să se însoare așa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meșter și viteaz. În cele din urmă, daca văzu și văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul și dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era așa de bun vânător, ci o răni puțin în aripă, care, așa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simți, nu știu cum, nu știu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeș. Împăratul văzând că tânjește fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el răspunse că n-are nimic. Turturica aceea era Zâna ... pulpele și ea era așa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>