Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ULTIMUL
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 245 pentru ULTIMUL.
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
George Coşbuc - Cântece (Coşbuc) Cântece de George Coșbuc Cuprins 1 XXXI 2 XXXIV 3 XXXVII 4 XLII 5 XLIV 6 XLV XXXI Mama zice din Scriptură: Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; ...
George Coșbuc - O noapte pe Caraiman
George Coşbuc - O noapte pe Caraiman O noapte pe Caraiman de George Coșbuc Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui. Stau neguri pe Jepi, pe Furnica, Și neguri pe Vârful-cu-Dor: Se lasă din umedul nor Tăcerea și noaptea și frica Pe culmile lor. S-a stins după muceda stâncă Și ultimul roșu de-apus. Deodată, cu soarele dus, O noapte cumplită și-adâncă Se varsă de sus. Iar alta se urcă din vale Cu spaima eternei tăceri Ah, cum a fost ziua de ieri? Grozave sunt, Noapte,-ale tale Tăcute puteri! N-aude urechea, nu vede Nici ochiul nimic. Și de viu Tu pari îngropat în sicriu Și sufletu-n tine se crede Un pom în pustiu! Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării, Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte Cunoști ce e vecinic și sfânt. Ce soli ai vieților sânt O rază și câteva șoapte Pierdute de
George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)
George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și crește Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiață - Și regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De jalea pădurii În toamna
George Coșbuc - Voci din public
... Vorbește măgarul 3 Exploatații 4 Unul de la Mărcuța Unul din high-life Iar omul în lume se naște Cuminte-ori netot, Și scopul său ultim: să caște. Trudit că vieții nu poate Să-i afle menirea și rostul, Cumintele cască; iar prostul Stă gură căscată la toate — Și-atîta ...
George Topîrceanu - Călimara Călimara de George Topîrceanu Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte - Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete; Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie; O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, Pe care nu- ...
George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral
George Topîrceanu - Doleanţele unui cronicar teatral Doleanțele unui cronicar teatral de George Topîrceanu Pe cerul plin de sclipitoare puncte, Trec efemere linii de lumină. Sub pasul meu întârziat, suspină Sonorul glas al frunzelor defuncte. Zadarnic luna mă petrece-n cale Pe bulevardul alb și singuratic, — Că subsemnatul, "cronicar dramatic", Acum e-n rolul misiunii sale. De-abia încerc un singur vers de odă, — Și-n capul meu vin stafii inedite, Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite: Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă! "Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..." Deodată tace ritmicul meu pas: În scena a III-a, mi-am adus aminte, Madam Pruteanu a strâmbat din nas. De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță De fin dispreț, când vede pe Carmina, — Fiindcă-și pierde ultima speranță... De n-aș uita nuanța cu pricina! Și iar pornesc... dar mă opresc deodată. Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune foarte complicată! Francisca... artă... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu) Panait Istrati de George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de ...
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf Cavalerul Olaf de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 5 martie 1898 I Doi bărbați de-un ceas așteaptă La biserică, în poartă; Rege-i unul, gîde-i altul, Haine roșii ambii poartă. — După cum aud eu, slujba Cununiei e sfîrșită. Regele s-a-ntors spre gîde: — Stai cu barda pregătită ! Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege Gura-i rumenă-și îndreaptă: — Ziuă bună, tată-socru ! Moartea astăzi, știu, m-așteaptă. Rege, pîn’ la miez de noapte Mai amînă-mi ceasul morții; Vreau să-mi văd banchetul nunții, Danțul la lumina torții. Lasă-mi viața pîn’ ce cupa Cea din urmă voi goli-o. Lasă-mi viața, lasă-mi viața Pîn’ la danțul de adio ! Regele s-a-ntors spre gîde: — Viața-i fie-ngăduită Pînă azi, la miezul nopții — Stai cu barda pregătită ! II Stă Olaf la praznicul său nupțial, E ultima cupă, e ceasul fatal, Femeia lui stă ...
Heinrich Heine - Pe nouri luna strălucește...
Heinrich Heine - Pe nouri luna străluceşte... Pe nouri luna strălucește... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 Pe nouri luna strălucește, O uriașă portocală, Aruncă peste marea sură Dungi sclipitoare de beteală. Pe maluri rătăcesc și-s singur, Se sparg la maluri albe valuri, Și parcă șoapte dulci mă cheamă Din valuri ce se sparg la maluri. Ah, noaptea e atît de lungă Și inima-mi de dor se-mbată... Veniți, jucați, frumoase nimfe, Cîntați în horă fermecată !... Aș vrea s-adorm la sînul vostru, Al vostru sînt cu trup și suflet... Cîntați să mor, zdrobindu-mi dulce Din suflet ultimul
Horaţiu - Către sclav Către sclav de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, I, 38 Lux persan urâi, băiete, și nu voi Cu fășii de tei ca să legi cununa-mi, Nu căta-n zădar să descoperi unde-i Ultima roză! Simplul mirt cu flori să nu-l mai adaogi... Nu te-ar prinde rău pe tine, paharnic, Și nici mie rău nu-mi șade când beau la Umbra de