Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMBRI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 123 pentru UMBRI.
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Emil Gârleanu - Gruşan Grușan de Emil Gârleanu Lui Costin Petrescu Făcusem inspecția și mă grăbisem să ajung în odaia largă, de scânduri, a cantinei, în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat Grușan? Uite, citiți... Se făcu tăcere. Unul din căpitani luă jurnalul și citi cu glas tare: — Aseară s-a împușcat generalul în retragere Grușan. Pricina acestei fapte e necunoscută. Omul acesta nici nu putea să moară altfel, zise căpitanul. Iar cel ce adusese vestea se întoarse spre ofițerii tineri și le spuse: — Ei, băieților, voi nu știți cine a fost Grușan; n-ați văzut ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
Ion Creangă - Fata babei şi fata moşneagului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...
Urmuz - Fuchsiada Fuchsiada de Urmuz Poem eroico-erotic și muzical, în proză Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat ființă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală... După aceea Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă... Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs și un ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea) Poveste de Barbu Ștefănescu-Delavrancea O, povești, povești... lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca și astăzi, și ce este astăzi va fi odată ca niciodată. Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau o fată. Împărăteasa își iubea fata ca luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea. Împăratul, bătrân, bătrân, de câte ori o lua pe genunchi, zicea: — Tu mi-ai deschis pleoapele, că, p-aci-p-aci, era să le închid de veci, fata tatei! Iar peste capul fetei cu cosițe de aur cădea barba lui albă ca niște șuvoaie de apă. Și fata, despicând în două barba mai lungă ca ea, scotea capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul plângea ...
... pruncii fără vină, Ce nu știu de răutate, și cu deșert i-au tăiatu-i. De-ale noastre de-acmu frunză nu să va mai umbri Râmul, Că s-au tăiat rădăcina de vânturi de la TrachĂe. [STIHURI PENTRU ÎMPĂRATUL ROMAN ARGHIROPOL, UCIS DE UN SLUJITOR PRIN MIJLOCIREA SOȚIEI SALE ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean. Mina, mireasa lui. Parcalab, muntean. Caraiman, comișelul lui Ștefan. Osman Aga. Oșteni de ambele țări. Un sahastru. Scena urmează în Românie la anul 1474. Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 1.7 Scena VII 1.8 Scena VIII 1.9 Scena IX 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV Actul I Scena I Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete: Tu, mireasă, azi alege Acest aur lucitor, Care mâne va să lege Imeneul cu Amor, Ca viața ta să fie Senină, ...