Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN PAS DE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 442 pentru UN PAS DE.
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din fața lumei pier; Cum toate se răpune ca urma îndărăt, Pe aripile vremii de nu se mai arăt; Cum omul, când să fie în toate săvârșit, Pe negândite, cade sau piere în sfârșit. Eu unul, în credință, mai mult ... multă, dar fără un folos, Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii, La adăpost aleargă când vede vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno, nu te tângui, Că al tău amor e pază Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o trădătoare a patriei! Mina: Lacrimile care le vezi ... și a soțiilor acelor juni carii sub ordinul tău merg la bătălie. Patria va triumfa, dar multe dintre noi vor rămânea orfane și văduve! Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa de Silistra să anunță ca să vă vorbească! Vlad: Oare ce să fie? Nu cumva vine cu un nou dușman? Spune să intre! (Oșteanul se duce și femeile de asemene). Scena V Cii de mai nainte și Osman Osman: Alesului între sectatorii lui Mesie aduc sanatate! (Îl salută turcește.) Vlad: Sănătate închinătoriului profitului Mohamed! Osman: Voi a-ți ...
... stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... soarte pot ei să aibă-n lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și trăiesc aievea. Personalitatea energică a artistului mă farmecă și mă obsedează. Îmi amintesc cele spuse în treacăt de dînsul și, iată, pășesc cu el la drum... Fără de voie mă strecor pe urma lui. Îl văd, înalt cum e, cu pușca de-a umăr, cu ustensilele de pictură subt braț, aud trosnind gătejele uscate subt pasul lui puternic, acum se-ncovoaie un ram, dat de mîna lui în lături, acum coboară un hîrtop ca să apuce pe o potecă știută numai de dînsul ; simt din ce în ce răcoarea pădurei, singurătatea devine fioroasă, luminișurile se-ntunecă, amintirile vechilor hoți ce bîntuiau acest legendar codru te urmăresc la ... într-un pătrat de pînză. Iată cosași cu mișcarea lor largă, purtînd coasa ca o aripă ce retează pămîntul, în bătaia soarelui, albi, albaștri aproape de atîta lumină, cu un ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar ... cu miros de ferigă..., impresie saturată de exactitate poetică. În același plan de interpretare ca și natura este tratat, în subtilă simbolizare, mecanismul ceasornicului: angrenaj de forțe, lecție de determinism cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei
George Topîrceanu - M. Codreanu: Sonete parnasiene
... iasă Un porumbel, un iepure de casă, Cutii, panglici, o-ntreagă florărie. Dar, hocus-pocus, binișor o lasă Cu gura-n jos... E altă boscărie: De sub joben apare-o farfurie C-un șnițel bine garnisit, pe masă. Așa, mereu... Și vulgul cască gura La cel ce pare c-a învins Natura, El concurează pe copiii ... Și, totuși, rabdă uneori de foame... E fabricantul nostru de iluzii. Pagliaccio O zi nefastă m-a adus pe lume În veacul vostru de melancolie. Durerea mea — prilej de veselie, Și cugetarea mea — un lanț de glume... Nu pentru biata-mi inimă pustie Și nici de dragul gloriei postume, Ci pentru voi am făurit anume Strălucitoarea mea filozofie. Eu pretutindeni caut în viață Prilej de râs la fiecare pas — Și-adesea plâng sub fardul de paiață... Dar când tristețea cearcă să mă prindă, Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă Și râd, nebun, de propriul meu nas. Samson și Dalila Samson vorbi cu glas adânc: — Știu bine Că-n sărutarea asta care-nșeală Ai plănuit vânzarea criminală, Că ... post vacant la "Contabilitate". Las dragii mele scumpa libertate, — De
... vrea, ca și la-ntorsul meu, Să fii aici să-mi dai să beu Iar ea, tot nemișcată stând Cu ochii-n jos, și tremurând De lupta ei, târziu și greu Rosti sfioasă: Când? Și mâine poate... Mai târziu... Ori peste-un an! Nici eu nu știu. Sunt fiu de crai. Cărarea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. II Și fata de-mpărat veni Și-a doua zi, și-a treia zi, Și-n toate zilele pe rând, Încete clipe numărând, Tot aștepta ... Dar sus, în lumea-n care trec, Al meu va fi el iar! Iar sfânta Vineri o privea Cu milă, Uite! zise ea Un veac de om tu așteptând Robit-ai fost de-un singur gând De ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... vânturi, în pustii locuri. Dar — cum nu se mai pomenise — cel din urmă fulger dezlegă începutul iernii. Răcoarea se schimbă în frig. Fulgii de zăpadă cad împestrițând întunericul. Vântul amorți. Niculina întrebă iar: — Unde e fusul din perete? unde e fusul de pe grinzi? Kira zise încet: — Vai de mine! bărbatul plecă pe vânturi și pruncul se vesti pe viscol! Într-un târziu suflă în văpaiță, își ghemui copila la sân și adormi muncită de vise și de vedenii. Dimineața câmpul e coliliu cât se pierde ochiul în zare. Cerul acoperă ca un coviltir de argint aria pământului. Ușa colibei se deschide. Kira, într-o dulamă cu hărșii de vulpi, se repede înspre Cornul-Caprei și privește neclintită. La o fugă de cal, acolo unde cerul se împreună cu pământul, se zărește un vălmășag de oameni care călări, care pe jos. Ei vin și vin încet. Vin prea încetinel... Kira se cutremură. Vin și vin domol. Chipurile lor uscățive, cu ... grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun ... acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe peron. Mai sunt cinci minute... Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin mulțime, sosește gâfâind cu un geamantan frumos de piele rusească, cu un tartan și cu un bilet de clasa întâia. — Dobitocule! era să mă faci să scap trenul!... Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi ... Da... la Periș, două minute. — La Ploești, ne dăm jos, să luărn câte-o dulceață... — ...Ne dăm, dacă vrei, zice domnul distrat, ca de ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i ... să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și-așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; așa, încă un pas, încă unul, doi, așaa! Dintr-o săritură a fost cu laba deasupra lui. Bietul șoricuț n-avusese vreme nici să treacă dincolo de ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce vine-n mănăstire! Dar cine oare din întreg lăcașul E vrednic de a da povățuire Acestui cântăreț vestit și sfânt, Când nouă ni-i povață-al său cuvânt?" Dar iată din călugărime-un frate, Un