Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VÂRF DE MUNTE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 179 pentru VÂRF DE MUNTE.

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... buzele mele; Cerut-ai o viorea, Ți-am adus inima mea. - Dacă vrei dragoste-aprinsă, Adă-mi gură neatinsă, Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind de-a lungul Gârcina, un sat și ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

... sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid... Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari... Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț - "Ce vrei tu?" - " Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat." La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort Un bătrân așa de simplu, după vorbă, după port. - "Tu ești Mircea?" - "Da-mpărate!" - "Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini." - "Orice gând ai împărate, și oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un rai de floricele împart a lor nectare Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin care-și pregătește un falnic viitor, Un viitor de aur, ce-i demn d-acest popor. Prin astă băutură ce azi i se oferă A noastră mândră țară s-avântă spre altă ... în preumblările ce vor să facă acolo. Capitolul 1 cuprinde descrierea topografică a orașului Sinaia și împrejurimile sale muntoase. Din această descriere sunt de remarcat următoarele rânduri: „Râul Prahova udă orășelul (care nu trebuie să uitați că e pe munte

 

Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)

... îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit ... ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți ... scânteie, ajungea unde gândea. Ce mai încape tocmeală multă? - l-a cumpărat. Tot în vremea asta, al doilea frate găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am ... drept judecătorul ca tămâia se urcă; Dar acum folos nu este. Căci Dumnezeu nu ascultă, Și pământului întoarce ruga pentru fărdelege; Așadar, fiind pe dreptul de tatăl tău osândită, Se cade cu umilință păcătosul cap să pleci. II Iată viscol se stârnește, de peste munți năbușește, Și peste pământ răstoarnă nori de omăt încărcați, Încât mesteacănul geme, se zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa de lângă casă, Se trezește zbuciumată ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... vijelie care răsturnă tot într-o clipă? MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat... SANDOMIR: N-avea ce răsturna... MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea, și de frică... CREMENE: De frica cui? MOGÂRDICI: A lui! SANDOMIR: Era fioros? MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și plângea ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or ... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... mea. Vezi că eu sunt fată de împărat, și pentru o năpaste ce a căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâți mari de ani. - Eu știu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roșu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, și ... un oaspe. Din una, din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ș-apoi era atât de frumoasă și de gingașe, ca o floare! Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de românaș. El se uitase acolo la dânsa. Când își aduse aminte că el plecase să aducă mume­sei mere de ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... poetică aleasă. Acolo dânsul vede, aplecată și aproape să se surpe, o enormă bucată de stâncă. Dă cu piciorul într-însa; stânca se rupe din munte și pornește la vale în valvârtej. Cu cât cade, cu atât iuțeala căderei crește. În câteva clipiri, devine un adevărat monstru devastator: rupe, smulge, dezrădăcinează ... ca la vrun ceas și jumătate până la ziuă, de e-ntunerec beznă, cinstitul cetățean, îmbrăcat cu o precauțiune aproape siberiană, încălțat cu o păreche de picioroange solide, înarmat în mâna dreaptă c-un baston lung prevăzut cu o cange de fier la vârf și-n mâna stângă purtând un felinar cu vopaiță, pornește din fundul mahalalei, de la locuința lui, și, încercând înainte tărâmul cu vârful bastonului, spre a ocoli găurile și băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu ... Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu să-i ierte ! Vezi că apucaseră și vremuri bune. * Comptez pe iertăciunea d-voastre că v-am scormonit, prin esces de fantazie, aceste suveniri. Sunteți atât de înduioșați încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârșire pentru a vă lumina figurile posomorâte de prea multă pietate fiiască. Fiți buni și mergeți-nainte. De

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>