Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POATE CA

 Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1342 pentru POATE CA.

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... gloria, iubesc chiar umbra ei, în aceia care o au sau care se par vrednici a o avea; și junele amorez se purtase ca un brav în bătălia din 21 august 1690, bătălie în care românii câștigară o biruință strălucită asupra nemților. Apoi afară de aceste cuvinte, poate că Leurdeanu avea facultatea a iubi mai mult decât alții, poate că pătrunderea femeiască descoperise în el o inimă tânără și neprefăcută. Adevărat, în adunări el niciodată nu pomenea numele Elenei, ba încă se părea a ... și mă îngrozesc când gândesc că acele vremi pot să se întoarcă pentru copiii mei." Un șir de asemenea cuvinte ieșiră din gura dnei Corbencei, ca să facă pe fiica sa să înțeleagă folosul și trebuința unei vieți liniștite; dar aceasta era ca cum ar fi cântat la urechile unui surd; fata vedea cu un ochi detot deosebit perspectiva vieții; în locul grijilor casnice, o fericire fără sfârșit ... orice greutate le sperie, orice sacrificiu li se pare peste putință; dar când nici gândești, ideile lor se schimbă și tot li se pare lesne; poate că ele socotesc că un bine nădăjduit este mai prețios, sau

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... fi afirmațiile retorice ale oamenilor influenței morale și oricare ar fi rezultatul preponderenței brutale a majorităților guvernamentale; oricine știe că majoritățile aduse astfel ca să hotărască de viitorul țării, de existența noastră națională, sunt numai niște trupuri a căror simțire, cuget și voință stau pe banca ministerială ... ales d. I. C. Brătianu va fi răspunzător daca această deslegare ar avea vreo urmarerea pentru țară. În orice caz, cu tertipuri bizantine, guvernul nu poate scăpa de răspunderea ce are și ce trebue să aibă în deslegarea cestiunii evreilor. * Cu aluzie foarte isteață la acest al doilea caz, al deslegării ... țara este amenințată, la caz de nesupunere în fața Europei, cu soarta Kedivului din Egipt și cu intervențiunea străină. În a doua parte ca să se mai aurească puțin hapul, se face o paralelă între administrarea finanțiară a acelui nenorocit prinț și aceea a - guvernului ... s'a supus voinței și ordinilor lor. Acest act de o suverană nedreptate în ceea ce privește autonomia statelor, dar care-și va găsi poate o compensare în garanțiile ce ar putea oferi colectivitatea europeană, sigurității fiecărui stat în deosebi, trebue să pună serios pe gânduri mai cu seamă pe ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... a țărilor române de pe harta Europei! Și, cu toate acestea, după grozavul potop strălucește curcubeul reînseninării orizontului românesc! Marea revoluțiune franceză zice popoarelor, ca și Christ lui Lazăr, Sculați-vă ! Numele lui Napoleon, ca în toată lumea, străbate și la Dunărea de Jos! Simțământul național renaște. Tudor Vladimirescu revendică drepturile nu numai ale țării, dar și ale claselor dezmoștenite ... individualitățile sale, lovită în iluziunile sale mai plăcute ; și așa, chiar în capul acelei edițiuni să recomand inimilor lovite de durerile patriei studiul istoriei naționale, ca limanul de mântuire, ca singurul oracol ce ne mai putea spune viitorul? [2] Ei bine, tocmai atuncea, când națiunea renunța chiar la speranță, Francia, Anglia și Italia ridicau mănușa ... de proprietari îndatorați! Și apoi egala îndrituire a tuturor claselor societății române; sufragiul universal; înstrucțiunea publică generală, gratuită și obligatoare; înarmarea întregii națiuni, ca principiu, și în fapt o armată numeroasă și bine organizată, cum Dunărea de Jos nu văzuse o asemenea din timpurile lui Ștefan și Mihai! Și ... și de industrie națională, sistemul metric, zecimal etc. etc. Și mai presus de toate, ruperea Convențiunii de la Paris, încât ea mărginea autonomia țării, și,

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... o putere care să se sprijine pe Marea Neagră și pe Adriatica, care vrea să moștenească Austria și visează imperiul lui Atila... pentru aceasta trebuie ca celelalte popoare să-și uite originea, limba mamelor lor, să-și forțeze hotarele lor naturale și obiceiurile lor, ca să se maghiarizeze . Din nenorocire pentru ei, neputința lor le depășește sforțările lor de imaginație și visurile lor de mărire. Ceea ce m-a ... liber al României, Cunoscut de aproape al marelui Kossuth * Protest către comisarul guvernului din Cluj Domnule conte! Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un simplu spectator la evenimentele acestei țări, bucurându-mă de ospeția ce o primisem; și dorind în fine ca să mă întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adică pe la Dej; se vede însă că în Ungaria drumul cel mai ... contra unui asemenea act arbitrar al autorităților subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată și valiza mea ca una ce, după socotința lor, conținea destinul și viața Ungariei! Protestez dar în numele legilor, în numele libertății individuale, în numele dreptului ginților și cer ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

... mai luminat decât soarele sau mai alb decât zăpada. Că pentru trupurile sfinților însuș Domnul zice la 13 capete ale lui Mathei, că vor străluci ca soarele întru împărățiia părintelui lor (carii sunt pre lângă Hristos ca niște stĂ©le) carii iau lumina lor de la acest soare al dreptății, că de asemenează Hristos pre lângă toț sfinții lui ca un soare pre lângă stĂ©le, și de vor străluci sfinții ca soarele, cu cât mai vârtos va străluci soarile acesta al dreptății. Și lumina aceasta, ochii cei slabi ai ucenicilor nu-i smintiia, ci mai vârtos ... minuna de putĂ©rea lui cea nespusă care totdeauna ar fi putut ca să strălucească cu această mărire? Și cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care (o, minune!) au gonit de la sine o mărire ca aceasta, capoată săvârși mântuirea noastră? Că mai mare minune au fost a închide o mărire ca aceasta, strălucitoare decât a străluci cu dânsa de-a pururea. Și nu numai singură mărirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă

... ce cale, Călcând pasur'le tale, Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea mai mare Nu poate să omoare: Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot să mor! A! de-i mai ... minte Atâtea jurăminte, Îmi vei mai păstra, poate, o urmă de amor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când seara tu vei merge Pe câmpuri, a culege Flori tinere ca tine, s-acoperi fruntea ta, Dacă din întîmplare Vei nimeri o floare, Ce poartă un scump nume, ce-i zic nu-ma-uita , Atunci, atunci ...

 

Veronica Micle - Pasăre cu pene albastre

... N'asculta ce-mi spune mie, Dragul meu, căci cine știe Dacă mâni nu m'a uita. Râule cu apă lină Și curat ca o lumină, Cât ne vezi de fericiți, Starea noastră n'o răsfrânge, Mâine poate noi vom plânge Și-om fi veșnic despărțiți. Iar tu lună, dragă lună, Tu a nopților cunună, Să nu spui că ne-ai ...

 

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

... închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește ... Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Și, Doamne, mulți fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orișicum, să mai aștepte puțin, să vadă, nu se mișcă nimeni, nu-l pândește cineva? Cum să ... și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și-așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese ... sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate ...

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

... Numai unul n-a venit, Oprișanul cel vestit! De-i vrăjmaș și om de ceartă, Mihnea-vodă-acum îl iartă Și-l poftește ca să vie Ca un frate la domnie!" II Oprișanul credincios Și de suflet omenos Se pornea din Stoienești Ș-ajungea la București Noaptea pe la cântători Pân-a ... ierte Dumnezeu Să omori pe Oprișanul Că-i peri până la anul! Știi tu, Mihneo, ori nu știi Că-n ziua Sântei Marii Era, doamne, ca să-ți vie Firman de la-mpărăție Să te scoată din domnie? Ș-aveai parte de firman Făr' de bietul Oprișan Care-n cale i ... pungi de bani o mie Să te lase pe domnie!" Oprișanca nu sfârșea, Mihnea-n curtea lui ieșea Poruncind la toți să saie Pe-Oprișan ca să nu-l taie. Dar Cantar, armașul mare, Își făcuse răzbunare; Și capul nevinovat Zăcea-n țărnă aruncat Lângă trupul răsturnat! Vai de omul cu ... descriere despre Mihnea-vodă: ,,Mihnea, feciorul lui Dracu armașul, cum apucă domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea cea de oaie și-și astupă urechile ca aspida și ca

 

Mihai Eminescu - Cărțile

... Îmi sare-n gând și le repet mereu. Atât de crud ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți un ev cum poate să te-nvețe. De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine Te-aș fi iubit atât ­ cât te iubesc? Căci tot ce simt ... este rău sau bine, ­ Destul că simt ­ tot ție-ți mulțumesc. Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, M-ai învățat ca lumea s-o citesc, Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: S-aduc cu tine mi-este toată fala. Cu tine da... căci eu am trei ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... Și i-au găsit încă dormind, Mântuitorul Iisus. ,,Sculați! le-a zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Ca și-n ispită să se ție!" Au zis — și iar s-au depărtat Unde-au mai plâns și s-au rugat. Și de o ... sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ca s-o stric Spre slava firilor căzute. Părinte Sfinte! Mă auzi, Norodul tău îl mântuiește, La chinuire mă-ntărește, În fața celor orbi și muți ... dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De-o sfântă pace luminată, I-i fruntea lui însuflețită. Și ca un soare de amiază, Întreaga față scânteiază. A stat lângă Învățător, Și cu vorbiri cerești și blânde La jertfa morții sale sfinte L ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>