Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru AL SAU

 Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 892 pentru AL SAU.

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ... i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, își vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alții sau de al altora. Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la ...

Constantin Negruzzi - Memnon

... o, așa să socotesc Că o văd ochii mei după cum și vorbesc. Atunci adivărat aceli frumusăți Nu mă vor zalisâ cu ale lor fineți. Al doile, iar trebui foarte să mă păzesc, Mâncare, băutura nicicum să nu poftesc. Măcar să mă tot chemi și să mă tot poftească Prietinii la ... frumoasă, Ceealaltă cu vrâsta ei să vide bătrâncioasă. Bătrâna fără griji arăta mulțămită, Tânără, dimprotivă, să vide pre mâhnită, Ca când nu-i era bini sau o durĂ© ceva. Ofta, lăcrăma și sâ-nfrumusăța. Al nostru înțălept cu totul să rănești, Dar nu de frumusăță el nu să sinhisâști, Căci în inima lui avĂ© mari credință Că nu s-a ...

Voltaire - Memnon

Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei

... dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice și germane. Călăuza unui folclorist, precum sunteți d-voastră, voi primi-o cu adâncă recunoștință. Mi ... să fac o observație că, pe cât am făcut până acuma cunoștință cu lucrările părintelui Marian, folclorul nostru este aproape identic cu folclorul moldovenesc și al Bucovinei, ceea ce nici nu-i de mirat. Spre nenorocire, în vremea de față n-am putință să mă ocup de culegeri, fiind nevoit să ...

Emil Gârleanu - Ucigașul

... Emil Gârleanu - Ucigaşul Ucigașul de Emil Gârleanu Ieșeam de pe sala întunecoasă și umedă a tribunalului. Eram cu un avocat, un vechi prieten al meu. Cum străbăteam cu greutate prin împestrițătura de oameni pe care patimile și ura îi poate aduna la un loc, trecu repede, prin fața noastră ... printre țiganii căreia se găsea și cel ce omorâse proprietarul. Țiganul era dintre acei care ucid ca și cum ar bea un pahar de rachiu, sau ar mânca o găină de furat. În mintea lui nu trăia deosebirea dintre un fapt și altul. O bestie. Ăștia nu pot intra în rândul ... a înjunghiat un purcel, purcelul de două luni, și l-am prins, că l-am văzut cum îl pârlea disde-dimineață. Și aista-i al doilea purcel care mi-l mănâncă, mânca-lar... Doamne iartă-mă... — Ei, îi zic eu, și pentru un purcel să omori omul? Moșneagul dădu ...

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)

... optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger ... bal, Pe înflorite, dulci și moi covoare, Unde mii flori mirosul lor esal; Sub a perdelei umbră scutitoare, Ce de trădarea mândrului cristal Al marilor oglinzi te scapă sigur, Când vrei s-observi cum grupe se configur. Deci după o perdea! Pe-o moale sofă Alene șade-un înger ...

Horațiu - Către Mercur

... codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A ... nici voi a te ține-n                       Negrele ziduri... M-o-ncărca părintele meu cu lanțuri Pentru că-ndurare avui de un biet om Sau pe un vas trimite-mă-va departe-n                       Câmpii numidici. Fugi oriunde ochii te duc ori vântul Până-i noapte, până veghează Venus, Mergi cu ...

Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat

... Schimbă nedrepta ta măsură! Scii, ticălosul om, ce puține Pote să aibă cesuri de bine. Când dar asupră-i răul se scolă, Când stăpânesce războiu sau bola, Vezi sărăcie, necaz, durere; Când vezi primejdia 'n putere: Atunci fă anul d'un sfert să fie, Ș'ăl sfert să trecă, să nu ... e fericită: .............................. Atunci secunda fă s'întârzie, D'un bun an visect fă-o să fie! Așa, plăcută, tu dându-mi pace, Și eu prieten al tea m'oiu face; Iar cum bați cesuri de vel mal bate, Nemu-ți dărăpăn, după dreptate! Căci fără nici o milostivire Superi auzul ș ...

Mihai Eminescu - Către Mercur

... codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A ... nici voi a te ține-n                       Negrele ziduri... M-o-ncărca părintele meu cu lanțuri Pentru că-ndurare avui de un biet om Sau pe un vas trimite-mă-va departe-n                       Câmpii numidici. Fugi oriunde ochii te duc ori vântul Până-i noapte, până veghează Venus, Mergi cu ...

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind în nepăsare de moartea ce-au să-nfrunte, Urmați de steaguri multe, urmând în foc ... de soare Pe hatmani, capi de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul, al regelui cal tare Se poticni... O buhnă țipă în ziua mare, Și moartea-și găsi coasa în acea zi fatală! II - ȚARA ÎN PICIOARE Ce ... Astfel din țara-ntreagă plec cete înmiite Cu arce, barde, coase și ghioage țintuite, Purtând căciuli de oaie, mintene-n flori cusute Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec ... vânători de frunte, Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii. Balaur de la Galu, Ciolpan din Pipirig Râd și de frigul morții cum râd de-al iernii frig; Și mulți cobor din munte ca lava din vulcan, De soiul lui Balaur, de soiul lui Ciolpan. Velcea, bastard lui Șarpe, ca șarpele ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>