Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM

 Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 1180 pentru DUPĂ CUM.

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

... toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ... M-am urcat, mă, pîn´ la cer, și de acolo am pornit spre rai și mi-a deschis sfîntu Petru porțile, mă. Și după ce le-a închis după mine, ca să nu intre care cumva vreun păcătos, m-a luat mă, și mi-a arătat toate minunile raiului, pînă ...

 

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

... partea mea... Care, ce dă? Prezidentul, care se înțelesese din ochi cu tinerii, zice: - Neică Niță, aici e pe frăție, dă fiecare ce poate și cum poate. Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în ... la suma de cinci galbeni, apoi a legat iar pungociul la gură, zicând: - Ei! acu, cine-mi iscălește fitanția? - Care fitanție? - Pentru sumă. - Cum, nene Niță? strigă prezidentul. Cum să poate să spui dumneata așa vorbă? să ceri hârtie la vreme de revoluție? Dar nenea Niță acopere cu laba mărunțișul și dă să-l ... făcând cu ochiul: - Las' că o-pui eu bine; n-ai dumneata grije! Prezidentul stânge lumânările, îl conduce pe nenea Niță până la poartă și, după ce-l vede depărtându-se, se întoarce-n curte, o curte paragină de mahala, și aprinde un chibrit. Într-o clipă, de pe lângă uluci ... nenea Niță, fruntaș al comerțului român, ca întreprinzător de furajuri și altele, încasa, în virtutea chitanței cu data de 10 fevruarie 66, partea-i cuvenită după ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a ... talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a ... al vieții amar vis, Am iubit deopotrivă tot ce mi-a părut frumos, Tot ce sufletul înalță și e minții de folos; Poet cum pot a mă crede, când al lirei Dumnezeu Încă nu vrea să-mi arate care este felul meu? Tot ce-mi place mă ... putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să te-ntrebe dacă e adevărat Că în vremea veche câinii au vorbit

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... rubin, ca o picătură de sînge pe spuma crăvăților lui tăiate ca din manta unui doge. De-atunci datează cele mai frumoase romanțe ale lui, cum e : Romanța celor trei corăbii , Tomis , Sosesc corăbiile , Romanța celor trei galere și multe altele. E o muzicalitate neîntrecută în aceste versuri, și nu mă ... a pornit minunatul ostrov alb, și apoi s-a depărtat ca o insulă feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile, Vino, Să le vedem cum intră-n port, șoptea fantasticul meu tovarăș, și ca și cînd am fi așteptat pe cineva, pe cine știe ce princesă îndepărtată ori cine știe ... — Să nu mă mai îndrepte spre ele întîmplarea; Nu cereți unei inimi mai mult decît vieții !... Știu bine că-s acolo — că dorm după păreții Odăilor... Spre ele la ce m-aș duce-acum Cînd le zăresc la geamuri de-a pururea din drum, Și le-oi ... de-a pururi așa o-ntreagă viață ? Arar cu toate-acestea, cînd soarele coboară, O tristă presimțire mă prinde și mă-ngheață, Și cum nu-mi pot da seama că-i jalea asta-amară. Eu trec... Or, totdeauna, sporește înc-o moarte O turburare-n taină, venind ne dă ...

 

Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat

... Ș'ăl sfert să trecă, să nu mai vie! Iar când tu vrajba vezi lepădată, De soț soția apropiată, Părinți, fii, frați 'și arăt iubire, Cum lor povață dă sfînta fire; Când a orî-căruia cuget spune Mulțumiri scumpe de fapte bune, Chiar când vrăjmașului meu fac bine: Cât ... întârzie, D'un bun an visect fă-o să fie! Așa, plăcută, tu dându-mi pace, Și eu prieten al tea m'oiu face; Iar cum bați cesuri de vel mal bate, Nemu-ți dărăpăn, după dreptate! Căci fără nici o milostivire Superi auzul ș'ori-ce simțire, Când fără vreme spui că e vreme: De rău, de morte, tot a ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... Luca Caragiale În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraș din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui ... s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori divine. Ele erau fiicele lui Zeus și ale Mnemosinei, zeița Memoriei. Iată cam ce zice bătrânul autor al ... Talia? Atâta pagubă! 1.200 lei... și curg capodoperile. Nu avem talente pentru poezia dramatică? nu-i adevărat! 1.200 lei — și să vedeți cum răsar talente de la Tisa pân' la mare. Și mai întâi, cărui june nu-i trebuiesc 1.200 de lei? Și apoi, care june român ... m-am convins, prin experiența altora, că văpseaua pe dinafară lasă multe lacune regretabile la rădăcina firului, iar pe de alta că coloarea se schimbă după variațiile timpului, așa că sunt poznași cari prezic ploaia și vremea bună pe unele bărbi mai sigur decât dumneata și mine pe cel mai sensibil ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum laudă și numără ceilalți. De cumva nu ești din partea locului, trei-patru bătrâni - cari de obicei ascultă, cu gurile căscate și cu șepcile pe ... Sfântul Gheorghe? Ce vitejește stă pe cal! Și cum omoară balaurul spurcat, parcă ar ucide un verme, nici nu se sinchisește. Iacă și mucenicul Mina cum își bate joc de Necuratul. Dar capul archiereului Nicolae... ce mândrețe, ce curățel și frumos bătrân! Ei, nenișorule, o să trăiți, și cu d-alde ... scump de tot la așa vremuri. Vremuri grele!" Și pleacă... Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc... "Cum petreceți icrele?"... "Atât"... "Scump, scump. Vremuri grele!" Și pleacă... Se duce la pastramagiul din colț. "Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare"... Ia o feliuță, îi face de petrecanie. "Cum ...

 

Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul

... doctor vestit venise. Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoștea,         Însă avea atestate         Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,         Prin țări care niciodată         Nu au figurat pe hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, D-ar fi ... de lecuit.         Bunul pătimaș îl crede,         Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat, Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat Că are să șază astfel o săptămînă deplin Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin, Inel de ... vizită nuouă,         Luă cîte unul-duouă Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi. Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslegă: „Uite-te, cum ți se pare, și cum vezi?“ îl întrebă. „Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind, Și din averile sale nimica nemaizărind. Cum văz? nu știu, frate, atît numai poci să zic Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.“ Cunosc patrioți politici, care ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... scăpat din vedere a spune că în momentul când vroii să mă urc în trăsură, mă pomenii deodată cu Balan care îmi puse, după obiceiul lui, amândouă labele pe piept, cercând numaidecât să mă lingă pe obraz și, plesnind cu coada pe toți câți se îngrămădiseră în jurumi la ... uitam cu mândrie la cei ce umblau pe jos strigând: Alviță, alune de Țarigrad, marfă, mărunțișuri! și gândeam în gândul meu: Voi vă duceți fiecare după nevoile voastre, iar eu mă duc acasă!... O! câte mari și nenumărate bunuri cuprinde în sine cuvântul acasă!... Îmi era degrabă să ies din oraș ... lui Constantin, știind bine că una ca aceasta nu putea să se fi întâmplat. — Ba să fiți sănătoși, cuconașule, s-a măritat după dascălul Gheorghie de la strana dreaptă din sat. Atunci sângele îmi năvăli în cap și, dacă n-ar fi fost Balan lângă mine de gâtul ... mult a voloc decât a antereu, însă țiganul nu era tocmai de părerea mea. — Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce Balan se liniștise, ce mă știu eu face de acuma fără antereu? Iaca iarna e la ușă, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... ai copilărit, mulți te-or fi mângâiat și pe unii poate că i-ai iubit. E trist. Dar e și mai trist să te reîntorci, după mai mulți ani, din pustiuri Coleg de liceu cu Delavrancea la "Sf. Sava", cu care acesta a locuit la Paris în 1882-1884 ... ieșeau voioase înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau cu cercetările. Grânarul, cu o mână în brâu, cu alta pe hățuri, cu biciul pe după gât, le răspundea cu rânduială, să nu lase pe nici una mâhnită. — Nea Mitrane, ai întâlnit, p-ale drumuri, pe alde dumnealui? (Și "dumnealui ... și vede, aude și nu uită. Și când liliecii goneau de-a lungul drumurilor, copiii măricei părăseau scurteica bunichii pentru ca să arunce după ei cu căciulile, strigând de la ștreaje până la biserică : — Liliac... liliac, trage noaptea la conac, din cloponița bătrână, hop, o dată, hop, de ... la pământ de rod bogat și felurit. De-atunci tot să fi trecut cincisprezece ani de zile. În ziua de azi, bătrânii s-au dus după tărâmul ăsta. Casele vechi, nespoite, dărâmate, fără garduri, mărturisesc că sărăcia s-a încuibat în locul belșugului de-odinioară. Azi tot e de

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... — Două mii. — Înainte, jidove rătăcitor! Ahasverus răsuflă din greu; scoate o basma murdară cu care-și curăță fruntea de sudoare și pornește... Eu, după el. Atunci, ca în fața beduinului călător prin pustiul de nisip, începe să mi se ridice la depărtată zare fata morgana. Iat-o cât e ... Uitați-vă departe până-n ulucile cari d-abia se zăresc colo jos. Toată câmpia aceasta plină de bălării uriașe e curtea caselor. Nu simțiți cum miroase a bălărie răscoaptă de soare? Grădina de alături e vestită pentru vișinele ei turcești. Gardu-l poți sări ușor, dar trebuie mare ... Ce mare și stufoasă a crescut urechelnița! Iată dasupra gârliciului, din care izvorăște așa potrivită răcoare, pridvorul larg. Dar ia să suiți numai, după mine, cele nouă trepte până-n pridvor. Vedeți cât de frumos se ține pe stâlpii lui bondoci de stejar cioplit! Ce cuminte adăpostește de bătăile ... Cu ce dignitate magistrală stau, proaspăt văruite, la locurile lor, gata să prezideze o dezbatere, într-una din ședințele lungilor nopți de iarnă ! Și iată cum, alăturea de perete, protectorul nebiruit, departe de ferestre și de uși, se odihnesc paturile copiilor, cu fața către lumina vetrei și cu căpătâiul sub icoane ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>