Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUI
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 2162 pentru LUI.
... Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ... viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor de salcii. Îndată și-a îndreptat râtul spre ele, cum își îndreaptă luntrea botul spre țărm ... deasupra apei e o floare, se lăsă, ușoară, pe râtul trandafiriu. O înfiorare dulce, neînțeles de plăcută, gâdili sufletul musafirului pentru întâia dată în viața lui, și, fericit la culme, prinse a guița lung și ascuțit. Libelula, văzând că se înșelase, zbură, înfricoșată. Iar păsările ascultară cât ascultară zgomotul ...
... din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. â ... tot e îmbrăcat de ghimpi!â€� Atunci trandafirul se uită și văzu că-ntr-adevăr spinul avea ghimpi. Și nu mai pregetă: se rugă îndată lui Dumnezeu să-l acopere și pe dânsul de ghimpi, ca să-i păzească floarea. „Vezi, își zise Atotstăpânitorul, era dat ca pe pământ să ... l bagă nimeni în seamă. „Uite cum se închină toți tradafirului, și mie nimeni.â€� Și se rugă de Dumnezeu să-i schimbe și lui floarea, să i-o facă roșie, bătătoare la ochi ca a trandafirului. Atunci Dumnezeu și-a zis: „Veșnic o să ...
... mâna ciobanului pe spinarea măgarului și-și făcu un locușor sub o încrețitură a poclăzii, tocmai cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii ... binișor, și hop! deodată, sare sprinten și odihnit pe mâneca ciobanului. Când dădu însă cu ochii de spinarea măgarului și văzu ce clădărie stătuse deasupra lui, rămase încremenit: „Măi, greutatea asta am duso eu în spate! Până acum n-am știut că-s așa de voinic!â€� Și privea cu ... cu urechile pleoștite, cu genunchii îndoiți. Iar puricele zise, mâniat, în sine: „Uitați-vă ce mămăligă de dobitoc! Eu nu-s nici cât urechea lui, și nu mă plâng de cât am dus în spate, și el, fiindcă m-a purtat până aici, mai să cadă în bot ...
... o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede ... deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se ... Mergi, mănușa de-mi ridică!" Cavaleru-aleargă, iute se coboară În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică, Din mijlocu-acelor monștri, Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică. Cu mirare și cu groază Damele și cavalerii l-au privit, Însă foarte liniștit El mănușa o aduce ...
Garabet Ibrăileanu - Scriitori români și străini
... George Coșbuc 4 Ion Creangă 5 Alexandru Macedonski 6 Duiliu Zamfirescu 7 Ionel Teodoreanu I. L. Caragiale Numele proprii în opera comică a lui Caragiale Pe marginea „Nopții furtunoaseâ€� Pe marginea lui „Conu Leonida față cu reacțiuneaâ€� Mihai Eminescu Geniu pustiu Pe lângă plopii fără soț George Coșbuc Vara Ion Creangă Țăranul și târgovățul Alexandru Macedonski ...
... mult de-atunci, De mult s-au măritat! Acum pe cârje să proptea! N-avea puteri, și tot venea. Pe aici, pe-aici, e drumul lui... E noapte-acum... ba încă nu-i... L-am așteptat: atât aș vrea Să pot de-acum să-i spui! Dar într-o seară ea ... draga mea, Acestea mai curând! El și-a uitat de ochii tăi! De mult s-a-ntors pe alte căi, Căci lui menire i s-a dat S-a-ntors de mult și s-a-nsurat; Flăcăii lui au alți flăcăi: E Negură-mpărat. A fost un gemet întreit Din totul inimii pornit Și-apoi o liniște de veci! Din lumea ... ținta niciodată nu-i A ta! Și-n gând tu tot ce-ți pui E numai vis, căci Dumnezeu Te poartă-n voia Lui
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... de pe așternutul meu mirositor de fânaț moale, care rămase culcat sub neclintirea frunzișului negru, și intrai în casă. — Scoală-te, nevrednic strănepot al lui Pitagoras, alungă din încăperea strâmtă și întunecoasă a ochilor tăi de motan somnoros fantasmagoriile molaticului Morfeu și spune-mi în câte miliarde de ... pocladă și alta în părul încâlcit și aspru al tovarășului meu. Convins de tăria acestui argument, el scoase o clipă la iveală năsoasa și mirata lui persoană, mormăi ceva clipind cu iuțeală dintr-un ochi, apoi dispăru în întregime sub pocladă și numaidecât începu a sforăi ca un cal ... Părea că toate lighioanele pământului și toate păsările cerului și-au dat întâlnire și se sfădesc în încăperea neagră și păroasă a nărilor lui urieșe. Făcea ca gaița și ca mistrețul, ca ursul și ca pițigoiul. Aci slobozea o notă ascuțită și plângătoare, ca o primadonă oftigoasă, aci cârâia ... cu care Cel-de-sus împodobise făptura somnoroasă și hulpavă a tovarășului meu. Alungat de această orchestră vrednică de urechile răbdătoare ale ucenicilor lui Hefaistos, am ieșit afară din odaie, am smuls câteva brațe de fân proaspăt dintr-o căpiță și m-am lungit cu fața-n sus, în ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... Dar ce impresii! Câtă strălucire în stil, ce simț admirabil al realității vii în dialogurile cu țăranii, ce sentiment profund și debordant al naturii! Însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munții Moldovei de acum câteva decenii, cu sălbătăcia și pădurile lor, cu satele văilor ... literatură cu talentul barbar și primitiv, dar năvalnic și strălucitor al unui poet epic din antichitate. Natura figurilor sale de stil, proaspete ca florile, sintaxa lui savantă, cu perioade largi și cumpănite, abundența mâncărilor și pornirea firească de a da proporții neobișnuite personajelor, toate îți fac impresia că autorul ... restrâns al unei recenzii grăbite, ca să putem spune tot ce se cuvine despre acest scriitor. Fie ca aceste rânduri ale mele să atragă asupra lui
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul
... — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea ... ace. Băteau copiii din vătrai și clește, Dar el tăcea, săracul, ca un pește, Și doar fiori de groază, când și când, Treceau pe trupușorul lui plăpând... Am alungat copiii să se culce Și-n înserarea limpede și dulce Ce se lăsa din cer încetinel, Am stat acolo, singură cu el ... ostil și speriat? O fi având el oare pui? Mă-ntreb, deși nu pot pricepe: Cum sug ei oare, fără să se -nțepe În ghimpii lui?... Când a simțit că-i singur doar cu mine Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine, A scos cu ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung ... amorțire. Din liniștea chiliei, prin ferestruici boltite, Străbate-n întuneric o palidă lumină, Tăiată-n dungi de groase zăbrele ruginite, Și liliacul nopții, cu aripa lui fină, O spintecă în zborul cotit, — apoi dispare țipând în întuneric. Răsar de prin chilii Călugărițe — negre fantome solitare — Cu haine lungi ... lipit de masă Și cu palma sub obraz. Pe aceleași căi natura, oarbă-n veci, pe toți ne mână, Fără voie, tuturora ne dă mărul lui Adam. În zadar încearcă omul cu neputincioasă mână Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam ... Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un cal ca vântul Bate-n goana lui pământul. Printre arborii uimiți. Zboară orb, ducând pe spate Două-umbre-mbrățișate, Doi amanți nelegiuiți... VI Zori de ziuă. Norii fug în goană mare, Un ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... a li fi de folos. Câte să fac în lume bune și folositoare nu sunt pentru el pierdute. Pentru o asemene ureche sună armonia poeziilor lui Virgil, a lui Tasso și a lui Rasin, pentru asemene sentiment Tacitus au aruncat înfricoșate scântieri pe inima tiranilor, cătră dânsul să adresază Monteschiu când apără dritul omenirii, Fenelon când împodobește virtutea ... sporiuri, pentru că înaintea ochilor ei să strâmtorează neîncetat câmpul geniii, adevăratul om literat, petrecându-l cu un ochi mai sigur, va vedea că rămân lui