Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEȚEI
Rezultatele 731 - 740 din aproximativ 1387 pentru FEȚEI.
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Emil Gârleanu - Mărinimie Mărinimie de Emil Gârleanu În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niște lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorință decât să-și scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi. Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr, o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul dușman. În spaima ei, îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul ...
... salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor ...
... lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...
Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)
Friedrich Schiller - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini delicate ...
Garabet Ibrăileanu - Scriitori români și străini
... Teodoreanu I. L. Caragiale Numele proprii în opera comică a lui Caragiale Pe marginea „Nopții furtunoaseâ€� Pe marginea lui „Conu Leonida față cu reacțiuneaâ€� Mihai Eminescu Geniu pustiu Pe lângă plopii fără soț George Coșbuc Vara Ion Creangă Țăranul și târgovățul Alexandru Macedonski La moartea lui Alexandru ...
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator Spiritul creator de Garabet Ibrăileanu 1. A fi adevărat poet însemnează a simți. Simțirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simți poetul va fi trist. Așadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist. 2. Dacă un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri înainte, așa că, după o trecere de două veacuri, cugetarea geniului e aruncată peste alte două veacuri și tot așa mai departe. 3. A spune că un scriitor are mult de spus e tot una cu a spune că e sincer . Sinceritatea , aceasta e însușirea cea mai mare și mai simpatică a unui scriitor, când are și altele. N-am să uit niciodată cum caracterizează Taine pe Alfred de Musset: ,, C'etait plus qu'un poÄ�te, c'etait un homme ". 4. ...a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), ...
... Gelu Vlaşin - 11:43 â†�â†� 11:11 11:43 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 13:08 →→ și o față de masă albastră ochii tăi confundați printre sticle pe raft să-ți spun cum privesc spinii din curtea părăsită să-ți dau un semn rău ...
... →→ ovidiu tâmpește cuvinte despre copiii care nu vor știi să apară din poezie scrisă pe calea ferată salva vișeu spune că lumea din față n-are și că lumea din spate e tare definește totul prin nimicul din noi răscolește trecutul bea umilința de-a fi și ...