Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FAȚĂ DE
Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 1030 pentru FAȚĂ DE.
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... avea loc în cui. "De ce mi-am făcut clește? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod și coboară de acolo un știubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, niște chite de cânepă și vreo două dimerlii de păsat. — Iată ce am gândit eu, noro, că poți lucra nopțile. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Când te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai; și când a veni barbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costițe de porc, de cele afumate, din pod, și, Doamne, bine vom mânca! Acum deodată, până te-i mai odihni, ia furca în brâu, și până mâine dimineață să ... m-ați sculat? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce! — D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea. — Ei, lasă, ticăloaselor, c ă v ă voi dobzăla eu
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată nenumărată de adevărați tătari venind în goana mare a cailor spre dânșii și-atunci... vai!... toți copiii, cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste toată țara, începu viața grea și anevoioasă, tot în războaie și osteneli [2] , căci țara, fiind bogată ... aprig de
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... poată-atunci să vadă că toate sunt create și-n haina pământească, ce Forma o exprimă, Adăpoestesc un suflet mereu în căutare, ce e fără de moarte prin har dumnezeesc – Și-atunci să-Ți mulțumească, primind a ta iertare de tot ce îl desparte, dar zorii îi vestesc, De clipa însemnată când va putea să creadă cu-adevărat în Tine descoperind în el, Trimisul Tău în lumea ce n-a știut să ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de
Ștefan Octavian Iosif - Din Paris
... Ştefan Octavian Iosif - Din Paris Din Paris de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Visez. Încet se face dimineață... Sus, din mansarda — cuib de rîndunică — Proptit de geam, mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață. În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas neuitat ! Priveliște măreață ! Aș vrea să zbor prin ferestruia mică... Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare. Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă ... ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții — Năluci — aleargă ca năvala ceții Pe bulevarde-n veșnică mișcare. Luminile răsar prin galantare. În praf de aur, din adîncul pieții, De pretutindenea beția vieții Înalță zgomotoasele-i altare. Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs și glume, Și cîntece, și lume peste lume ! Visez că-not ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... câte trei-patru drugălețe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze și mai răzbelite!… — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncușoara mea de toată vara, zise țăranul, scărpinându-se-n cap și trântind cușma de pământ cât ce putu. Asta n-am pățit-o de când m-a făcut mama… ’tu-i mațele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de făcut? — ’Tu-i-aș descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură. Și cum ședea țăranul uimit, numai ... un potâng de babă. — Bună-vremea, om bun, zise ea. — Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui știu eu, mătușă, zise țăranul îndrăcit de năcaz… — Dar ce, Doamne iartă-mă, ești așa de măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ți-i oarecum să vorbești așa, de față cu o bătrână ca mine? — D-apoi cum să mai vorbesc și eu, mătușă, când vezi cum și-a făcut Dumnezeu râs ... le-am adus și noi la târg, să vedem, n-om putĂ© prinde ceva parale pe dânsele, că ne mănâncă și pe noi o mulțime de angării și nevoi de ...
... vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La ... patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i ... Și, plecat spre pat, Habsburgul, Cătr-acest voinic, Blând l-a sărutat pe frunte; Spre români întors apoi: Vara, pășunând pe munte Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor de ...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei...
... adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie ... boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini. Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate Și cerdacuri în aer ... argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei
... adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie ... boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini. Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate Și cerdacuri în aer ... argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți
Mihail Săulescu - Et nunc et semper
... Mihail Săulescu - Et nunc et semper Et nunc et semper de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și cei ce plâng ca și acei ce râd O luptă duc amară, - Năuntrul lor e-aceeaș tragedie, Aceeaș ... tristă și pustie, Aceeaș primăvară. Pe orice față-o lacrimă de pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toți ceva ce ochilor n'apare. - Porniți pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranțe sfinte; Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte Și veșnic nu se poate!... ... Pe-acei ce plâng ca și pe-acei ce râd, Pe drumuri lungi ... i mână? Ce stea pe cer în veci luminătoare, Ce rază pribegită dela soare E cruda lor stăpână?... Pe toți îi cheamă 'n depărtare dorul De ce e nou, de ce-i necunoscut; Pe cel ce vine să pornească mâne, Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, Pe cel ce s'a pierdut ...
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
... Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ... veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi ...