Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN FAȚĂ
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 1027 pentru ÎN FAȚĂ.
... a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om în toată puterea, în toată sănătatea. Că doar și tu erai acolo, măi ista. — Păi. — Și tu, măi Simioane. — Și. — Ei, îți place! — Lucru ... Nicu era om harnic, priceput și omenos ca și tată-său. Oamenii începură a-l iubi cu tot dinadinsul și ar fi fost în stare să se deie în foc la un cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului, ochii mici, rotunzi și galbeni, ca doi bănuți noi. Când îl zăreau, țăranii socoteau ... după ce mâncase mult și băuse tot așa, la târg, unde se dusese să petreacă și el ca orișicare muncitor cum petrecuse și conul Iordache în decuvremea nopții în care se stinsese, se întoarse la moșie și se culcă. A doua zi, vechilul, venit să-l scoale, îl găsi mort în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și ... un om să-i ia atâtea! Fenomenal! Să las că știe pe dinafară toată muzica din Prințesa dolarilor și din Văduva veselă, cu cuvintele cupletelor în nemțește și-n românește; căci asta se poate atribui talentului și memoriei, care adesea nu dovedesc prea mult în privința inteligenței; clar ceea ce m-a amețit a fost cunoașterea amănunțită a împrejurărilor politice de la noi. Astfel ... facă o vizită la Curtea noastră, și că vizita aceasta are o mare însemnătate politică; că Alexandru Davila deschide la toamnă un teatru nou național în București; că, pentru moment, nu se face nici o remaniare în
... Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425." Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea. Deși o istorie zice că doamna Florica a murit în sclavie la hanul tătăresc, căruia se trimisese în dar de Sigismund Batori în urma bătăliei de la Boroslo, dar se vede că sau Mihai însuși a reușit s-o scape cu promisiuni trimise hanului prin deputații ... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în ...
... rele ei. Ea începu să-l netezească. — Scormon! tu n-ai stăpân! Scoromon se ridică și-și puse labele pe genunchii ei, privindu-i în față. Sanda începu a-și face mustrări. De trei ani, de când s-a dus Pas- cu, ea abia câteodată și-a ... încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de vorbă. Pascu se ridică și privește în urma lui. Din vale șerpuiește, albă și netedă, poteca îngustă. Jos, unde se pierde în dosul spinișului îndesat, Pascu vede o femeie venind grăbită în sus. Scormon merge drept la ea, apoi joacă împrejurul ei, se tăvălește, latră, sare la ea și iarăși ia calea înapoi până la Pascu. â ... fuge la Sanda, și de la Sanda la Pascu, și de la Pascu la Sanda, cale tot mai scurtă, până ce nu îi poate vedea față în
... amanta. Nebunul venea cu donițele pline și-l chema să se întoarcă împreună la temniță. Tot timpul, nebunul a fost ca și liber, în orice caz foarte puțin păzit. Era bun și foarte simpatic tutulor - afară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuției. După cum afirmă soldatul, nebunul ar fi căzut în ocna a veche, care e părăsit de pe vremuri..." DRAGOMIR (cu interes): Care va să zică... a murit...? GHEORGHE: Ba bine ... mă duc eu... Să nu te văz! ( pornește spre ea, ea înaintează spre el ; el se repede, o apucă de mână ș-o duce hotărât în față. ) Ce vrei?... Ce te uiți așa la mine?... Ce gândești?... Eu l-am omorât?... Da? Spune! ( o smucește. ) ANCA (hotărât): Dragomire, ești nebun. ( își face ... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine cu Dumitru al tău! ( o împinge de mână și suie ; ea vrea să facă un pas spre el. ) Lasă-mă în pace! ( același joc. ) Lasă-mă în ...
... pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa viață, cuprindea axiome din morala orientalilor. În ziua dintâi, când ne-am văzut, el, trăgând din ciubuc, îmi zise în chip de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce ... succeselor dobândite în seara ajunului... îi răspund că el nu pricepe nimica din ale teatrului și că viitoarea mea bucată nu va fi, desigur, jucată în prăvălia lui de pehlivani . Zicând acestea, îmi dau pe gât cafeaua, iar dl director, cu poruncă de la ministru către dânsul, mă roagă să-l ... fi căutat și că mă poftește a trece pe la d-lui. Petrecusem seara vorbind despre poezie și literatură, precum arareori se petrece în frumoasele adunări ale frumoasei noastre capitale, și dau peste o invitație de la aga; contrastul era ciudat... dar fie!... Intru în trăsură și mă duc la domnul aga, deși nu știam să fi avut vreo daraveră cu pristavii agiei... Nu-l găsesc însă acasă... dar crezând ... ...
... și cum ar fi vrut să-și ascundă întunecatele gînduri ce dormeau în limpezile safire ale ochilor, potrivnicul îl privea pe dedesubtul foii mari deschise, în lături, făcîncîu-se că nu-l vede, și cetea înainte interesantul cotidian al cărui partizan era. În umbră însă, de multe ori, lăsîndu-și jurnalul pe genunchi, mîna lui păroasă de asasin la orice țipăt strident se crispa, și două licăriri, una ... și care îl atrăgeau imperioase spre ele ; și așa fiind, ca fascinată, pasărea, luîndu-și zborul din înaltul candelabrului și, în uimirea tuturor celor de față, lăsîndu-se pe pieptul alb al dușmanului, cu ghearele puternic înfipte de marginea vestei și cu ciocul întins spre cele trei lacrimi clare ce ardeau ... Tudorachi... Ca o gheară se întinse mîna parazitului spre el, căutînd să-l descleșteze după marginea vestei, dar ghearele lui Coco țineau dîrz de ea ; în drăgostiri se potoli furia mînii, în vorbe domoale și prietenoase se îndulci mînia stăpînită a glasului celuia ce se vedea dat pe față, dar neîndurata pasăre, ca și cum n-ar fi învățat niciodată în viața ei alte vorbe decît acestea, nu se da, urmîndu-și ...
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... unei oarecare găști literare din București. Avis celor în drept a lecui răul. Adecă, cum am zice, poliția în contra literaturei! Cenzura guvernamentală în contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral și poate pedepsirea autorului! Cum se repetă toate în lume, deși mutatis mutandis! Și în Franța secolului trecut, la sfârșitul terorismului, Ducancel pusese în scenă "l'intĂ©rieur des comitĂ©s revolutionnaires", unde își bătea joc de radicalii teroriști și "insulta instituțiunile țării", și atunci foaia radicală L'ami ... sine că nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici în Sganarelle, nici în sute de comedii cunoscute și recunoscute nu e vorba de o asemenea morală. Dar acest răspuns, îndestulător poate acolo unde sunt tradiții literare, nu este ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... au ființă în povești să se trezească și întrupeze. La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin de scorburi, în care apele ploilor strînse luceau în nopțile de lună ca niște ochi misterioși. Spre el ne aținteam ochii la orice zgomot, așteptînd ca închisoarea de lemn să se deschidă și albaștrii ... albe de crin o îmbrăca fantazia noastră, un mac roș ca un potir plin de sînge trebuia să poarte la piept și un galben trandafir în mină. Dar dafinul rămînea neclintit, murmura cînd bătea vîntul și arar se înfiora de un suspin ca din adîncurile lui venit, căruia în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și au scăzut deasupra ... mai bătut cu mînele mele de copil în lemnul răsunător al dafinului bătrîn, dacă nu m-am mai înfiorat de apele ploilor ce priveau adunate în scorburi ca niște ochi misterioși, dacă n-am mai tresărit de suspinul acela adînc ieșit ca din afundul unui suflet din trunchiul străvechi, totuși ochii ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... să fie mai dulce cântarea lor. Și așa, stând ei aci și sfătuindu-se, pe fiul împăratului îl apucă o moliciune de nu putea sta în sus și își lăsă capul în poala lui Siminoc, rugându-l să-i caute nițel în cap, până va aromi el. După ce îi căută ce-i căută, Siminoc se opri și zise: - Ce este asta din capul tău, frate Busuioc ... vițe de păr în capul tău sunt înnodate. - Cum se poate? zise Busuioc. Aceasta supără atât de mult pe Busuioc, încât se hotărî să plece în lume. - Frate Siminoc, zise Busuioc, eu mă duc în lume fiindcă nu pot să pricep de ce mama mi-a înnodat părul când mi-a căutat în cap. - Măi frate Busuioc, îi răspunse Siminoc, vino-ți în fire și nu mai face una ca asta. Căci daca împărăteasa ți-a înnodat părul, nu crez să o fi făcut cu vreun ... că Busuioc se dusese la vânătoare și nu se mai întoarse. Încălecă deci și el pe un cal, luă ogari și plecă după frate-său, în partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse și ajunse ...