Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINE DE
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 888 pentru ȚINE DE.
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc mai multe manuscrise interesante, și o școală de teologie. Populația nu trece peste cifra de patruzeci mii locuitori stabili. Despre originea fondării acestui oraș nu se știe nimic pozitiv; unii din istoricii italiani cred că ar fi fondat de o seminție etruscă, numită orobi; alții din contra susțin că-și are originea de la celți [3] . Această din urmă părere este adoptată de toate notabilitățile istorice ale peninsulei. Acest oraș a suferit mult din evenimentele politice, în anul 49 înaintea erei creștine căzu sub dominarea romanilor ... mai interesant: voiesc a zice monumentul celebrului compozitor în muzică Gaetano Donizetti și al profesorului său Simon Mayr. Monumentul celui dintîi are piedestalul de marmură de Tirol, pestriță, iar sarcofagiul este ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. Cum auzii pomenind de o asemene minune, rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de ...
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă ... nu chemase doctori, nu luase doctorii și, în dimineața aceasta, când aproape nu avu putere să-și deschidă pleoapele, zâmbi mulțumit. Era o dimineață frumoasă de vară: prin ferestrele deschise razele soarelui se furișau lucitoare, scoțând scânteieri repezi din armele țintuite în perete. Mânerul sabiei de deasupra patului parcă pâlpâia, și colonelul, cu greutate, ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno, nu te tângui, Că al tău amor e pază Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de ...
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe prigonitorii lor și pe eteriști, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas, afară de slobozenia Greciei, cuprindea și dezrobirea tuturor popoarelor creștine din Turcia; ei, dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât în lapovițe, aruncând șipote întregi de sub picioare, care se spărgeau de capră, de roțile și de scările trăsurii, până pe deasupra coșului. Birjarul înjura. Ajunse în Podul Mogoșoaei. Ținu înainte până la Biserica Albă și apucă pe Strada Fântânii. Iancu Moroi ... Sofi, și-și îmbrânci bărbatul din loc. — Sofi, n-am nici un gologan... rămân 198... — Dă-i ce i-oi da... ne-aude de sus... ce nesimțire! N-ai nici de birje!... Începi de la poartă să rupi din 200... Tu ești devena de vom pierde... Moroi se cutremură, întinse birjarului încă un leu. Nădușelile îi brobonară fruntea. El e de vină... Cum nu s-a gândit să împrumute doi franci de la copist?... Și, suind scările directorului, urechile îi vâjâiau de țipetele nevestei
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... Ion Luca Caragiale - Antologie... Antologie... de Ion Luca Caragiale Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile. În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate. Acum, în urmă, am făcut cunoștința unui domn care posedă o colecție de scrisori anonime — cea mai prețioasă desigur din câte, felurite, mi-a fost dat să văd... De la soață pe ale soțului, de la părinți pe ale copiilor, de la soacră pe ale ginerelui, de la stăpâne pe ale slujnicelor — ori, viceversa; unele cumpărate, altele dăruite, altele subtilizate; în fine — de unde, cum, cu ce răbdare, cu câte sacrificii le-a adunat — numai el știe... Cunoscându-i slăbiciunea, i-am dus și eu ... e domnul Ioniță și cum
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... căutam; deseară mănânci la noi — să nu zici nu! Avem un prânz!... și pe urmă, o surpriză... mare!... În sfârșit, imposibil să refuzi! Graziella ține foarte mult... Pe consoarta amicului meu o cheamă din botez Nastasia, dar, de mult, toată lumea i zicem Graziella... Este pseudonimul ei " o intelectuală... Multă activitate... A publicat, în diferite reviste de la noi și din străinătate, studii sociologice, importantisime, după cum susțin directorii respectivi... Graziella trebuie să fie cu un an mai tânără ca mine, dacă ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură. Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă ... a petrecut o viață cu cercetarea secretelor artei sale, nu îndrăznește a se pronunța așa dintr-o dată asupra valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie altă pregătire decât scrisul, de ce ți-ar trebui mai mult decât cititul ca să o judeci cu competență? Știi să scrii? ești literat. Știi să citești? ești critic. Prin
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă ...