Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EA
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 2249 pentru PE EA.
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... era tocmai grea; căci ședeam zece zile la cazarmă și douăzeci acasă. Ce m-a încurcat mai mult a fost reglementul pe care a trebuit să-l învăț pe de rost ca Tatăl nostru. Noroc că știam câteva buche de la dascălul Chiriac din sat. Iar celelalte datorii ale slujbei: ,,La stânga, la dreapta ... că vine de sus. M-am dus drept la Catrina și i-am spus voia tatei care acum era și a mea; iar ea nu-mi răspunse nimic, ci se înroși ca focul și plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o fată mare ... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ... schimburile și
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în oceanul Atlantic. Aceste sunt lucruri, pe carele învață și trebue să le știe toți copiii de prin primele clase alc școlilor secundare. Știm apoi, că atât asirienii, cât și fenicienii erau ... sfârșitul secolului al șaptelea ei dărimă și pustiesc în unire cu babilonenii Niniva și pun capăt stăpânirii asisiene. Cu aceasta se începe lupta cea mare, pe care lumea ariană o poartă împotriva semitisinului și care se urmează și astăzi. Stăpânirea babiloniană, care ia locul celei asiriene, fiind și ea semitică, nu poate să fie dănuitoare, și e desființată de Cir, care întemeiază prima stăpânire universală ariană, o împărăție ce să întinde în cele din ... și în urmă amenințați. Niciodată ei n'au pornit din propriul lor îndemn, nici n'au provocat vre un răsboiu, și niciodată n'au supus pe cei învinși. Pe ...
... licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și ... de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degețelul ce-și lăsase urma avusese grijă să se ... ca și cum ar fi fost țesut la începutul rândului: „Slavă țieâ€� . Atunci își aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o liturghie, pe-un dascăl, căruia îi rămaseră pe barbă, lângă buze, un fir de grâu uns cu miere. Până ce n-a gustat din miere, nu s-a lăsat ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... au fost rezultatul necesar al societăților omenești. Societatea a fost rădăcina vie din care a iesit ca un rod specific statul; ea a fost temelia pe care el s-a clădit potrivit. Societățile s-au dezvoltat pe calea materială, morală și intelectuală, după aptitudinile și apucăturile lor de rasă, după condițiile pământului lor și după energia cu care au putut conserva și ... dar stat fară societate — mai greu. Într-o vreme, Alexandru Machedon, pornind din dreapta Adriaticei către răsărit și înaintând ca un vârtej luminos, bate pe mintoșii greci, nimicește pe trufașul Darie al perșilor, îngenunche la supunere pe marele Por-împărat de la Indii și străbate triumfător Asia și Africa, poruncind să se ridice de la Indus, pe drumu-i, si până la templul lui Amon din intrarea pustiului Saharei, șaptezeci de cetăți. Tot în aceeași vreme, de-a stânga Adriaticei ... Unde însă sârguința statului de a înființa în pripă o societate devine nu imposibilă, ci chiar de-a dreptul absurdă, este pe terenul moral și intelectual. Statul poate decreta și face să se execute încă trei poduri pe ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l ... dorit, Științele și arte sunt numai ajutor; În judecăți să aibă pătrundere-nțeleaptă, Și ale-mpărăției venituri, cheltuiele, C-o singură ochire să poată lămuri. Pe valurile mării s-aleagă sigur drum. Pe cer să înțeleagă a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. Efectul să cunoască a oricărei făpturi. Aceste ... sulimenește. De la Silvia lesne poți orice căpăta, Căci nu vrea să jignească pre nime cu refuz. Așa a fost și mă-sa pe când era ca dânsa. Prunciei noastre floarea curând se veștezește Când e încredințată pe-a unei roabe mâini. Copilul fur, tăgadnic, de slugi e învățat; Ei sunt adevărata nevrâstniciei ciumă, Dar pilda părintească e mai vătămătoare. De ... ...
... frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ... lăsat nevasta. Și colo, prin ușa întredeschisă, zărește, în tabloul mare, printre ceilalți ofițeri ai regimentului, cu chipul crunt, cu fruntea încrețită, stingher, fără zâmbet, pe locotenentul-colonel Stavăr, comandantul unui regiment de călărași ce pornea la Plevna așa se zărea pe dânsul... Niciodată nu s-a simțit mai mare ca în dimineața de primăvară când și-a încălecat calul și când, scoțând ... Calul căzuse, dar nu se putea ridica. Își amintea totuși că atunci se sculase repede, și, cu toate acestea, acum sta întins jos... Dar bine, pe ofițerul turc îl străpunsese într-o clipă, știa bine asta; dar acum acesta îl răpusese, îi apăsa genunchiul pe piept, ținându-l jos, în glod... Îi căzuse sabia, însă mai avea revolverul; se căută la coapsă și, ciudat, simți printre degete cearșaful ce-l ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... ca și mai înainte, sunt legați de clasa lor, nu se simt, ca cei din Regat, declasați, rupți de clasa lor, stingheriți, "singuri". Ei au, pe la sfârșitul epocii, un singur "eminescian", pe Popovici-Bănățeanu, fiu de târgovăț, de meseriaș (nu de țăran) -- dintr-o clasă tânjitoare și rupt si de această clasă, și deci singur și fără ... din care se alcătuia Eteria lui Rhigas. Ideologia acestei "societăți" o formează ideile Revoluției Franceze, de care s-a contagiat și boierimea munteană. Pe de altă parte, ideile Școlii ardelene (tot revoluționare) au pătruns și ele mai puternic și mai de timpuriu în Muntenia. Și or mai fi și ... însăși psihologia de clasă, și prin faptul că erau depozitari ai unei tradiții culturale mai puternice și mai vechi (ceea ce e un element ponderator), pe când în Muntenia, pătura vie și novatoare e alcătuită și din boierinași (și am văzut că în Muntenia și clasa boierească e mai "înaintată"), și ... clase au fost mai lovite, unde nu s-a produs nimic ca compensare, căci Moldova a sărăcit în toate clasele ei, pe ...
... Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare Misteruri și ... i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr' Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale, Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple ... Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii; Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă pâinea lor prin trude; Nenorociții le sunt rude, Copii, le sunt orfanii; Îi recunoști fiindcă-i latră Toți ...
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
... bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă. În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin ... La câte vine d. Costică seara la masă? F.: Care d. Costică? D.: Stăpânu-tău. F.: Care stăpân, domnule? D.: Al tău... d. Costică. F.: Pe stăpânu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar... D.: Ei! și dacă-i propitar? F.: Îl cheamă d. Popescu. D.: Și mai cum? F ... strada Sapienții, d. Costică Popescu. F.: Așa? D.: Așa. F.: Atunci, nu e aici. D.: Foarte bine. Domnul pleacă și merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oiște. Domnul: Haide, birjar! Birjarul: Nu slobod... este muștiriu, mo roc... D.: Care muștiriu? B.: Nu știi la mine, mo roc ... Asta e, măiculiță. D.: Ei, aș!... Teribil de ramolită!... Mână-nainte, birjar ! Birja pornește. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colț, unde
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână instructoare Nu poate să dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a ... n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale Ce-noată ori pe undă, ori pe câmpie jos? Dar ce cântai, veți zice, atât p-această lume? — Întreabă filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur ... ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână instructoare Nu poate să dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a ... n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale Ce-noată ori pe undă, ori pe câmpie jos? Dar ce cântai, veți zice, atât p-această lume? — Întreabă filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur ... ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume ...