Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACEASTA
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 1467 pentru DE ACEASTA.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
... o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ... și mai mult. Un penel nevăzut, ca muiat în bunătate, le îndulcește trăsăturile cele mai aspre; gura, cu liniile cele mai amare capătă un zîmbet de blîndețe ; ochii cei mai răi, străluciri de adorare ; gesturile cele mai nestăpînite, înmlădieri de leagăn ; glasul cel mai hursuz, inflexiuni mîngîietoare. Atunci puterile ascunse din ea se vădesc; fragilul trup, ce ai crezut de atîtea ori că ți s-ar frînge în brațe sub caldul unei sărutări, e în stare să țină piept oboselilor, cît n-ar fi cel ... a rostit, căci moartea nu răspunde. Cu masca tragică a durerii pe față, așa a împietrit și numai cînd tovarășul ei ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe peron. Mai sunt cinci minute... Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin mulțime, sosește gâfâind cu un geamantan frumos de piele rusească, cu un tartan și cu un bilet de clasa întâia. — Dobitocule! era să mă faci să scap trenul!... Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi ... să dorm... teribil de cald! Apoi, dă geamantanul jos, îl deschide și scoate un șipușor elegant; deșurupează dopul și oferă negustorului. — Cognac... — Mersi... De zece ani nu mai pun spirtoase în gură... — E extrafin... — Mersi... Sunt oprit... Domnul, mâhnit de refuz, înșurupează la loc dopul, pune șipușorul în geamantan, pe care-l aruncă iar în plasă. Apoi, suflând greu de căldură, iese iarăși în coridor, unde se plimba de colo până colo. Provincialul se lungește bine, punându-și sacul căpătâi. Conductorul: — Biletele pentru Ploești, domnilor!... Domnul din coridor dă discret biletul său... și ... Mersi, zice omul cu sacul; ...
Dimitrie Bolintineanu - Mumă tânără
... Dimitrie Bolintineanu - Mumă tânără Mumă tânără de Dimitrie Bolintineanu I Lăutarii cântă hore grațioase; Tinerii feciori Cată după părul fetelor frumoase Să răpească flori. Ca dulci fragi de câmpuri albele fetițe Dulce rumenesc, Apărând cu mâna mândrele cosițe, Sărutări pe gură las de le răpesc. II — ,,Dar tu, femeie tânără, De ce stai gânditoare? În gene-ți văz o lacrimă Ca roua pe o floare. Vezi! pruncul tău ne farmecă Cu chipul său cel dulce; Ca ... — ,,Când ochii mei îl caută, Eu cerc durere-amară, Gândind că-n cursul anilor Va fi rob el în țară!" va rog sa scuzati acest scurt interludiu, dar chiar este vorba despre mamuca lui Anghel Radu domiciliat in Galati...aceasta femeie ne-a dovedit inca o ...
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și ... Mume cernite, ștergeți-vă plânsu, Copiii voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin de s-adapă; Vântu-o izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade, timpul o crapă; Cade-n rugină lacăt și toarte Soldați ai țării, mergeți la ... Voi afla inimi îndrăgostite, Iar în răchite lăcrămătoare, Poeți cu harpe dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape de
... domnul român! Robii după-al lor stăpân Au ieșit plângând din țară Ș-a rămas trista maghiară Cu ochi plânși, cu jale-amară! De trei zile plânge-acum! De trei zile cată-n drum, Dar nimică nu zărește, Căci iubitul ce jelește Pe drum nici că se ivește! Unde-i mândrul tău iubit? În ... tine? Cine-a spune unde-i, cine? Vai! cu jale, cu amar Plânge el peste hotar! Ca și tine el suspină Cu inima de dor plină Colo-n țara cea vecină! Iar de vrei tu să-l mai vezi, Peste munți să te repezi Într-a Zimbrului domnie, Unde zac mulți în robie Și maghiari nemeși ... cal.) Dar pe loc calul s-oprește, În pământ ochii țintește Și cu groază sforăiește. Haideți, hai cu Dumnezeu Să găsim pe dragul meu, Că de mult amar de vreme După el sufletu-mi geme! Hai, voinice, nu te teme... Calul trist a rânchezat Și-n pârău năvală-a dat ... pe mal din unde-afară N-a ieșit biata maghiară! Când luci lumina-n zori, Zăcea trupu-i printre flori, Lângă malul alb de ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie ... care până atunci nu mai rostise niciun cuvânt. "Asta e văduva lui Gogu Nicolau". Gogu Nicolau?... Scotocii prin toate fundurile de sertare ale ținerii mele de minte, fără a găsi nimic legat de acest nume. Cu atât mai puțin făcea el să se înfiripe cât de aburit măcar, de șters, vreun chip... Gogu Nicolau... -"Cât a stat dânsa, alături, parcă l-am văzut, în carne și oase, și pe el - la masa ... ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot murmurul dumbrăvilor. Pe o aripă doarme ochiul misterios ce mijește pe cozile de păun, altul e făcut ca dintr-o frîntură de rochie de bal, pe o catifea a uitat cineva cîteva rubinuri, praf de chilimbar a tivit marginile altuia, o întreagă orgie de forme și de culori, un vis scăpat dintr-o narghilea, un poem visat de un poet nebun... Veșnic în căutarea speciei rare, a exemplarului unic care lipsește încă, a noutăților pe care le creează și ... călătoare, rănind cuprinsul verde, jucau înaintea lui și dispăreau ca prin farmec. Roșii și albastre veneau straniile flăcări, galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... Y 7.2 Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți în țară și luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sunt la curtea domnească. Vornic mare în Țara de Jos judecător tuturor din țară și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui și vornic Bârladului. Vornic mare de Țara de Sus judecător tuturor din țară cine au strâmbătăți și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui; și vornic Dorohoiului. Pârcălab de Hotin la margine despre Țara Leșească și Căzăcească; judecător tuturor la acel ținut. Hatman și Pârcălab de Suceava și ispravnic pe toate oștile țării. Postelnic mare dvorbitor înaintea domnului și pârcălab de Iasi și tălmaci în limbi străine. Spătar mare și staroste de
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
... Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea ... goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au ...