Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (VERDE) CA IARBA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 189 pentru (VERDE) CA IARBA.
... plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești, dar ușor le coboară. N-a trebuit decât o singură clipeală ca să fiu aruncat tocmai la fund, în noroiul unde mucezesc făcătorii-de-rele... Închis, tuns la cap, îmbrăcat în haine proaste, hrănit cu mâncăruri de ... Sute de ochi se ațintiră asupra mea, ochi fără milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat ... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani de închisoare... rostiră în glas mare judecătorii cu fețele posomorâte, îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de la ochi, își dreseră creții de la rochii și, zâmbind cu gingășie în dreapta și ... feciorul meu Ion cu o talancă în mână, sunând și strigând cât îl lua gura: Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... să puie pe pânză toată gama verdelui care începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele norilor, cu apele închise pe care le aruncă foaie pe foaie? Cine poate da toată adâncimea unei perspective? Cine poate ... înflorit. Culeg buchete și le arunc. Din ce în ce, mai colo, mai colo, mai departe, florile îmi par și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ... felul, de toată mâna, se găsesc în acest paradis amăgitor. Turturica și privighetoarea, patimă caldă și artă rece, curată, pompoasă și divină; furnicile strâng, economisesc ca băcanii, bob cu bob, firimitură cu firimitură; greierii, lăutari făr' de talent, îngheață de frig și de sărăcie; brotăceii se sparg la cântec ca ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... covor verde pe pământ: piscuri cu figuri capricioase; într-un cuvânt, tot ce poate natura produce mai frumos, mai drăgălaș adunat într-un singur loc, ca și cum Dumnezeu ar fi voit să facă din Brădățel un mic paradis pământesc. Când vii acolo, o dulce simțire te cuprinde la vederea acestei ... și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul ... la mine, că toată noaptea n-am putut să dorm. A doua zi m-am dus la biserică să mă rog la Dumnezeu, ca să-mi deie nopți mai bune, și iată că pe pragul bisericii întâlnii tot pe Ștefan, care îmi zise: — Mario, roagă-te și pentru ... l-a putut îndupleca. — Tu, femeia lui Ștefan! striga el necontenit. De asta te-am făcut pe lume, de asta te-am crescut,
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... umărul meu... Iată pentru ce-i învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii pe spate, ca un alt Prometeu, la umbra stufoasă a plopului... Atât numai că pe Prometeu îl ciupeau de pântece și de nas vulturii cu pliscuri ... de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de câmp ... odaie mare și curat îmbrăcată, unde, până ce să vină cineva, mă răsturnai pe o canapea și aprinsei o țigară, cu privirea pierdută în podele ca în adâncul cerului. Mare lucru să nu fi fost fermecate podelele casei aceleia! Altfel nu mi-aș putea da seama pentru ce, fără să-mi ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... oamenii suppun. D-amărunt privind natura, Planeți, răsărit, apus, Stam gândind: Așa făptura Cine-ar fi-nvârtind de sus?! Câtă slavă se cuvine La unul ca El, i-o dam! Ș-însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam. Dormind astfel într-o noapte Somnu-ntâi, ca vre un ceas; Mă deștept, înțeleg șoapte, Simț că de copil e glas. Strigând întreb: "- Cine este? Cine-aicea s-a băgat? Cine ... Fir, când el veni, tăie. Frumos caută, îmi zâmbește, Mi-e drag, îl iubesc mai mult. C-o blândețe el vorbește D-aș vrea tot ca să-l ascult. Zice: -"Aici nu este locu Unde poci eu ca să-ți spui Cine sunt, la ce norocu Mă făcu să mă suppui". Binișor mă ia de mână, Ș-într-o clipă m-aflu eu ... s-arăt grămadă Turnuri, case, vii, grădini, Munți verzi, munți d-o zăpadă Lucitoare fiind plini. Ducând apă cânt fetițe. Mai încolo lângă oi, Spun, ca ele ciobănițe Că sunt bine câți sunt doi. Ecco prea cu îngrijire Al lor cântec rescântând, Drag îl duce la simțire Și desmiardă orice gând ... ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește ... tot cum o știe. E tot cum o știe, — dar, searbăd la față, Sub magica-i umbră, un om se răsfață... Mai slut e ca iadul, zdrențos, și pocit, Hoit jalnic de bube, — de drum prăfuit, Viclean la privire, și searbăd la față. De nume-l întreabă emirul, deodată ... lucesc — strălucesc, Dar Meka începe și dânsa să meargă Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc, Și albele ziduri, lucesc, — strălucesc! Ca gândul aleargă spre alba nălucă, Spre poamele de-aur din visu-i ceresc... Cămila, cât poate, grăbește să-l ducă... Dar visu-i, nu este ...
... și ieși în cerdacul de din dosul casei lor. Cerdacul da în livada în care coborau niște scări de piatră, pe care se prinsese mușchi verde. Crengile vișinilor înfloriți își întindeau ramurile până pe sub streașină. Conul Gavrilă se așeză tacticos în jilț, privind cu mare mulțumire florile albe și mirositoare ... Găsi un chibrit și aprinse ciubucul, se așeză în jilț și dădu drumul unui rotocol de fum care se împrăștie, aninându-se de crengile vișinului, ca o pânză de păianjen. Apoi, amintirea Anghelinei nu-i mai dădu pace deloc. — Iacă, de mică copilă așa a fost. Fiecare fir ... Când mă gândesc, Toadere, că am ținut-o în brațe, la botez! Să n-o mai cunosc deunăzi, omule, să n-o mai cunosc. Învoalată ca o nalbă, soro, zău așa! Sorbi din cafea și urmă: — Ce crezi, Toadere, copiii îs fericirea noastră. Dacă n-ar fi Manole al meu ... leit cu biata mâne-sa, Dumnezeu s-o ierte. — La ochi samănă cu mine. — Ei, asta-i!... — Zău așa! Și-i înțelept ca un om bătrân. La dânsul totul e cuvântul meu... Crengile copacilor se apropiară în bătaia vântului, scuturând o ninsoare ușoară, mirositoare, deasupra ierbii de-abia
... a uscat laptele pe bot, iar din nas… Ștergeți-l, măi, că vă picură și acuma! Aferim! Rușine obrazului să vă fie; cogeamite feciori ca voi! Ca mâine îmblați după fete, sărind gardurile, și cu lumânări la nas? Atunci, țâncii lui nenea Cărășel dădură, ca la comandă, cu mâneca pe sub nas, în dreapta și în stânga, de li se roșea sfârla. - Dacă vrai să ai așa o trișcă, pândești ... chizeaua de tutun, punând-o jos, lângă dânsul, unde o uită ca din pământ. Diavolul de băiat îi sucește, pe ascuns, o țigară, presură nițică iarbă de pușcă într-însa și o vârî iar în chizea. Înainte de a cânta iar din trișcă, îi vine, din întâmplare, lui Cărășel ... căci numai el putea să fie poznașul. „Domniiâ€� de la comună îl chemară pe Cărășel printr-o mărcuță, cum era obiceiul pe vremea aceea, ca să-și dea seama de fapta lui. Serafim se duse la comună cu fața smerită ca un călugăr. Iapa cu pricina se afla în ogradă, slabă de abia se putea ține pe picioare. - A cui e iapa asta, jupâne ... ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de ... bucată dintr-o simfonie a lui Mozart; altul, mai tare la suflet, îi răspundea prin vestitul și voinicescul cântec al lui Bujor: frunză verde de năgară ; al treilea șuiera ca o mierlă un valț șfăbesc și al patrulea striga în gura mare corul dracilor din opera Robert diavolul . Această armonie, alcătuită din atâte armonii deosebite ... dorit a ne trimite în fundul ei, ca să ne sfârșim concertul; valurile se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să ... și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică de borangic subțire de poți să-l spargi cu limba. Așa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodină bătrână, cinstită, harnică ... mugind cu botul întins în aerul răcoros și mirositor al serii și pare că cere copăița ei cu tainul de mălai măcinat de-adineaori, cald ca laptele, și galben ca ...
... foc. Iară Greuceanu și frate-său merseră cale lungă, și mai lungă, până ce li se făcu calea cruci; aici se opriră, se așezară pe iarbă și făcură o gustărică din merindele ce mai aveau, și apoi se despărțiră, după ce se îmbrățișară, și plânseră ca niște copii. Mai nainte d-a se despărți, își împărțiră câte o basma și se înțeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte ... casei și ascultă la sfatul lor. După ce luă în cap tot ce auzi, ieși afară și se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde și acolo se ascunse subt un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise, știa acum că zmeii se duseseră la vânat în Codru ... puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu îi răspunse și lui ca și celui dintâi. Ieșind de sub pod, se luă la trântă și cu acest zmeu. Și unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu și-l ... ...