Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPREUNAT
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 493 pentru ÎMPREUNAT.
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată de Constantin Negruzzi 1822 Trebuia, o, giudecători, să mori păn a nu mă însura, și să nu aud pe fimei vorbind atâte câte am auzit. Dar, fiindcă nu am scăpat de aceea pentru norocul meu cel rău, trebuiești îndată după nuntă să viu la voi, pentru cari, iată, am venit. și aceasta nedreptățăluit fiind de întârzierea me, mă rog vouă! Fiindcă acum de departe am priivit folosul ca să-mi dați sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă tem ca nu cumva făcându-să întârzieri în cuvânt, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limbă a ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
Dimitrie Anghel - Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde și scînteie ca un an nou într-o
Dimitrie Anghel - Puterea amintirii
Dimitrie Anghel - Puterea amintirii Puterea amintirii de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 19 octombrie 1913 Ne vom aduce-aminte de toate pîn' la urmă, O, draga mea... Și dacă viața nu se curmă Ci stăruiește încă închisă în morminte, Atuncea și acolo ne vom aduce aminte ! Inertă de-ar sta mîna pe veci, și gura mută, Ca două negre peșteri ce-arar, își împrumută Ecoul fără voie și cînta în furtună, A noastre două inimi cînta-vor împreună. De nu va vrea ce-i nobil în noi și ce-i lumină Să-și amintească, totuși, aceea ce-a fost tină Va tremura, căci pururi argila modelată, Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată. Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce, Și oricît de departe destinele ne-or duce, Mereu și pretutindeni, oricînd și orișiunde, Cînd mi-oi suna eu lanțul, al tău îmi va
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă Statuia lui Cuza-Vodă de Dimitrie Anghel Publicată în 1907 , I, 39, 18 oct. 1910, p. 791—792. În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat ...
Dimitrie Bolintineanu - Cântec (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Cântec (Bolintineanu) Cântec de Dimitrie Bolintineanu Noaptea cade-ntunecoasă, Oastea trece la bătaie, Iar pe stânca aburoasă Arde luna cea bălaie. Ai, băieți, p-acele maluri Unde armia s-adună, Unde Oltul geme-n valuri Să ne batem împreună. Mândra mea cu față albă Și cu buze rumenite Dete spre această salbă Și paftale aurite, Dete salbă la domnie Și paftale și rochiță. Însă mie, însă mie Mi-a dat dulcea ei
Dosoftei - Din Parimiile preste an
Dosoftei - Din Parimiile preste an Din Parimiile preste an de Dosoftei [STIHURI DE LAUDĂ PATRIARHULUI IOACHIM AL MOSCOVEI, PENTRU TIPOGRAFIA DĂRUITĂ MITROPOLIEI DIN IAȘI] Lăudată s-aibă direptul pomană În ceri și pre lume, fără de prihană, Că și de la Moscvă lucește lucoare, Întinzând lungi raze,-n bun nume supt soare. Ioachim1 svântul, a svânta cetate Acea-mpărătească, de creștinătate, La dâns pentru milă cine năzuiește Cu ovilit suflet, bine-l dăruiește. C-am năzuit și noi la svânta lui față, Priìmitu-ne-au bine ruga cu dulceață. Din patrierșie datu-ne-au tipare, Sufletească treabă, și bine ne pare. Dea-i Dumnezău parte și-n ceri să lucească, De-a rândul cu svinții să să proslăvască! [PROROCIA SIBILEI ERITREIA] A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda, Din ceri veni-va Domnitoriul prin vecii ce va să vie, Pentru ca trupul de față și să giudece lumea. Tot omul pre-acesta creștin domn și cel urât vedea-l-va 1 Pronunțat: I-o-a-. Împreună cu svinții pre naltul în sfârșit supt veacul, ’N-scaun șezând sufletele va-ntreba și trupure înse. Țelini-s- ...
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat La bal mascat de Duiliu Zamfirescu Veți zîmbi de vă voi spune că la baluri ți se întîmplă Să găsești inimi în piepturi și sub măști cîte o tîmplă Care să urzească-n umbră ițele unui amor Sau să arză în tăcere la lumina unui dor. Lumea vecinic e tot lume și femeia tot femeie: Cea dintîi un foc de vreascuri, cea de-a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu- ...
Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...
Elena Liliana Popescu - Ţie, cel care deschizi această carte ... Ție, cel care deschizi această carte ... de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Motto: Adevărul se dezvăluie de la sine celui pregătit să-l primească. Încearcă să lași deoparte grijile zilei pentru a putea păși împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri. Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri și a se înveșmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine. Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre. Poeții vin și pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne privește fără să ne judece de dincolo de valul Iluziei.
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei Împrumutarea formei de Garabet Ibrăileanu În Originalitatea formei din numărul trecut am spus că împrumutarea formei nu e un fenomen ce ar răsturna explicația noastră în privința legăturii dintre formă și fond, dar că, dimpotrivă, această împrumutare întărește încă această explicație. Pentru a vedea aceasta, vom analiza eminescianismul și, arătând pricinile lui, vom înțelege de ce împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa ...