Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN RĂZBOI CU

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 224 pentru ÎN RĂZBOI CU.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... Voi aduna o roadă ce-mi va răsplăti munca. Oricum ar fi plecarea ce firea ne-a lăsat, Dar este, este-o vreme în care să putem A-i potoli iuțeala, de nu de tot s-o stingem, Și să-ntărim în bine pre cei cu plecări bune; Această vreme este când omul e copil. Atunci e ochiul ager, auzul simțitor, Căci nou fiind pe lume, pătrunde cu-nfocare, Ș-obiectele ce vede se înrădăcinează În inima-i setoasă de orice lucru nou. Deprinderea adesea se face fire-n om; Ea chiar și pe frânghie a dănțui ne-nvață ... călătorească în depărtate țări Ca patria prin pildă-i să poată învăța De la străini acele năravuri, meșteșuguri La om trebuitoare, și neștiute-n Moscva. Cu slavă a lui trudă pre noi ne-a-ncoronat; Bărbați au ieșit vrednici în pace și război, Pre care-n pomenire îi vor păstra urmașii, Dar lucrurile bune rămân disprețuite, Simțirea lăcomiei când nu ne măgulesc. Să adunăm avere, palate să zidim ... Și frâu și-ar pune limbii când fiii lor sunt față. Adun avere multă și dreaptă și nedreaptă, Mă sârguiesc să capăt un rang însemnător, În somn și în ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții blând și dulce, Căci nu este în stare să poată face rău. Ca să stricăm hârtie ca dânsul mulți aflăm; Se pot ușor cunoaște deși n-au semn în frunte. Iar dacă pentru tine nu sunt nici aste versuri, Apucă-te de cântă plăcerea lui Titir În brațele-Amarilei, sau tristului Filen Amor către Irisa. Titir viața-i dulce Nu schimbă pe coroană și slavă-mpărătească. Filen cu fața tristă și deznădăjduit, Când turma își adapă sau o păzește-n câmp, Nemângâiet se află; ai săi ochi lacrimi varsă. Pân' ce Irisa vine ... a scrie satiri suntem numai deprinși, Nu izbutim în altă; iar după firea mea, Cu tine făr-a scrie nu pot trăi în lene. Cârtească cui nu place; cu mână îndrăzneață Noi să-nfruntăm în față năravul prihănit. În adevăr greu este de a ne stăpâni, Când cel ce cu ...

 

George Ranetti - 0 și 1

... Și foamea să-și potolească. Însă Unu, Ca nebunu, Insultă pe bietul Zero: - „Cum îndrăznești, hahalero, Lângă mine să te-așezi? Nu te vezi În ce hal ești, măi fârtate? Un nimic!... O nulitate! Eu, cu capul sus, semeț, Și drept ca un făcăleț, Stau în fruntea tuturor, Stau în fruntea țifrelor. Să stai tu la prânz cu mine?! Tu, pe care te-am văzut Încă cu-n altul ca tine, Tot așa necunoscut, Stând pe uși de la latrine? Marș d-aici!â€� - „Nu fi mândru cu cei mici, Unule, Nebunule! Îi răspunse Zero-ndată: Darnic n-ai fost niciodată, Nici bărbat, Probă că nici nu-mpărțești, Nici nu-nmulțești: Acest fapt ... când cearta era-n toi Și era să fie lată, Țifra Două, înarmată, Porni dârză la război Împotriva țifrei Unu, Și l-ar fi distrus, cu tunu, Ori mai știu eu cu ce armă, Dacă Unu speriat, Pe Zero n-ar fi chemat Cu un strigăt de alarmă. Zero, iertând pe mișel, Veni-ndată lângă el, Silind pe Două să plece, Căci – vă jur că nu-i minciună ...

 

Vasile Alecsandri - Vulcan

... Vasile Alecsandri - Vulcan I La gura Siretului, Prin postul Sân-Petrului, Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit, Cu postav verde-nvelit. [1] Dar în el cine-mi era? Era Soliman Aga Cu cincizeci de ieniceri [2] Care poartă-n brâu hamgeri. Ei veneau încet, încet De la Dunărea-n Siret, Vadurile străbătând, Malurile cercetând De-un Vulcan ... se ocupă de viitorul lor. Fetele mai cu seamă sunt în plecare de a-și căta ursiții în fața apei de prin fântâni, în lucirea misterioasă a stelelor, în forma copacilor de prin păduri etc. ↑ Bocitul e un obicei ce există la români de pe timpul vechilor romani. Ca și în epoca lui Traian, se află între femei bocitoare, care merg de bocesc morții pe la case, și pomenesc cu un ton plângător, de toate meritele lor. ↑ Când este a se face vreo înmormântare, obiceiul antic cere de a se ... a plăti vămile pe astă lume (?). Afară de zisele monede se mai pune și câte o monedă mică în mâna mortului, pentru ca să aibă ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu amanta lui își trece nopțile și mare parte din zi în “culcușulâ€� de la „Trei gâșteâ€�, adică în iarbă, sub un nuc pântecos, la marginea orașului. Cântăreanu îl cheamă. El își bate amanta ca să-i dea bani, să joace în zaruri baboroasa cu tovarășii lui. Dar Didina se încăpățânează și nu-i dă. Și tocmai după ce Cântăreanu o lasă din bătaie, ostenit, o lasă lungită și plină ... sânge și nu-i mai cere nimic, ea îi dă banii pe care-i ținea ascunși în ciorap. Iar târziu, când golanii adorm sub stele, în murmurul depărtat al orașului, amanta șoptește încă dulci cuvinte de dragoste, alipindu-se „ca un copilașâ€� de pieptul torturatorului ei... Dar, cu celelalte bucăți, dl Rebreanu ne scoate din lumea aceasta pitorească a golanilor. În

 

Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)

... bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu și să-i duc dorul. * Mulți scăpare-am cu viața Din al dragostei război Cu dulceața-i nesfârșită, De nu ne-am lupta în noi? * Tolba dragoste-i de aur, Dar săgeata-i otrăvită. II Și la poala hainei tale E adânc de altă floare. * Haine noi cari la ... Și te mlădii cu mult farmec Între creții-mbrăcăminții: Știi că toată ești frumoasă Și că ești răpirea minții. * Haina ta cea minunată Nu-i în stative țesută, Căci ușoară-i ca de neguri Și te miști ca și o ciută. * Pedepsit-au mâna inul Pânză fină ca să țeasă, Cât ... n-ar putea să zică Că nu-i coz de frumușică. Are haine-alesățele Și podoabe de inele, Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine cu ele. * Dulce mângâiere-mi fuse Dar a rău mă mai aduse. * Blestemat să fie locul Unde mi s-au aprins focul. * Căci un ... Amorțirea durerilor. * Iar cântecul de dor Ți-aduce somn ușor. * Cântecele mai mult aprind Durerile din dragoste Când făr- de veste te cuprind. * Până ieri cu fetele, Astăzi

 

Vasile Alecsandri - Șalga

... drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba soacra răspundea: ,,Mergi, te culcă, fata mea, De ciobani nu te-ngrija, C-așa bucium' ei cu dor Când le-i dor de casa lor." Soacra bine nu sfârșea, Șalga iar că auzea Glas de bucium răsunând, Pân-în suflet răzbătând. ,,Hei! copii, copii argați! Somnul dulce voi lăsați, Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec voinicește." Ea pe cal ... apoi se repede din senin ca o săgeată și lovește păsările cu osul pieptului, încât acestea cad amețite și se ucid zdrobindu-se de stânci. În timpurile de demult, strămoșii noștri aveau obicei de a îmblânzi șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și ... tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la Haidar-Pașa e făcută în chipul cel mai poetic: Alalah! cai arăpești, Alalah! cai tătărești, Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele. [2] ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii

... Dimitrie Bolintineanu - Veneticii Veneticii de Dimitrie Bolintineanu În Menadele. Satire, politice, sociale. București: Librăria Löbel&Poper, 1870. Opere, vol. 3. Trecură peste țară în timpii dinainte, Oștiri streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece ... ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din aceste bande se fac țării stăpâni. Așa vândură țara la bande ebree. O, Doamen ... fiii țării, deși odată bravi, Căzură fără luptă sub jugul ce Grecia Le puseră prin datini și-omoară România. Acest venin viază chiar azi ascuns în flori, Și face slăbiciunea acestor servitori, Ce învățați să fie robi la streini în ...

 

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana

... A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe strămoși îi însufla. Munții noștri ... vrăjmașii lui o cer [2] Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilință Ce asupra-le aduce un necinstitor tractat: Ura lor e nempăcată; în a lor crudă dorință Cuprind munții, închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată ... acum pe râpe bucăți de armuri zdrobite; Am văzut întinse pinteni de rugină putreziți, Și pe-al războiului munte==monstruoasele morminte Unde șefii ungurimii zac cu toții grămădiți. Dar românii, fii ai celor ce-n vechime se luptară, Cu ...

 

George Coșbuc - Cântecul redutei

... George Coşbuc - Cântecul redutei Cântecul redutei de George Coșbuc Publicată în Albina , 1898, nr. 10 (6 dec.) În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii ! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică ... tot oșteni pe-alesul, De viteji le saltă fesul, Pitulați pe după grinzi. Se-ntind, nene, de căldură De le-ajung genunchii-n gură Mașală, cu ei te prinzi? Ce te uiți tu, că sunt goi? Așa-i turcu-n vitejie, Zvârle haina ca să fie Sprinten-foc, când e-n ... Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ... cheamă, Tu cam tremuri, bag de seamă, Sări, curând, că-ți viu de hac !" Turcii, toți, gândeau: "Poftim ! Să dezbraci p-un gol ca napul Cu ce-și bate pașa capul !" Și-i strigară: Cioc selim ! Dar temându-se de vorba Că Osman le taie ciorba, Au mai zis: "Sărim, sărim ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut ... de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n'o citește Cu semnele strâmbe întoarse - arabește : Sunt legile 'n semne din ăst univers. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>