Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN ULTIMUL TIMP
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 149 pentru ÎN ULTIMUL TIMP.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se ... ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... cu Balcanii la Poarta de Fier, numită turcește Demis-Kapu. Se preÂsupune că această poartă este formată prin o prăbușire vulcaÂnică, întâmplată încă în timpuri imemorale, când planeta noasÂtră era mai adeseori zguduită de focul intern și de gazurile ei. Acești munți se împart în Carpații orientali și Carpații occiÂdentali, numiți Tatra sau Carpații din centru; cei orientali erau numiți în vechime munții Bastarnici sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în rândul celor mai măreți munți ai Europei. Înălțimea lor ajunge la 3300 metri maximum, la 1195 metri minimum peste nivelul mării. Renumitul geolog-topograf Valenberg ... mare avânt comerțului minele de sare, care covârșesc pe toate celelalte din Europa. Ele se află în Bochnia, în Wieliczka (Galiția), în Ungaria, Ocna Mare, în Moldova. În Basarabia se exploatează sare de mare numită tuzla, ce se formează la gârlele Dunării, în șesurile băltoase ale apelor maÂrine. Acest product aduce guvernului un venit anual de peste un milion ruble. Codrii Carpaților se încep de la poale ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde ... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap în văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu ... fost destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... viitor. Viitorul nostru este pentru noi asigurat și reglementat de mama natură, care ne îndatorește să iubim la timp, înmulțindu-ne, și să murim la timp, reînviind iarăși în noi reproduceri nenumărate. Noi nu simțim chinurile sufletești ale mustrării de cuget, ale invidiei, ale nesațului de avuții și onoruri; noi nu ne îngrijim că ... tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat cât de amar m-am înșelat. Experiența mi-a dovedit că și în viața noastră sunt laÂcrimi de dureri, că și zborul nostru îl urmărește fantoma morții fără timp și că ne prigonesc dușmani aprigi și neîndurați. Din 500 de oușoare, depuse de frageda noastră mamă, cel dintâi a fost al meu ... tău, atacându-i, le-a supt sângele într-atâta, încât toată armata lui Rama a fost silită să se retragă rușinată. În acel război memorabil am dovedit și eu un curaj de eroină, sfredelind cu paloșul meu nasul lui Rama și slobozindu-i în rană un așa veÂnin, de mai că era să-i putrezească nasul; norocul lui însă că ajunse la timp
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... peste munții Dornei. Sub cuvânt că făceau comerț de cherestele, ei începură a stoarce munca locuitorilor în modul cel mai răsunător, apăsându-i în tot feliul, comițând chiar crime, pângărind familiile și locașurile sfinte, astfel încât mâna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme a răspândi pretutindene mizerie, sânge și desperare. În zadar locuitorii Dornei alergară de mai multe ori la sprijinul autorităților din țară; autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din poticele Carpaților ... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică ... adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... ei.... (Sfârșitul părții întâia) Partea a doua E-atâta jale-n tânăr pieptul el Căci dorul libertății o ucide. Obrajii-s pali. Dar în priviri livide Se-ascund răzvrătitoarele scântei. Ci nu sta întristată... Doar să vrei Și poarta temniței se va deschide! Lermontov: Vecina În vremi ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat, ai Genovei negustorese feciori cetate-au înălțat. Dar nu știm nici de ce-o zidiră ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... și fără datorii. Dușmanul lui cel mai mare era condeiul și adormitorul cel mai sigur, cetitul. Astfel nici a putut să stea mult timp în slujbele ce a ocupat rânduri, rânduri, și, fiindcă după toate căutările, n-a putut să găsească o slujbă în care să nu fi fost silit a scrie și a ceti, de aceea la urmă a și renunțat la ... Leuștean se pomeni, fără vina lui, cu covrigul de mire pe cap. Ce bine-i ședea! Șapte ani a gustat din traiul căsătoriei, în ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului. Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit ... de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de lăcomie și de frică. III După această repede ochire asupra întregului tablou, să examină m acum unele părți în detail și să studiem țara în privirea morală, socială și intelectuală. Moralitatea pe la 1828 - 40 consista mai mult în observarea unor practici religioase, în îndeplinirea unor datorii de creștin, precum se înțelegeau atunci acele datorii, adică: în mergerea regulată la biserică duminicile și zilele de sărbători, în dare de liturghii, în facere de paraclise prin case, ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu ... a sa, voită sau întâmplătoare, se popularizează. Modestia sa de om cu înaltă cultură ignorează probabil autoritatea de care se bucură cuvântul său scris în provincie, și o butadă a sa, în genul celor pe care le arunca MallarmĂ© uneori, ca de pildă: un critique est une personne qui se mÄ�le de ce qui ne le ... e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui în viața reală de atunci, și nu există realitate decât individuală și particulară. Dar e drept că ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
... spațiul, grăbit, totdeauna, înfloritele alei de tei ale Copoului trebuie să și-l aducă aminte, străzile și bisericile vechi, pe care avea să le închidă în cuprinsul atîtor cărți mai tîrziu, de asemenea rafturile librăriilor în fața cărora cetea neobosit între filele cărților, precum și toate priveliștile fugare cari se răsfrîngeau în ochii lui mari ca niște lupe, și tot ce-a fost în lașul copilăriei mele și a lui, desigur, că nu l-a uitat. Un singur om se bucura pe atunci de prieteșugul ... și blonde se îngrămădeau, o atmosferă de răzvrătire parcă plutea și o lumină tulbure năvălea pe geamuri. Zgomotul însă și discuțiile tăcură, un braț ridicat în aer, ca brațul unui alt Crist ridicat peste valuri, potoli tumultul. Un cap de mag, înfășurat în barbă, apăru și un glas în care vibrau toate emoțiile, o precipitare de cuvinte, o goană de propoziții, o fantazia de fraze se dezlănțui în aer. O putere elementară de uragan trecea în glasul acela, omul transfigurat, ca un anacoret, ca un rătăcit din altă lume, vorbia făcînd procesul boierilor de astăzi, ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori e de-a dreptul imposibil, a justifica în întregime, pentru vreunul din poeții de pe atunci, calificativul de primul poet român modern; însă versuri se găsesc, desigur, la acei scriitori, versuri pe care ... sale, acest poet se arată că a trecut departe peste cântecele lăutărești și improvizațiile anacreontice, peste poezia ușoară, sentimentală și senzuală. Este ciudată, în adevăr, insistența de a vedea tocmai în Cârlova pe acel inovator, în Cârlova care în Marșul său către oastea română, scris în ...