Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNTUNECA

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 317 pentru ÎNTUNECA.

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...

 

George Coșbuc - Chindia

George Coşbuc - Chindia Chindia de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 52 (16/29 mart.) Stau acum pe-o buturugă    Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste    Sutele de clăi. Împrejurul meu învie    Toate câte sunt, Ce de joc și veselie Când e soarele la toacă! Iată-le, sărind la joacă    Undele de vânt. Una printre clăi s-ascunde;    Umblă pe furiș, După ea mai multe unde, Fuge care mai de care, Dar, cotind, gonita sare    Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună    Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata,    Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate,    Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși urcă    Coastra, printre clăi. Și mereu așa colindă    Dealurile-ntregi. Și-n sfârșit, când e s-o prindă Toate cad pe ea deodată, Din grămada-ncăierată    Nu le mai alegi. Multe guri acum se-ngaimă,    Vălmășag nespus; Paiele de câmp, de spaimă, În vârtej acolo prinse Se rotesc și joacă-mpinse,    Se ...

 

George Coșbuc - De profundis (Coșbuc)

George Coşbuc - De profundis (Coşbuc) De profundis de George Coșbuc Pe sub dealurile Plevnei Doarme spaima și fiorul, Soarele-și ascunde fața Și-ngrozit se-ntoarce norul Să se ducă-ntr-alte părți. O, a fost acolo-n vale Moarte și pierire-odată, Iar amara ei cumplire Scrisă vreme-ndelungată Povesti-se-va prin cărți. Umblă mai încet cu plugul, Tu țăranule, cu grapa, Poartă-te să dai țărâna Mai deoparte-ncet cu sapa Pe colnice cu porumb Poate unde scurmi pământul Tu să vezi că iese sânge, Plugul tău să dezvelească Vrun voinic ce-n groapă plânge Zbuciumat de spăzi și plumb. Au venit din munți cu soare Și din văi întunecate, Au lăsat pustii acasă Stâne și câmpii și sate Și-au trecut grozavul râu. Moarte! Tu aveai cu tine Tot alaiul spaimei tale: Spune tu, putut-ai, moarte, Să oprești voinicii-n cale, Să le pui mâniei frâu? Pe sub dealuri pe la Plevna Doarme spaima și fiorul Plin de grije și-n tăcere Se strecoară călătorul Prin pustiul loc de-omor. Eu mă tem de-un semn, de-o șoaptă, Căci din gropile tăcute Vor ieși cei morți cu vuiet, Sute-n luptă ...

 

George Coșbuc - Doina (Coșbuc)

George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...

 

George Coșbuc - Drumul iubirii

George Coşbuc - Drumul iubirii Drumul iubirii de George Coșbuc Eu o știu din cartea sfântă, Și ți-o spun, să te ferești! Baiazid, tălmăcitorul Vrerilor dumnezeiești, Ale cărui vorbe-arată Drumul spre-adevăr, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Nopții drum, Predica-n moscheie-odată: - "Dumnezeu, el ne iubi, Să-l iubim și noi." Într-asta Ben-Said grăbit veni: - "Mare-nvățător al nostru, Cel de-Alah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri măgarul, Și-am avut ast' noapte-un vis Șă te-ntreb aici pe tine, Că tu știi și poți să-mi spui." Baiazid privi la dânsul Și-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: - "Spuneți, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet se-ntoarse, Și-arătând spre-acel bătrân: - "Ben-Said, tu cați măgarul, Iată-l, ăsta-i, adă-i fân." Mi-a rămas aminte vorba Marelui învățător. Ben- ...

 

George Coșbuc - Muntele Rătezat

George Coşbuc - Muntele Rătezat Muntele Rătezat de George Coșbuc Muntele și-acum ascunde Între nouri fruntea lui; Trăsnet când prin stânci pătrunde Dintre stânci și-acum răspunde Vulturu-ngrijat de pui. Fiarele și-acum își cată Sus prin codri adăpost, Turme când pe culmi s-arată Însă vârfu-i niciodată N-o să fie cum a fost! Că pe culmi atunci, pe creste, Uriași trăiau cumpliți, Cu copii și cu neveste. Noi știm numai din poveste, Că-s acum de mult pieriți. Ici, pe-un munte, câte unul, Altu colo-n pisc era; Când vorbea, urla ca tunul; Când fugea pe culmi nebunul, Sub el locul tremura. Noi le știm, românii, toate, Că trăiam și-atunci pe-aici. N-aveam grija lor, nepoate: Le păream prin vale poate Niște biete de furnici. Și trecură vremi, trecură, Uriașii puțintei Tot mai repede scăzură. Cei din urmă cari văzură Sfântul cer, îi știm pe trei. Un flăcău și două fete; Nimeni altu-n lung și-n lat. Ele-umblau nemângăiete Și-ntre ele-o ceartă dete, Cui să-i fie el bărbat? Prețul fu, ca-n vremi trecute, O cetate-n munți la nori: Care-o va clădi mai ...

 

George Coșbuc - O-ntâlnire

George Coşbuc - O-ntâlnire O-ntâlnire de George Coșbuc Când m-a văzut, dintre femei S-a dezlipit dodată; Când i-am vorbit, privirea ei Zâmbea înviorată. Dar a privit în ochii mei Și-a stat întunecată. Nici brațele să le ridic Eu n-am avut puterea, Și nici cuvinte să răspic: Și mă-ngrozea durerea Că nici c-un semn, nici cu nimic Ea nu-mi mustra tăcerea. Ce-am zis pe când mă săruta Eu nu-mi aduc aminte; Și-am stat încremenit, și sta Și ea fără cuvinte: Și morții se revăd așa Când ies de prin morminte... Eu am visat... Dar mă gândesc Că poate-așa mi-e dată, Aievea visul să-mplinesc, Vai, mamă supărată, Decât așa să te întâlnesc, Mai bine

 

George Coșbuc - Pe Tâmpa

George Coşbuc - Pe Tâmpa Pe Tâmpa de George Coșbuc Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte Iar umbra lui prin văi căzând Acum întunecă pe rând Livezi și vii și grâne coapte. Văd drumuri albe-n zări senine, La margini munți, mai jos coline Și, ca pe-o pânză zugrăvit, Orașu-n vale-adânc sub mine. E pace-n cer și pe pământ; Abia nestătătorul vânt Venit de peste munți, de-aiurea, Tot spune ce din veci a spus— Și până-n văi, de-aici de sus, Se zbate-ncet doinind

 

George Coșbuc - Prahova

George Coşbuc - Prahova Prahova de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 23 Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune- ...

 

George Topîrceanu - În Iași

George Topîrceanu - În Iaşi În Iași de George Topîrceanu Două, post-meridiane... Sună lung și monoton Ornicul cu trei cadrane De la Sfântul Spiridon. Toamna prin văzduh adie Ca un zbor de libelulă. În lumina străvezie Merge-agale o patrulă. Pe trotuarul plin de soare Saltă-n mers grăbit perechi De studente zâmbitoare Cu frizete la urechi, Și spre Universitate Trec, ducând pe serviete Clarități întunecate Și sclipiri de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>