Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(-SI) ÎNDREPTA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 286 pentru A(-SI) ÎNDREPTA.
Iancu Văcărescu - Buna vestire
Iancu Văcărescu - Buna vestire Buna vestire de Iancu Văcărescu Îmbărbătați-vă, români! Vă îndreptați greșala, Acestor Table voi urmați și lepădați sfiala; D-întâi temeiuri, Legea aveți și-întreaga moștenire De nume, fapte de români și a Patriei iubire. Oricare om veți auzi, ce către voi vorbește Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeți-i frățește, Prea nobil este orice rang de orice stăpânire, Dar toți românii sunt datori nobili a fi din fire. Iubiți mărirea de români, cinstiți acest sfânt nume, Și a-l cinsti îndatorați prin fapte mari pre lume, De neamuri câte sunt greșeli vedeți în istorie, De nedreptate vă feriți, de lene, de mândrie, Pravili temeinice clădiți, fiți Bruți spre a le ține, Ciceroni și Coriolani având, păstrați-i bine. Voi duh aveți curând să fiți orice, puind silință, D-ostași, plugași și învățați acum e trebuință, Trei căpetenii d-aste stări ținând oblăduirea. Pre toți ca mădulari d-un trup să-i poarte-n veci unirea, Ostașu făr' a fi semeț, să simtă bucuria, Când a lui sânge șiruind căștigă bătălia, Plugașu nu pentru câștig, ci pentru cinstea mare, Că și- ...
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul şi heruvimul Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului de Ion Heliade Rădulescu Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie? Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos? Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie? Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?! Ochii tăi... e seninul, Buza ta e zâmbirea, Fața ta e blândețea, Ca pieptu-ți nu e crinul; Dragoste ți-e privirea, Totul ești frumusețea. Ființa-ți luminează, Mărirea te-nconjoară, Liniștea te-nsoțește: Pasu-ți de naintează, Slava-mprejuru-ți zboară, Preajma-ți pace vestește. Frumos serafim! îmi place La tine a mă uita, În ochii tăi a căta; Lumina lor este lină! În ochi-mi izbește plină Blânda lor, senina pace. Tu mă înveți cântarea, Tu îmi însufli pieptul, Tu îmi arăți cărarea Care merge d-a dreptul La fiica armoniei. Lira ta e cerească, Glasul ei m-aripează, Ființa-mi pământească În zborul său cutează La scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună ...
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale) Excelsior de Ion Luca Caragiale Dedicată ilustrului autor al sublimului hop: SIC COGITO, Domniei-sale Domnului B. P. HĂSDEU, Prezidentul Consiliului de Administrație al Primei Societăți Spiritiste Române Precum suav-aromă a florilor plăpânde De zefir se ridică, se-nalță și se-ntinde Pe ape și câmpii; Precum raza de soare prin spațiuri străbate Șiduce-a ei lumină pe globuri depărtate L-a sferelor copii, Astfel acum în ceruri creștina voastră rugă A străbătut ca raza cu-a fulgerului fugă L-al lumii creator, Și spiritele bune l-a lui sfinte picioare Prea bucuros supus-au pioasa adorare De voi făcută-n zori. Atuncea, stând în tronu-i puterea cea divină Căreia și Archangheli și Serafimi se-nchină, Noi ruga oferim... Tăcerea este mare, sublimă sărbătoare! Puternicul părinte va face-ncoronare Preasfântului Efrim! Tăcerea Christ o rupe cu-accentele-i divine; El binecuvântează p-Efrim care ne vine În misii pe pământ, Și-i zice: «Mergi acuma, cu sfânta armonie Ridică și îndreaptă căzuta Românie Prin șapcă și cuvânt!» Sfântul Efrim purcede, cu șapca de rigoare, În țara românească el ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
Marius Marian Şolea - Desenul de sub culori Desenul de sub culori de Marius Marian Șolea Gleznele tale, ude și reci, îmbătară luna, iar lumina ei cade în spirală, ocolind perfect crestele unor valuri pitice. și ele se apleacă pe sub mersul tău, gemând redate nopții și întâmplărilor ascunse. eu te privesc și nu te pot lua din această natură perfectă și tu tot te duci prin apa docilă să strivești lumini sub tălpi ce acum stăpânesc vechile arhitecturi ale mării. nici un gest nu te apropie de mine, dar, undeva, tot trebuie să te îndrepți, iar eu sunt peste tot... rochia cu pliuri vaporoase, care cad peste coapse tot așa cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi judeca… împreună cu bitumul care ne scrijelește carnea, vom opri, pentru o vreme, iluziile mării. acum, poezia șchioapătă laolaltă cu luna, iar inima mea se spală de inima ta în niște ape ciudate, umplând gropi precise, făcute ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți, Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți Vărsate zi și noapte. Le-am îndreptat despre apus Durerea să-mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al ...
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume Care-i amorul meu în astă lume de Mihai Eminescu Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă, Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce cheamă Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă, Să-mi facă zile albe, - ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă 'N-oglinda sufletului meu  o zeie  Ș-a ei privire-asupra mea se lasă: De înger suflet, chipul de femeie; În visul vieții ei ea sfânt surâde Și mă-namor de-oricare-a ei idee, Când lumea-amar de visu-acesta râde: Nu e femeia ce crezi tu, nebune, Și chipul care inima-ți l-închide Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune Unde e îngerul cu-aripi senine, A sufletului meu scumpă minune? Ea n-a fost niciodată... doar în tine De-a fost vrodată ea, de mult e moartă, Astfel de chip o dată -n lume ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamţu La moartea lui Neamțu de Mihai Eminescu Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte visuri a păstrat? Ș-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată De lemnoasa mân-a morții inima e stoars-acum, Și imaginele-s șterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă esistă) printre nori își face drum. Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut ...