Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 1068 pentru ADUCE.
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
... călător Prin furtuna nopții trece, Intonând cântări de dor. —"Aduceți îndată-aice Pe drumașul lăutar!" Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. Lăutarul se aduce, Coamele-i voios se joc; Fața-i palidă și dulce; Ochii-i varsă dulce foc. — ,,Cântă nouă, lăutare, Tu, ce-n lume ai născut ...
Dimitrie Bolintineanu - La ziua aniversală
Dimitrie Bolintineanu - La ziua aniversală La ziua aniversală de Dimitrie Bolintineanu Zi aniversală! Zi de bucurie, Ce așteptam atâta într-a mea junie! Ce-mi aduci tu oare pe acest pământ? Dulce fericire sau al meu mormânt? Când veneai odată, zi de bucurie, Câte dulci dorințe n-aduceai tu mie! Câte mâini iubite mâna-mi nu strângea! Cupa unui frate cupa mea lovea. Ochii unei mume, plini de lăcrimioare, Mă cătau ca floarea pe un dulce soare! Astăzi eu sunt singur, în străin pământ! Maica mea iubită doarme în mormânt. Oaspeții în juru-mi nu se mai adună; Cupele, la masă-mi, vai! nu mai răsună! Casa părintească cade la pământ; Iarba verde crește pe coperământ. Pasărea de noapte geme fără seamă; Câinele în lanțuri când și când mă cheamă. Când se va întoarce tânăru-i stăpân, Nu-l va mai cunoaște, căci va fi bătrân, Inimii îi place să se amăgească... Tot sperând că viața poate să-i zâmbească, Dar p-această față roze de mai sânt, Ele-s flori d-acele triste de
... Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
George Coşbuc - Blestemul trădării Blestemul trădării de George Coșbuc Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-și au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste pragul fulgerat. Însă-n veci vor sta la poartă, Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, și parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții Scări aduc în grabă morții, Cu berbecii bat în porți. Și-auzind cum vin barbarii, Ușa tainiții-o deschid ...
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Coșbuc - Nuntă în codru
... vezi, i-al lui ! Iar mireasa ! Din cosiță Numai flori îi cad. Mierla e. Și e pestriță, Și gătită ca o cruce: Cizme galbene și-aduce Tot din Țărigrad." — "Ei, atunci să știi, vecino, C-am să viu și eu." — "Păi, de bună seamă, vino !" Tot așa, cu voie ...
George Coşbuc - Prutul Prutul de George Coșbuc Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oștiri păgâne Și cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbești Capete moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri și-ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă- ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului tău, blondă și dulce Calipso! O, ce neghiob am putut într-o clipă să fiu de-a lăsare, După ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...