Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AJUTA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 323 pentru AJUTA.
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...
Marius Marian Șolea - Cântec de amurgire
Marius Marian Şolea - Cântec de amurgire Cântec de amurgire de Marius Marian Șolea Din volumul de poezii „Pașii de sub simțâ€�, Editura A 92, Iași, 1997. Între ruine, zeii se întorc să plîngă sub marile porți prin care intrase odată și lumea și-n oameni se-ntorc... nu îi mai alung, ci mă duc împreună cu ei, iar zeii îmi spun că tot aici, între oameni, s-au întors ca să moară... nu îi ajut, nici nu-i conving că exist, nu le cînt pietrele, nu-i las să răspundă întrebărilor mele. le spun să moară încet, încît să nu se afle și, surprinzător, mă ascultă. în urma lor o rochie zdrențuită alunecă de pe coapsele
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite ...
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Mihai Eminescu - Un om de stat
Mihai Eminescu - Un om de stat Un om de stat de Mihai Eminescu Wernicke, 1697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință, Ci-i mulțămește cu-nchinări smerite. Ca să nu-și dea prea mult silință, Te fă că crezi orice el o să-ți zică. Ajută-l însuți tu, ca să te mință: Destul folos, dacă măcar nu-ți
Mihai Eminescu - Un om de stat (Wernicke, 1697)
Mihai Eminescu - Un om de stat (Wernicke, 1697) Un om de stat de Mihai Eminescu Wernicke, 1697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință, Ci-i mulțămește cu-nchinări smerite. Ca să nu-și dea prea mult silință, Te fă că crezi orice el o să-ți zică. Ajută-l însuți tu, ca să te mință: Destul folos, dacă măcar nu-ți
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
... o poate vindeca: Zadar cer de la ceruri asupră-mi îndurare, Căci ah, la a me rugă nu vra a-mi ajuta. Toate-s pornite asupră-mi, și cer și elemente, Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci; Și eu la ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
Mihail Kogălniceanu - Introducţie la "Dacia literară" Introducție la "Dacia literară" de Mihail Kogălniceanu La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ...
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut Pentru nedreptatea ce i s-au făcut de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție O mumă sfîntă dreptate Vino din ceru d-unde ești, Vezi-mi a mea strîmbătate Celor răi să răsplătești, Cerurile din nălțime Rog ca să vă deschideți, Și-a răutății mulțime Ce-i asupră-mi s-o vedeți ; Arătați milostivire La al meu cumplit suspin, Și de este răsplătire Spălați-mi al meu venin. Nu mi-au mai rămas putere Nici alt unde s' năzuesc, M-au pătruns a mea durere Și cunosc că mă topesc. Eu fără zădărnicie Pe streini i-am priimit, Făr-a ști că-s vrăjmași mie Ca pre-ai mei fii i-am iubit Am vrut să fiu hrănitoare La nemernicii barbari, Mumă bună-ngrijitoare, Făr-a ști că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la mine milă ...
Traian Demetrescu - Muncitorilor
... Traian Demetrescu - Muncitorilor Muncitorilor de Traian Demetrescu Informații despre această ediție Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor , manualul de stil , paginile de ajutor . Vor răsări, ca niște astre, Senine lumi cu oameni noi; Și-n ...