Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARMĂ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 274 pentru ARMĂ.
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
George Coşbuc - Zobail Zobail de George Coșbuc La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt războinicii oșteni Ai regilor asirieni — Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă, Cu biciul bătându-i din urmă. Ce fericit e cine-i viu! Noi putrezim într-un sicriu! Ni-e dragă și nouă viața și-averea, Dar regii ne-o iau cu puterea. Frumos e, sfânt e să trăiești Când pentru ai tăi tu suflet ești; Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul La regi care omoară poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pământul de oase! Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porți în haine de argint Și-n ciasuri dragi de dulce-alint Săruți pe Tofale, femeia necastă, Pe cea maî frumoasă nevasta. Tu dai un semn, si porți să frâng, Și zeci de milioane plâng; Oceanul de spaimă în lături s-abate E vuietul multor armate — Dar ...
George Ranetti - 0 şi 1 0 și 1 de George Ranetti Țifra Zero, obosită, Gâfâind, cum e ea grasă, Vru-ntr-o zi să stea la masă, Căci era și flămânzită (Pântecu-i e vecinic gol, Lângă Unu. Deci domol, Zero roagă să-l primească Un minut să s-odihnească Și foamea să-și potolească. Însă Unu, Ca nebunu, Insultă pe bietul Zero: - „Cum îndrăznești, hahalero, Lângă mine să te-așezi? Nu te vezi În ce hal ești, măi fârtate? Un nimic!... O nulitate! Eu, cu capul sus, semeț, Și drept ca un făcăleț, Stau în fruntea tuturor, Stau în fruntea țifrelor. Să stai tu la prânz cu mine?! Tu, pe care te-am văzut Încă cu-n altul ca tine, Tot așa necunoscut, Stând pe uși de la latrine? Marș d-aici!â€� - „Nu fi mândru cu cei mici, Unule, Nebunule! Îi răspunse Zero-ndată: Darnic n-ai fost niciodată, Nici bărbat, Probă că nici nu-mpărțești, Nici nu-nmulțești: Acest fapt e demonstrat.â€� Pe când cearta era-n toi Și era să fie lată, Țifra Două, înarmată, Porni dârză la război Împotriva țifrei Unu, Și l-ar fi distrus, cu tunu, Ori mai știu ...
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu Încrederea în Dumnezeu de Gheorghe Asachi De multe oare Vezi în pieire, Făr-o scânteie De mântuire, D-arme dușmane Ncinse tării. Oastea ce murii Încungiurasă Surpă aceea Și astă plasă, Fără-ndurare Ucide mii! Nuntru-n cetate Atunci suspină Lângă altare Femeile-nchină Fruntea pe piatră, Cuget la ceri! Sunet d-oftare De dureri grele Domnul aude Din tron de stele, Curagi le-nsuflă Nou adevăr! După serbare Duca cel june Prest-a sa armă Iar dreapta pune, Scapără spada, Semnal d-omor! Juni, iacă Domnul Este cu noi! Cu noi e Domnul! Strigă eroii. Prin poartă iesă Fulger din nor. Umplut de spaimă, Nemicul parcă Să se mai lupte În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce-n Zeu crede! Că în credință Puterea șede; Ea patria scapă Când este-a
Gheorghe Asachi - Amorul fugar
... a săruta; Sărutare-i este farmec, plâns-altor e bucurie, Venin este a lui gură, ce nu are doctorie. De va zice: Iacă arma, vi o dau cu jurământ!, N-o atingeți, aveți teamă de-ndulcitul său cuvânt. Vă feriți ca d-un balaur despr-a lui ...
Gheorghe Asachi - Aurul și fierul
Gheorghe Asachi - Aurul şi fierul Aurul și fierul de Gheorghe Asachi Un blanc galbăn scânteios, Gemând sub ciocan vârtos, Plângea soarta sa odată: Ori să poate să mă bată Înghiositul crud metal Care-l calcă păn ș-un cal? Dar ciocanu-i zice: Frate, Este vechi ist adevăr Că pre aur fierul bate. Un popor ce n-are fier, Curaj n-are, n-are armă, Să defaimă și să
... cuprins, N-am nimica-n astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins. Smulge arma de la hoțul, și cu voce furioasă De amic nu te îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se ...
Gheorghe Asachi - Imnul de sară
... ce-n resbel, precum în pace, Prin credință și unire aparau a patriei soartă, Încât prin a lor virtute, ce fu arma lor și scut, În un curs de ani a mie astă țară s-a ținut. În lucoare maiestoasă, de timp repede ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
... Și-n luceafărul luminei văzând scris acea menire Cum că Pronia decretează a Moldovei fericire, Umilit de cunoștință, cu un suflet înfocat, Plecând arma
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
... Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile-n piepturi Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...