Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 913 pentru ARUNCA.
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei În ajunul crizei de Ion Luca Caragiale În cercurile politice autorizate, nu se mai vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților din amândouă părțile. Ministerul nu contează în Cameră pe niciun succes al soluțiunii sale; se pare că d. Brătianu și-ar fi pierdut speranța de-a mai găsi vreo nouă meșteșugire pentru a nu scăpa din mâini portofelul ministerial. Un singur mijloc i-ar rămâne pentru a-și asigura înalta poziție: să adereze la soluția majorității; însă acest mijloc nu-l poate d-sa întrebuința; a mers prea departe față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină până la urma urmelor. Adevărul asupra sentimentelor și valorii ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au dus toate ...
Ion Luca Caragiale - High-life
... direct al cutărui cruciat; vei concura pe toți oamenii distinși la favoruri și onoruri; vei cheltui și vei trăi ca un mare rentier; vei putea arunca desprețul tău oamenilor de treabă și sfida pe orice brav. Și toate cu un succes desăvârșit. Cum asta? vor întreba nedomiriții. Iacă bine. Mergeți pe ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...
Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară
... adevăr candid: admirabilul traducător nu vrea să facă câtuși de puțin răspunzător pe autorul original de traducție. D-sa — închipuiți-vă — ar putea arunca răspunderea, în parte, dacă nu chiar în totul, asupra șefului de atelier, care i-a cerut text pentru Probar; la urma urmelor, acela ...
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...
Mihai Eminescu - Crăiasa din povești
Mihai Eminescu - Crăiasa din poveşti Crăiasa din povești de Mihai Eminescu Neguri albe, strălucite Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mișcări de valuri Ca de bulgări de lumină, Dându-și trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al Sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n față, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiți sunt trandafirii De-un cuvânt al Sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Fața ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaștri Toate basmele s-
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ți...)
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ţi...) La o artistă de Mihai Eminescu I Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur Cu-al cântului dar, Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă, Pe valul amar. Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria  Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău ...
Mihai Eminescu - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...