Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ASPRU
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 329 pentru ASPRU.
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă
... Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se ...
George Topîrceanu - Iubitei întristate
... văd iar tristă, — ci dornică de viață, Cu zâmbetul pe buze și rumenă la față, Să uiți c-ai mers odată pe-al vieții aspru
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... trecut și din vremea mai nouă, de oameni mânați de patimi care sfârșesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții. Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ...
George Topîrceanu - Noapte de mai
George Topîrceanu - Noapte de mai Noapte de mai de George Topîrceanu Sărman cizmar! Ce demon te-a ursit să stai Pe trepiedul tău barbar, În noaptea limpede de mai?... O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. Prelung și rar, în depărtare Un clopot miezul nopții bate. Coboară vremea ca o apă Nestăvilită-n lunga-i cale, Și fiecare ceas îngroapă Comoara tinereții tale. Ca niște ritmice ciocane Răsună pașii pe asfalt: Sunt ghete mari ,,americane" Și ghete mici cu tocul nalt... Acum odaia-ți pare mică. Te uiți cu silă împrejur... Un fum subțire se ridică Din lampa ta cu abajur... Și iată, ca-n atâtea rânduri, Ai devenit sentimental, Privind cu ochii duși pe gânduri Pantoful delicat de bal. În căptușala-i de mătasă Te-ndeamnă visul tău curat Să pui o formă grațioasă De picioruș aristocrat... ................ O vezi la bal... așa, înaltă Și elegantă ca o floare... În ploaie de confetti saltă Perechile dănțuitoare... Și visul tău acum te-arată Frumos ca un locotenent, Când vii în fața ei deodată Și-i faci ușor un compliment: — Dansați cu mine, domnișoară? — Mersi! răspunde ea încet... Și-n luxul care vă-nconjoară, O strângi ...
Gheorghe Asachi - Ţigara Țigara de Gheorghe Asachi O, străină buruiană, Preste mări de la Apus, Nu un om, ci o satană În Moldova te-au adus, Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă A bietului moldovan; Prin țigări și prin ciubuci Tu și măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, În grădină și-n salon Tu dai lege și bun ton. De prisos a ști vro limbă, La vizite și la bal, Astăzi vorba se preschimbă Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vârtos Are spirt și-i grațios. Vezi junele-n Iași, la țară, Cum din gură deseori Negru fum scot din țigară Ca din hoarna lui vapor, Ș-a lor buză delicată Ca jambonu-i afumată. A țigarei aspra lege Au supus la greu tribut, Fără vârsta a alege, Pe sărac, pe cel avut, Încât oriunde acum Alta nu vezi decât ...
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
Gheorghe Asachi - Broaştele care cer un împărat Broaștele care cer un împărat de Gheorghe Asachi Nevrând broaștele s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De-a scoate un cap afară, Să facă conțert de sară. Suveranul îns-acel Pe care l-au socotit Că-i vun urieș cumplit Ram au fost d-un copăcel. Despre acesta mare teamă Avea broasca care-ntăi Au ieșit să iaie samă Și să deie semn l-ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa bine s-au deprins La fireasca bunătate, Încât sărea, înadins Împăratului pe spate. Păzind al său caractir, Toate sufere-acel Sir. Însă broaștele rebele, Neastâmpărate, rele, Cătră Zevs iar au strigat: ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Gheorghe Asachi - Dorul (Asachi)
... a mele zile mână spre mormânt. Aici, o zi sub cea boltire verde, Ferice-am fost cu tine, dulce-odor, Iar amu simt c-un aspru
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
Gheorghe Asachi - La moldoveni La moldoveni de Gheorghe Asachi La restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină pace, Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam, Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalțam. Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăți și pre câmpii, Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână, Săgeta a morței înger mii de fulgere și mii Ce pre creștetele mândre sfărâmat-au în țărână, Într-atâta că urgia și văpaia nu a stâns Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns. Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă, Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă; Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ...
Gheorghe Asachi - Patima (Asachi)
Gheorghe Asachi - Patima (Asachi) Patima de Gheorghe Asachi I La munceii din câmpie, la pădurea cea umbroasă, La cel râu care șerpează pintre înflorit ogor, L-adăpostul singuratic, lângă stânca-ntunecoasă, Întristat și plin de gânduri singur umblu cu Amor. Că în cuget și în sânu-mi port simțirea cea duioasă, Care n-a să stângă timpul, cel de toate stârpitor, Că rămâne suvenirul unei inimi credincioasă, Într-un eho ce-a să sune după ce eu voi să mor. Cele grații și frumsețe, ce-s a muzei mele teme, Le rezic la floricica ce se leagănă de vânt Și mă tânguiesc la frunza care-n freamătul ei geme. La ființele naturei, câte împregiuru-mi sânt, Spun a inimei dorință ce sperează și iar teme, Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt. II Auzit-au Apeninul eho a durerei mele, Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopței clipă; Răsunat-au păn la istru patimile cele grele, Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă. Din a lor somn se treziră ațipite păserele, Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă, Înalțară ...