Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE FRUNTE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 574 pentru CEL MAI DE FRUNTE.
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... Mihai Eminescu - Călin Nebunul Călin Nebunul de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele - acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale
Mihai Eminescu - Călin nebunul
... Mihai Eminescu - Călin nebunul Călin Nebunul de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele - acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale
... citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
... spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău când m-a certat. Și cu inima de mamă iubitoare, care știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii ... să spui povești cu zmeii răsfățatului tău fiu. Socoteai c-o să m-aștepte toate gloriile-n lume, Nu era ca mine altul. O fecioară de-mpărat Trebuia să mă iubească. Și-auzind doar al meu nume, Chipul tău cel trist d-odată s-arăta mai luminat. Și-am crescut, ca și toți frații, în iubire și credință. Prunc, hrănitu-m-ai cu lapte de la sânul tău cel sfânt. Tânăr, ai sădit în gându-mi a virtuții conștiință Și, poet, mi-ai pus în suflet inspirare și avânt. Tu, ce-n ... fi din cer asupră-mi ochii blânzi să ți-i cobori Și-ai vedea cât plâng și sufăr și ce sunt, ai fi în stare De durere și de ...
... Și-n cumpăna gândirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă  Cu dezlegări ciudate și ... lui, A cerurilor scară în zbor am să o sui... Să strig cu răzbunarea pe buze-n lumi deșarte: Te blastem, căci în lume de viață avui parte!! (fulgere) O, fulgeră-mă numai... o, joacă comedie Comediant bătrâne cu glas de
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind ... șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, Ș-acuma își întinde vălul de abanos. Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie, Din stea în stea se plimbă, în orice stea citesc; Sufletu-mi s-aripează și zboară ... Hanul l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat ...
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
... trăiesc De cine n-am lăsat să moară, Aleargă toți și mă-nnegresc, Ah! Viața nu este ușoară. V - Zburam Zburam pe aripi strălucite... Copilul cel de altădată Nevinovat ca și o fată Neveștejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Și cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinței, Redă-mi puterea biruinței, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obștescul ... Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât răbdare... N-am în ceruri nici o stea. X - Doamne, toate... Doamne, toate sunt prin tine Și averea, și puterea, Fericirea, mângâierea Ce ... orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpați sunt cu otrăvi; Cei trăiți în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împărați Sunt de chinuri zbuciumați E orice zădărnicie. Vai, născut ești să trăiești, Nencetat să pătimești Fii frumos, fii sănătos, Ești ...
... mijlocul cămăruței de piatră, pe o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura mare: â ... Dumnezeu și m-o lăsat numai cu tine! Băietul mamei, băiet. Iar bătrânul căuta s-o liniștească: — Taci, Mărando, așa a vrut Cel de Sus. Apoi veni lângă ofițer, se opri la o parte și spuse: Să trăiți, domnule sublocotenent, nu vă supărați, așa-s femeile, mai slabe. Cu două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
... Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari ... tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate, Îndemnați de papa, turcii vor a bate. Ladislav acolo cel întâi vorbește — ,,Reușita dalbă mie îmi zâmbește, Dar doresc să-mi spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să ... Ca să te zdrobească, fie ce-ai voit! Plec; dar las cu tine ceata românească, Fiul meu să-ți serve și să te dorească. Îți mai las, o, sire, doi pagi credincioși Și doi cai ca vântul ageri și fugoși!" Și-arătându-i caii, îi mai zice: ,,Sire! Iată-a ta scăpare la nefericire!" Turcii dau năvală, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel într ... corturi unde-n pace lină Amurat răsfață fruntea lui senină. Se spăimântă... fuge... însă, rușinat, Se înturnă; cade pe creștini, turbat. Intră-n niște cete... De departe vede Regele cel ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... au strâns un punct de spaimă, iar râurile țării Din curgeri întorcându-și întreagă matca lor, Năval-au dat s-alerge spre munți către izvor. De ce să stau pe gânduri, cu lunile și anul? Voi pune pantă nouă, voi trage buzduganul, În fier, și voi adauge venin de șerpi uciși Și-oțel de-un lat de mână pe-al spadelor tăiș, Să pot tăia cu ele cum vreau de-ndemânatic, Un cal, apoi voi prinde pe cel mai furtunatic, Și voi zbura ca vântul, ca gândul de turbat, Și voi răpi pe fata lui Stâlpeș împărat! Trei zile numai! Vreme destulă-i doară asta! Trei zile, și-n palaturi aduce-mi-voi ... fața izvorului, voioasă În ape clari se caută copila de frumoasă Și râde când zărește doi ochi sărini și mari Clătindu-se, ca fața izvorului mai clari, Obrazul ei s-aprinde d-o nobilă văpaie Și-n vreme ce-și admiră frumsețile-i bălaie, Ea pleacă dalba-i frunte și-o razimă cu drag D-o creangă, aplecată din codrul unui fag, Și tot mai visătoare privind a ei talie, Se pierde lin în visuri și dulce reverie. Ea nici nu mai aude cum murmură de ...
... codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! Arama potcovită,-n piept Un larg mormânt făcu, Au stat iobagii ... Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește ...