Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CERUL

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 1499 pentru CERUL.

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

... tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să ... curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,     â€œAproape adormisem când ați bătut,     Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€�     Deschid, mă ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

... să-l jertfim, Mai întâi și voi ca mine dreptul să mărturisiți, Și atunci o așa pârgă pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă ...

 

Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei

... cătat; În cărarea tăinuită, Prin dumbrava înverzită, Ori prin codrii cei de brad, Lângă cântul de izvoare, Printre stâncile de fier Ce străbat norii din cer, Într-a peșterii răcoare, Într-a nopților mister. Te vedeam cu a mea minte; Și acum când te-am ... văzut și te-am iubit ­ Să-ți spun unde... într-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicându-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... pricepem... o-ncercăm adese Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, Prea e frumoasă, prea nu e de lume ­ Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei ... cerul. Un zmău o vede, când s-a pus să steie N-a ei fereastă-n asfințit de sări; Zburând la cer, din ochi-i o scânteie Cuprinse-a ei mândrețe, fermăcări; Și-n trecătoarea tânără femeie Se-namoră copilul sfintei mări ­ Născut din ...

 

Nicolae Nicoleanu - Dor și jale

Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...

 

Panait Cerna - Iisus

... sporește-a inimii comoară Și drum de zâmbet lași pe unde treci… Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată Că te-ai suit la cer, purtat de nori? Ce gând nebun zvârli această pată, Pe cel mai mare dintre visători? Putut-a oare sufletu-ți să fugă La ...

 

Panait Cerna - Părâul și floarea

... unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării ...

 

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848 15 mai 1848 de Vasile Alecsandri Fraților, nădejde bună! fiți cu toți în veselie! Cerul însuși ocrotește scumpa noastră Românie! Azi e ziua de-nviere a românului popor, Care singur își urzeste dulce, mândru viitor. Priviți cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată; Priviți soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată; Priviți vaile-nflorite, codrii, munții înverziți! Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiți; Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreață, Unde falnic se ridică România îndrăzneață! Fraților, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori, Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori S-innoiesc în fața lumei a lor vecinică-nfrățire Dup-o lungă, dureroasă și fatală despărțire. Fraților, nădejde bună! Viitorul ce urziți Va fi vrednic de trecutul a strămoșilor slăviți! Bărbăția și unirea între voi de-acum domnească, Și strigați în libertate: România să

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte ... văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri ... o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte ... văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adânc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri ... o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>