Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COBORÎ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 544 pentru COBORÎ.
Ștefan Octavian Iosif - Înserare
Ştefan Octavian Iosif - Înserare Înserare de Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniștea lor castă, Își dăruiesc văzduhului parfumul, Și noaptea-și cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastă... Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Și-atâta sfântă pace Domnește-acuma peste-ntreaga fire, Că sufletul aripile-și desface Ca să se piardă în
Ștefan Octavian Iosif - Asfințit de lună
Ştefan Octavian Iosif - Asfinţit de lună Asfințit de lună de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Leonte Moldovan Coboară peste ape luna Și cum și-apropie figura, Ai spune-un cap ce se prăvale În fundul lacului de-a dura. Însângerată joacă apa Și e-o tăcere sepulcrală : A fost pe undeva, se vede, O execuție
Ștefan Octavian Iosif - Când seara-n ceasuri de singurătate...
Ştefan Octavian Iosif - Când seara-n ceasuri de singurătate... Cînd seara în ceasuri de singurătate... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cînd seara-n ceasuri de singurătate Îmi sprijin fruntea visător pe mînă, Povești străbune, cîntece uitate, Cu glasuri de tilinci îndepărtate, Îmi amăgesc iar gândul și mă-ngînă, Și-atunci te văd plutind surîzătoare Din negura de vremi băsmuitoare... Ești tu, izvor de nouă poezie, Prilej de gînduri vechi, urzite iară, O, drăgălașă muză populară ! În ochii tăi e cer senin de vară, Și fermecata mea copilărie Mi-o readuci, de tine-ademenită... Fii dar la vatra mea binevenită ! Ca-n alte vremi și-acum fă să coboare Asupră-mi iarăși liniștea dorită, Să uit de tot, uitat de-orice ispită, Să-mi pară lumea pajiște-nflorită, Și orice zi să-mi fie sărbătoare, Să pot trăi, străin de glasul urii, Ca un copil cuminte al
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... — Cu fruntea rezemată de sicriu, Nemaiputând decât abia să geamă De mult ce-a plâns pe singurul ei fiu... Iar când plecarăm, coborî o ceață Ca un zăbranic mohorât și greu, Întocmai ca posomorâta viață Pe care-ai dus-o tu, și-o duc azi eu... Te-am ...
Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini ...
Ștefan Octavian Iosif - Odă bachică
Ştefan Octavian Iosif - Odă bachică Odă bachică de Ștefan Octavian Iosif Poate ai vreun dor să-ți vindeci, Ori te paște vreun blestem? Dragul meu prieten, vin', deci, Toarnă în pahare vin, deci, Și să bem! Că beția-i rost de glume, E uitare de necaz... Crezi că Dumnezeu anume Când creă această lume Era treaz? În beția lui divină Lumea el când o născu, "Fiat lux!" cu gura plină Zise, și pe loc lumină Se făcu... Și de-aceea are vinul Darul de la Dumnezeu Să coboare-n ochi seninul Și s-adoarmă-n inimi chinul Cel mai greu! Știe-apoi și din Scriptură Cel din urmă bun creștin Să se ia de Paști, în gură, Sfânta cuminecătură Tot cu vin! Și-orice-ar zice fariseii, N-a schimbat c-un gest divin Însuși regele Iudeii, Christ, la Canna Galileii Apa-n vin?! Chiar poetul când se-mbată Nu-i mai inspirat la scris? În lumină-adevărată Toate-atunci lui i s-arată, Ca un vis... Până când, deci, urcă-n vie Vreji de viță pe haraci, Sus paharele, frăție!... Și pe urmă... pot să vie Mii de
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...
Ștefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif) Pe deal de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe deal stă vechea cetățuie, Popas din tainice visări, Arare vreun drumeț mai suie Spre dînsa strîmtele cărări... De veacuri zace-n părăsire Cetatea unde-un voievod Își doarme somnul în neștire, Cu credinciosul său norod... Și-adesea, cînd se face sară Și glas de taină toate au, Sus, la ruina solitară, Sub lună, dus pe gînduri, stau. Iar cînd cobor, și, dintr-o dată, În lumea ce de astăzi vin, În manta mea întunecată Trec prin oraș ca un
Ștefan Octavian Iosif - Tălăngi
... Octavian Iosif S-aud pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă și altele-n surdină, Răspund și dau de știre că turmele-n curând Vor coborî la șesuri... În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe... Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Și-apoi ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
Ştefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și tristă de pierduta fericire Tăcută stă cu fruntea încruntată Chemând ceva din stinsa strălucire S-aprindă facle-n noaptea-