Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CRENGI

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 255 pentru CRENGI.

Dimitrie Anghel - În umbra de castani

Dimitrie Anghel - În umbra de castani În umbra de castani de Dimitrie Anghel Iubito, te tot aștept să-mi vii, În umbra de castani, Ce-au tăinuit iubirea noastră Atâți amari de ani. Din vremile de mult trecute Om întocmi amorul iarăși Și dând de-o parte toate cele, Din nou ne-om prinde buni tovarăși. Și, îmbătăți de fericire, Om da uitărei-ntreaga lume. Eu după gât te-oi săruta, Iar tu râzând mi-i spune glume. Vântul printre crengi ne-a aburi Cu miros de sulcină, Iar luna-n ceruri răsărind, Ne va-mbrăca-n lumină. Iar noi dormi-vom duși pe gânduri În umbra de castani, Tăinuitori iubirei noastre De-atâți amari de ani. 16 Ianuarie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,

 

Dimitrie Anghel - Întîiul volum

Dimitrie Anghel - Întîiul volum Întîiul volum de Dimitrie Anghel Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar. Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. ...

 

Dimitrie Anghel - Șipotul

Dimitrie Anghel - Şipotul Șipotul de Dimitrie Anghel Publicată în Făt-Frumos , 15 octombrie 1904 Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară. Dar a venit un vînt de gheață, și pe cleștarul apei sale, Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale, Și-apoi s-a dus din nou în lume sunînd din vesela-i fanfară. S-a dus, și-n urma lui deodată s-a-ntins o pace-atît de-adîncă Încît, învinsă ca de spaimă, te-ai dat de șipot mai aproape, Și-ai vrut cu focul gurei tale să-nvii șivoiul moartei ape, Să-i împrumuți o clipă viață, din viața ta, să cînte încă. Dar cîntul, înghețat de crivăț, n-a ascultat de-a ta chemare, Și tu, surprinsă, cu sfială, ți-ai coperit frumoasa gură, Și-ai stat nedumerită parcă, nevrînd să crezi că in natură Îți poate sta ceva-mpotrivă, cînd i-așa dulce-o sărutare.   Și-atunci, abia atunci, prin minte ți-a dat că jertfa ta-i pierdută Și că-n voiosul glas de ...

 

Dimitrie Anghel - Fantazie, 1

Dimitrie Anghel - Fantazie, 1 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , octombrie-noiembrie-decembrie 1903 La Elseneur e pace de mult și nu s-aude Decît un joc de apă cum liniștea o taie. În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude, Și aerul e dulce și clar, ca după ploaie. Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate, Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie Că se petrece-o taină în vechile palate, Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie. Chemat de-a ior mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă Coboară între ele, vrînd una să-și culeagă — Ce albă și frumoasă e blonda lui amantă — Și brațul lui tresare, simțind cît-îi de dragă. O roză, ah, o roză cit de ușor se frînge. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale, Lucind o clipă-n umbră ca niște stropi de sînge, Căzură deodată pe mîinile lui pale.   Și tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă... Dar el fugea, și-n goană, cu poala lungei mante Și-adăpostea de sînge strălucitoarea spadă, Gîndind ce-o să răspundă nebunei lui

 

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...

 

Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul

Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie.   La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășilor mei

Dimitrie Anghel - Tovarăşilor mei Tovarășilor mei de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul În grădină ). Atîtea flori și nu sînt două să-mbrace la un fel vestminte... Cîți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte, Și cîtă purpură și aur pentr-o hlamidă-mpărătească, Cînd de ajuns e pentru ele ca soarele să strălucească. Atîtea flori — dar azi, pe cine îl mai oprește-n drum o floare ? Făr' de ghirlănzi de roze-odată, nu era zi de sărbătoare, Și-un zid încununat de-acante, de crengi de dafini și liane, Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtezane. Flori — pretutindeni flori, podoaba cea mai iubită de lumină, Un fir de romăniță rîde atît de dulce pe-o ruină: Căci toate au un grai pe lume și florile îl au și ele... Ce ochi nu se-ntrista alt'dată de jalea unei asfodele ? Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine ? Leandru a trecut o mare ca să ajungă pîn' la tine, O, Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentr-o floare... Ferice-i cine poate strînge mănunchiul de nemuritoare !   Plecați pe fața ...

 

Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă

Dimitrie Gusti - Închinare lui Ştefan-Vodă Închinare lui Ștefan-Vodă de Dimitrie Gusti Informații despre această ediție 1871 Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atîrna L-a Isterului rîpe, acuma este mută, Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot rînduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ? Durere !... și-i profundă cînd România plînge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge, În valea și Carpatul ce-i românesc pămînt. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri : Așa durerea sparge o țară și s-avîntă Colo spre mănăstire la Putna a lovi. De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate, Din tîrguri, municipii, cotune, un popor, De-același curat sînge, se scoală să ia parte La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor. Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată, Ca pelerin sosește la noua Golgota Unde eroul zace și țărna-i ...

 

Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul...

Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul... Plecată cu capul... de Duiliu Zamfirescu Plecată cu capul pe albe genunche Fecioara cu ochi liniștit Din apa curată adună mănunche De ramuri de tei înflorit. O rază de soare furiș se coboară Și lung o sărută pe gît, Iar dorul deschide în gînd de fecioară O poartă pe-un cîmp de urît. Cu raza cea caldă vin visuri nebune, Vedenii cu aripi de fluturi, Ce cad din lumină pe genele-i brune Ca ploaia din crengi ce le scuturi. Atunci de pe dealuri, văzînd-o că-i goală Și soarele prea arzător Un vînt se adună, din lanuri se scoală, Și pleacă încet spre izvor. El părul ei moale cu vinete unde Ușor i-l desprinde în sus, Și-ntreaga-i ființă în păr i-o ascunde, Și trece tăcut spre apus. (

 

Elisabeta de Wied - Copacul

Elisabeta de Wied - Copacul Copacul de Elisabeta de Wied Caldul soare-al verii țese-acum ferice Fire lungi prin aer, tort de-argint curat; Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat Legănând prin lanuri aurul din spice. Frunzele gătite ca de sărbători Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă – Un copac, el singur, gol de tot pe luncă Stă 'ntratâta lume de cântări și flori. N'are bucurie nici de vânt și ploae, Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui; Din podoaba 'ntreagă a vieții lui Nu-i rămase bietul nici măcar o foae. Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte, Ori să vie vântul să te-asvârlă jos. Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat – Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge! Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge Crengi din el, lăsându-l și mai

 

Emil Gârleanu - După asemănarea lor!

Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>