Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUVENI
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 279 pentru CUVENI.
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și albina (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, ...
Marius Marian Șolea - Starea normală de om
Marius Marian Şolea - Starea normală de om Starea normală de om de Marius Marian Șolea Lumina are spații prin care poți trece mai puțin văzut și spațiile se schimbă după cum vrea universul... veți descoperi asta și-o veți folosi în lupte. dar neatingerea înțelesului își soarbe porția de aer din aerul care se cuvine înțelepților. prin gura de cer, rămasă mirată, se varsă lumini, dar fără de țintă. întîmpinate sînt de umerii mei goi... se împietrifică uitat peste ei, lăsîndu-mă neterminată statuie în
Mihai Eminescu - Germanu-i foarte tacticos (Hoffmann von Fallersleben)
Mihai Eminescu - Germanu-i foarte tacticos (Hoffmann von Fallersleben) Neamțul cercetează lucrul tactios, pe dos, pe față. La surtuc de are pată el chemia o învață. Ani întregi mereu citește spre a ști cum se cuvine, Cu ce chip din cit și lână iese petele mai bine. Dar când știe toate celea  cu ce scop le știe toate?  Când surtucul cu pricina e o zdreanță fără
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
... mici cu tărâțe, sperând prin aceasta să-l abrutizeze și să-l facă să renunțe de bunăvoie la partea de moștenire ce i s-ar cuveni după moartea ei. Toate acestea ea i le trimite printr-un băiat foarte deștept, cu urechile nichelate și cu pantalonii vărgați, numit Tudose. Cotadi, care ...
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
Vasile Alecsandri - Bogatul şi săracul Frunzuliță de dudău, La umbră, la făgădău Beau săracul și bogatul. [1] Beau stăpânul și argatul. Iar bogatul se mândrea Și-n glas mare poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un ban Ca să beau cu ist sărman." Iar săracul că râdea Și din gură poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un zlot [2] Să-l beau cu bogatul tot! ,,Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade s-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu ...
Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano
Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano Căpitanul Romano de Vasile Alecsandri Se dase trei asalturi redutei neînvinse, Tustrele îndrăznețe și crunte, dar respinse. Și câmpu-ntreg de sânge acoperit era, Și, cuib grozav de moarte, reduta fulgera. În șanțuri trupuri multe grămadă, răsturnate, Și altele străpunse, pe dâmburi acățate, Formau un crud spectacol ce lumei arăta Cum știe pedestrașul în foc a se lupta. Romani căpitanul de trei ori cu ai săi, De trei ori ajunsese la șanțuri cel întăi, Ș-acum, retras deoparte, strângea coloana-i ruptă, Cu ea să se arunce de-a patra oară-n luptă. Deodată ... cine-ar crede! ... un aspru colonel, Ieșind de nu știu unde, pășește către el Și-i zice: „Căpitane, nu-mi place-a ta purtare, Stai tot în urmă!“ „Cine? ... răcnesc în tulburare“ Ostașii lui Romano, arși, rumeni pe obraz. „El! căpitanul nostru?! ... din toți cel mai viteaz!“ „Tăcere, copii!“ strigă Romano la mulțime, Apoi spre colonelul c-un aer de mărime Se-ntoarce, îl măsoară c-un ochi plin de dispreț Și-i zice: „Colonele, de ești și îndrăzneț Pre cât nedrept și ...
Vasile Alecsandri - Unor critici
Vasile Alecsandri - Unor critici Unor critici de Vasile Alecsandri Voi, ce cătați defecte în scrierile mele Și intonați fanfare când constatați în ele Greșeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar, Voi, care vă dați truda de-a șterge de pe lume Tot lucrul de o viață întreagă ș-al meu nume, De ce atâta râvnă ș-atâtea opintiri Ca să aflați în mine a voastre însușiri? Poetul care cântă natura-n înflorire, Simțirea omenească, a Patriei mărire, Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit? Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate De a schimba în crime a sale mici păcate?... O! critici buni de fașă, poeți în șapte luni, Vulturul nu se mișcă de-un țipăt de lăstuni. Oricare păsărică își are ciripirea, Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea, Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii Ș-adăugând o notă l-a lumii armonii. Am scris eu multe versuri și poate chiar prea multe, Dar n-am ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii și mii de-ani abia scoasă Din pruncie, în vrăji afundată, Plâng cu lacreme necontenite, Cum plângeai oarecând, Eraclite! [1] Când omul pe om strică ș-ucide Făr' nice-un folos sau trebuință, Ba muncindu-l încă-în față-i râde, Când însuș' hulește-a sa ființă, Ce nu fac celelalte jivine, A fire-om atuncea mi-e rușine! Săracă omenire-obidată! Nu-ți ajunge că vreme puțină De-a viețui în lume ț-e dată, Ș-acuș' iară te-întorci în țărână, Nu-ți ajung destul să pătimești Slăbiciunile tale firești? Dar' tu ți-otrăvești încă ș- ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...