Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE (DIN)AFARĂ

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 606 pentru DE (DIN)AFARĂ.

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ... doua chestiune: ce profesie să îmbrățișeze tinerii Gheorghe și Dumitru? Urmează importante dezbateri, în cari se propun pe rând toate profesiile liberale, demonstrându-se cu de-amănuntul foloasele și neajunsurile fiecăreia. Orele fiind înaintate, și neputând obține după mai multe încercări un vot categoric, cădem cu toți de acord a ruga pe sfinții patroni ai tinerilor Gheorghe și Dumitru să-i ajute a nu avea nevoie de nici o profesie liberală, făcându-i proprietari — profesie eminamente conservatoare. În momentul când fac această dare ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... în afară îi dă chipului înfățișarea aceea îndrăzneață și batjocoritoare pe care o are și-n întorsătura vorbei. Deși nu poate să aibă mai mult de treizeci și cinci de ani, părul, pieptănat cu cărare, e înflorit ici-colo de sclipiri albe. Mincu, sfrijit, cu obrajii înfundați, aproape fără de gene și sprâncene, dar luminat de zâmbetul ascuțit pe care meseria cupletistului îl pecetluiește totdeauna pe buze, se miră parcă: Îți merge bine la Constanța, Șerbescule. Șerbescu, drept răspuns, își asmuță ... repede, ca și când ar vrea să dreagă ce-a zis: Dar vă rog... vă rog să nu vă faceți o idee rea de mine... v-am admirat astă-seară... am făcut conservatorul... Am fost chiar controlor la teatrele de vară de aici... Pe atunci nu veniserăți încă dumneavoastră... Șerbescu făcu din ochi lui Mincu, apoi strânse mâna poftitului. — A! atunci suntem între colegi. Păi de ce nu ne-ai spus de la început, dragă? Mincu iar scoală chelnerul să aducă un rând... Chelnerul, necăjit la fiecare zece minute, se trezește de-a binelea. Dă perdelele la o parte. Pe geamul aburit, lumina cenușie nu poate încă pătrunde; dar

 

George Coșbuc - Cântecul fusului

... George Coşbuc - Cântecul fusului Cântecul fusului de George Coșbuc Eu mi-am făcut un cântec Stând singură-n iatac Eu mi-am făcut un cântec, Și n-aș fi vrut să-l ... de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu pricep ce-i asta, Și nu știu, biata, cum? Adese stând ... D-a lungul peste lunci, Cum plâng și cântă toate! Și-n crâng m-am dus atunci Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, și satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Și el cânta un cântec, Și-l știu de-atunci și eu! Și-ncet ce trece viața Când n-ai nici un noroc Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! De ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

... Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune Ultima emisiune de Ion Luca Caragiale La răspântia unei mahalale mărginașe, strălucește de departe în fel de fel de fețe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu pași grăbiți. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie și intră în cârciumă. — Bună seara. — Bună seara, d-le Iancule, răspunde negustorul de la tarabă. — E cineva d-ai noștri p-aci? — Încă n-a venit nimeni. — Nici d. Tomița? — Nu... Pesemne ... a putut combate decât cu rachiu de izmă fiert cu piper. Oricând îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina. Obosit de atâta carieră, s-a retras cu o pensioară de treizeci de lei, ca infirm din cauză de

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel

... la draga Voichița. Două luni sângecluia Ș-alte două îmi trecea Până doru-l podidea, Și-atunci, măre, ce făcea? La-mpăratul se-ntorcea Și din gură mi-l ruga —Preacinstitule-mpărat, Io de-acas' când am plecat, Mămușoara Mi-am lăsat Nemâncată, Nebăută, De nevoie Doar știută. Pân-acum am tot răbdat De măicuță depărtat, Acum dor m-a apucat, Ochi de lacrămi mi-au secat; Părul mi s-a cărunțit, Mustăcioara-mi s-a lungit, Dor de ducă mi-a venit. Să-mi dai voie să mă duc, Doar cu suflet s-o apuc, Și ce-o vrea măria-ta ... piedicat, Lumânarea C-am scăpat, Ulcelușea Mi s-a spart! Soacră-sa, unde-auzea, Mâna-n cui că mi-și punea, Lua biciul de curea Și da-n Voica cât putea, Și da-n Voica d-o bătea Și din gură-o suduia —Hei, cățea De nora mea, De când Tudor mi-a plecat, Tu ibovnic ți-ai luat, Banii de pe vin i-ai dat Și cu el te-ai sărutat, Ba-l aduci până-n gârlici, Parcă io n-aș fi p-aici! Voica ...

 

Gheorghe Asachi - Castorii

... Gheorghe Asachi - Castorii Castorii de Gheorghe Asachi Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Și păzind iconomie, Spre nutreț ave-n camară Tot producturi de la țară: Frunză, scoarță, nuci și ghindă, La prânz, cină și merindă. Cu această rânduială Trăiau fără de sminteală În duratul foișor Acii soți cu fiii lor Fericiți, d-ar fi urmat Cu cest metod măsurat, Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moștenire, Și-n repaos gios trăind, Mai presus n-ar fi dorind. Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin lac Scotea-n aer a lor ... știință: Cum să salte, să se strâmbe, Fără noime-a vorbi limbe, Capu-ascunde sub aripe, Cum să șuiere, să țipe, Cum să de din cap, din coadă, Și mii lucruri

 

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

... lume sau din lume sînt afară !     Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosăște     Cînd a ochilor mei lume din vedere îmi lipsăște !     Soarele, ce eu cu plînsul îl întîmpin cînd răsare,     Și luna, ce mă găsește în suspin și în oftare,     Pentru mine nu ... mine, a crede durerii mele.     Ah, Zulnio, mai țîi minte ziua-n care a fa față     Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineață,     Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită,     C-o căutătură blîndă, de amori povățuită,     Au zîmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte     La a mele giurămînturi, la a mele rugăminte.     Ce făceam însă atuncea ? scufundat în uimire     Ca de-un trăsnet ce răpește a sufletelor sîmțîre,     Ca de-un fulger ce-l văd ochii și își perd lumina toată,     Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată,     Cu ochii boltiți la tine, în genunchi, fără suflare,     Cu mînule încleștate de ale tale picioare,     Așteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită,     Într-acel ceas însuși viața din cursul ei stingherită     Să sfîrșa de

 

Vasile Alecsandri - Badiul

... gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului ... bosneni, măi brăileni, Mișei dușmani și vicleni! V-aruncați sută pe-un om Ca și cioarele pe-un pom. Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-ați ferecat? De vă-i robul de iertat, De vândut sau de schimbat. Mie mi-e de cumpărat." ,,Nu ne-i robul de vândut Ci ne-i robul de pierdut." ,,Alei! frate Badiule, Cum te calcă babele!" Cât zicea, se repezea, Stâlpul hornului smuncea, Pe Badiu că-l slobozea Și din gură-i poruncea: ,,Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine, Să nu scape de

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând în sec și clănțănind din dinți, și tușind și... "Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită!" gândesc eu, și prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă și mai infamă. Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar și bea și dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre. - A propos - zic eu - madam, vorbeați adineaori de Bismarck... al... - Al ofițerului Papadopolinii... - Ei! Ce e Bismarck? - Un dulău de curte... Era să mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o cățelușă, Zambilica, foarte frumușică! șade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico:) Craiule!... (Către mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoacă! i-am spus, când l-a dus afară de dimineață - că nu știi ce curat e! - zic: "Bagă de seamă să nu scape ...

 

Gheorghe Asachi - Asupra corupției secolului

... Critico nemituită, adevărul cel curat La acii ce vreau s-asculte spune-l astăzi dizghețat. Unde-i legea cea sfințită și dreptatea nevândută, Între noi din vechi aflat-ați o petrecere plăcută, Pre voi bunii și părinții cu respect v-au onorat, Însă-n loc ca strănepoții p-urma lor să ... fantoame lustruite austera-au schimbat virtute. Vorbe multe sunătoare, dar veninu-i mezul lor, Care pierde azi prezentul p-un nesigur viitor. Unde-s oameni de parolă, amici unde-s cu tărie, Unde giunii care patriei razim, vânta ei să fie? Soții giugul ce-l giurasă nu voiesc a-l ... meseri ș-al său vinde giurământ. Nu cu-asemene principii Alexandru cel Bun Rege Reformat-au societatea cu-nțăleaptă eternă lege, Nice Ștefanu cel Mare, de nemicii patriei-ncins, Combătând un miez de secol, trii imperii au învins! Înarmează-te, române, cu oțele și cu zale, Mai mult însă te-ntărește și cu armele morale! Nemoralul, egoizmul, interesul ... carii să-ncearcă să te ție cătușit. Așa Roma, a noastră mumă, păn virtutea avea altară, Fericită-au fost în nuntru și temută din afară; Dar când cetățenii Romei de

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... regnul din care face parte Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte. Distruge-n organisme țesuturile vii; Se instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are de mult pentru poeți Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!... De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare, Devine melancolic și, câteodată, moare. Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie, Ades, de supărare, el cade-n letargie, Devine colb, se-nalță pe-un strat de aer moale, Plutește-n atmosferă... și dând mereu târcoale În jurul nostru, iarăși găsește un cotlon Și căpătând viață — devine iar baston! Savanți-l ... steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia... Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie, Cu propria ta viață să faci economie. De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz, Evită surmenajul și orice fel de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>