Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN EA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 2045 pentru DIN EA.
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscenţă din tinereţele pedagogului Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului de Ion Luca Caragiale Era la școala no. 1 de băieți „Decebal" din urbea G... Trei ani de-a rândul, din clasa întâia primară și până-n a treia, doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgând admirația profesorilor, revizorilor, inspectorilor și ... nu este nimini. D. Bumbeș își scoate pălăria pe care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă un scaun, apoi trece drept la oglinda din față, își potrivește cravata și manișca egretie, care tot iese afară din jiletcă, își scoate bine manșetele și așteaptă-n picioare. O ușă se deschide... E stăpâna casii, mai strălucitoare ca totdeauna, sorbind pe nări dintr-o ... recomândă. După salutările obligatorie în așa circumstanță, doamna face, cu o sforțare eroică, doi pași, și poftește pe tânărul să ia loc, apoi șade și ea, ștergându-se cu batista udată. Tânărul ia cu precauțiune de la spate poalele redingotei, le aduce bine în față și se așează. — De mult ... ...
Gheorghe Asachi - Cântecul unui giune român din Anovlahia
... Gheorghe Asachi - Cântecul unui giune român din Anovlahia Cântecul unui giune român din Anovlahia de Gheorghe Asachi Nu-n politie, ci la sat, Care-i zic la noi Vlahor, De români împoporat, M-a cuprins duios ...
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și ... oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis, cu scumpătate sfintele lui porunci ... Evanghelii: căci zice că, dacă mă iubiți, păziți poruncile mele. Iubirea cătră aproapele atunci să realizează și se săvârșește, când ne iubim cu fapta și din tot sufletul între noi ca și pe noi înșine, după porunca lui Dumnezeu. Să iubești, zice, pe domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și cu toată puterea ta și cu toată inima ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și iarăși: acestea poruncesc ... cei încredințate vouă de Dumnezeu cu numele de Hristos și spre bunul renume, glorie și laudă a tot neamul ortodocșilor. Iar după strămutarea ...
... Tu? Unde te-apropii, codrul se preface în grădină, Întristarea -n bucurie, bucuria-n fericire, Secolii coroanei tale cu regala strălucire Pot s-ardice grâu din piatră și palate din ruină. Ea? Născută în cămara unei sărăcii obscure Și obscene; niciodată glasul blând al rugăciunei, Mila mamei, voia tatei n-a-ndrumat sufletu-i june ... rece, mulțumita ea respinge A sărmanului ce-ajută. Al ei ochi, pare că-ntreabă: Merit și eu mulțămire?... Și-ntinzându-i mâna slabă Ea îi dă tot, tot ce are,  și el râde când îl plânge. În biserică de intră candelele aurie Pentru ea-s nepăsătoare... Albă ca păretele la ele Ea se uită... Numa apasă bătaia inimei grele Ar plânge?... ah lumea-ar zice cum că este fățărie. De aceea doar cu mâna a ei ... am fost dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde Cărui de model servește ea de-o Venere antică, La privirea ei măreață, lui din mâni penelu-i pică: Unde-am mai văzut  el zise  chipul tău Madona, unde? Doar în fruntea mea?... Frumoasă
... Fug la râu vro patru fete, E și Rada? Fug flăcăii Și ei, toți, și nu le-e sete. Și-n genunchi atunci pe țărmuri Ea din pumni cât două sfărmuri Bea, iar Nicu: Dă-mi și mie! Taci! și bea din pălărie! Cere el, cer mulți să-i deie: Rada râde, le dă apă, Toți din pumnii ei să beie. Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă! Și-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă Mâneca de la cămașă. Și cum știe ea s-aleagă Ce-i frumos! Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! Când o vezi, te-mbată gândul Că, iubind-o trei dumineci, S ... moșului, tu Radă! Și uimiți de fata Dochii O dezmiardă și, când pleacă, Umezi au de lacrămi ochii. Dar de-i Rada cât de blândă, Ea de mic-a fost osândă Pentru sat. Și nu-i mirare, Ei flăcăi, ea fată mare: Pentru-un râs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trânteli, cât Doamne iartă! Da! Și Rada-i mare hoață, Poate satul tot să-l scoață ...
... cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii ... pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem făcurăm un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce ni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă nu aveam bani, ea se duse la un lac. Acolo fieștecare frunte de val reflecta o stea... Ea intră încet în apa lacului și prinse încet, încet cu mâna din fiecare frunte de val câte o stea, ca și când ar fi prins albine de aur, apoi punându-le în poale le aduse în casă ... cădea pe sânul verginei mele iubite și ea se trezea cu frig și, ținându-și ochii închiși, își strângea împrejurul umerilor ei goi plapoma țesută ...
... pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri ... unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea ... darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o țin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o ... și uneori și astăzi, când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală ...
... vede că-i aproape, Copila e sub giulgiuri și-o duc ca să i-o-ngroape... Ea sare buimăcită și-apucă vrăjmășește Copila, o ridică din leagăn, o privește În ochi: ei sunt de sticlă și morți ca de pământ, O ține sus, dar capul copilei cade frânt, O scutură puternic ... el zise-n urmă: E moartă? Ca din drum Un om grăbit, ea silnic răspunse: D-apoi cum? Se-ntoarse-apoi cu spaimă, izbită ca din mână; Ardea de-ntunecată privirea ei păgână Și buzele-i jucară de-un tremur fioros. Văzuse cruci și facle și chipul lui Christos, El azi ... pază-i de te pui, El tace; și durerea când urlă și te face Să rupi pământ cu dinții de mult amar, el tace! Și ea, lăsând copila din mâini, a ridicat Cu vuiet pumnii-n aer: Da, cât nu l-am rugat! Lui cântec și tămâie, lui rugile și plânsul, Lui ... meu: De-al lui îi pasă numai, de-al altora ce-i pasă? Lăsați-mă! E moartă, și uite-i, nu mă lasă! Cu vuiet ea s-azvârle, dar zece mâini o țin. Ea plânge, tot altarul de hohot este plin, ...
... râde ea, Ca omul în noroc? Apoi răsare blăstămând: Și-i varsă gura foc. Rusanda e, copila ei! În ușa tinzii-n prag, O dezmierda ea nopți întregi Ca un odor pribeag, Ea singură i-a mai rămas Din tot ce-avuse drag. Privindu-și fata, îi părea Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ... palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi păgânești. De ce-ncui ușa? Ce vrei tu? Turbatule ce ești! Și capul ea și l-a zdrobit De drugii din ferești. A fost prea mult! Când i-au adus Pe Sanda doi argați, Ea n-a mai plâns, a stat ca stan Cu pumnii ridicați, Cu gura plină de blăstăm, Cu ochii înghețați. Ești om ... cei tari pot Sili pe slabi la rău. Și domnii sunt d-aceea tari, Căci râd de Dăumneîzeu! Și-aici i-a izbucnit din ochi Plânsoarea bob de bob, Și jos, săcată de simțiri, Căzu ea ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... parcă și îi dă o noua înfățișare de tinerețe. Cu o voluptate neînchipuită, își pleacă urechea ei bătrînă și ascultă frînturile de marș funebru scăpate din alămuri ce le aduce vîntul, ca o hienă adulmecă aerul, urmează și numără avidă prapurile, face parcă în gînd socoteala pomenilor și, cu cît convoiul ... ei cînd dispare după case, cu nerăbdare se ridică în vîrful picioarelor ca să-l vadă reapărînd, atentă își pleacă urechea să prindă și cele din urmă frînturi de sunete și, cînd convoiul și-a șters dunga neagră de pe drum, atunci ca în urma unei biruințe se așază ... pierdut o ființă dragă. Sunt zile însă cînd vîntul nu aduce nici o frîntură de marș funebru și atunci, la orele obișnuite cînd trec morții, ea nu-și mai poate găsi astîmpăr. Ca o furie își clatină funebrii mirți ca și cum ar vrea să deștepte moartea din ei, neliniștită se pleacă pe marginea vechiului cerdac și cercetează drumul, doar o vedea un dric cît de sărac, cu răbdare așteaptă pînă se împînzesc ... triste surori, în timpul acesta, la lumina lividă a opaițului ce le luminează, torc înainte nepăsătoare, una ținînd în mîna-i veștejită furca ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... dacă, născându-se în alte timpuri, în alte locuri și în alte condiții, ei nu ar fi ajuns însemnați prin fapte mărețe! Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor; și ea are eroii săi de drumul mare, ale cărora balade sunt cu drag cântate de popor, căci poporul vede în ei pe niște apărători meniți a ... ca să vie trăsura. Deodată tufarul se deschise și dete drumul la vreo 12 indivizi, care înconjurară pe vechiul militar. — Domnule! îi zise unul din ei, nu cumva se întâmplă să ai vreo pungă de prisos? — Șto? întrebă maiorul. — A! ești rus? No davai rubla, căpitane ... sorcoveți. — Parcă ai și un ceasornic? observă hoțul... adu-l încoace... Nu-i vrun lucru... o ceapă... al meu e mai boieresc. Hoțul scoase din sân un breguet de aur. — Vrei să schimbi cu mine? întrebă maiorul. Hoții începură a râde, iar căpitanul lor zise: — Ești ... Eu sunt Ion Petrariul! — A precrasnai ! D-ta hoț, dar om cinstit. Banda aceasta de hoți fu prinsă peste câteva luni. Unul din ...