Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CÂTE S-AR PĂREA

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 212 pentru DUPĂ CÂTE S-AR PĂREA.

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... costum scurt, care lăsa să se vadă niște piciorușe mici și sprintene ce abia atingeau pământul, nu era trecător care să nu-și întoarcă capul după ea; iar când era în trăsură, gătită cum știa ea să se gătească, nu era regină care ar fi putut să i se puie alăturea. Cochetă și naivă, ușoară și nepăsătoare, și totdeauna veselă: iată Eleonora. Era un flutur atras de orice miros ... nu-i vorbea decât de bani și de inima lui, ponegrind pe toți ceilalți, întinse mâna noului-venit cu aceeași familiaritate ca și când l-ar fi cunoscut de-o sută de ani, și-i zise cu cel mai dulce zâmbet: — Îmi pare bine de cunoștința dumitale, domnul meu, și pentru ca să o întărim mai bine, îmi vei da brațul să mergem la preumblare; mă înăduș în ... se priveau un moment ochi în ochi... atunci inimile lor se strângeau de-o dulce și nespusă uimire. Ei se preumblară pănă în noapte și s-ar fi preumblat mult încă, dacă voacea ironică a lui Iorgu nu i-ar fi chemat la realitate. — He! tinerilor, strigă el, am obosit alergând ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... calea mea. Îmi încărcai deci pistoalele și sării din corabie pe pământ, cu gând de a răsturna jos pe cel întâi valah ce s-ar înainta spre mine... Nici unul din oamenii adunați pe mal nu mă b[...]n seamă, și, în loc de dușmani, mă trezii față-n față ... minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ... apă într-o garafă, șoldurile mă dureau, dinții îmi clănțăneau, urechile îmi țiuiau; și de câte ori mă văitam la vreun hop mai adânc, de câte ori strigam: ai, ai! postașul îmi răspundea: hai, hai, domnule! și bătea caii din nou, și chiuia încă mai sălbatic, și căruța fugea încă mai ... mi făcu semn să mă sui în căruță. Ce puteam să fac?... Mă urcai de iznoavă, cu capul plecat ca un osândit la moarte ce s-ar ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... Ioan Slavici - Zâna Zorilor Zâna Zorilor de Ioan Slavici A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, - un împărat mare È™i puternic; împărăÈ›ia lui era atât de mare, încât nici nu se ... că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È ... în spatele Murgului, strigă baba facând cruce peste cal È™i călăreÈ›: mai zise apoi o zicală de câteva cuvinte È™i intră în casă. După ce Petru sări pe cal simÈ›ea cum că de trei ori este mai puternic la braÈ› È™i de atâtea ori mai pietros la ... trebuie să mergem iute. AÈ™a zise Murgul; dar È™i-a aflat voinicul... Se duseră... se duseră, zburară - cum nu s ...

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

... a fi așa de ucigași și plini de păcate precum sunt, nu puteau ei să fie nevinovați și blajini, cam așa, de pildă, cum ar fi doi ochi de capră moartă?... Genele!... pentru ce, mă rog, numaidecât gene așa de lungi, de mătăsoase și de negre? Nu cumva s-a gândit cel ce ți le-a dat să îngroape, sub umbra lor stufoasă, sufletele tuturor proștilor ce s-ar uita în ochii d-tale?... — Ia, te rog, lasă-mă... Și, cu o mișcare aproape nesimțită, voia să-și scoată mâna-i mică de ... jucați toate cu mine. — Iu!... se auzi țipând ușor una mai spărioasă... Și câteva din ele dădură să se scoale de pe scaune și s-o plece. — Mă rog, mă rog... să nu dezerteze nici una de la post, că am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi... — Da ce?... Noi suntem soldați?... protestă glumeț una mai îndrăzneață. — Răcani, duducă; păn’la soldați, mai va. — Serios?... — Așa de ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un ... sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu se simte atras decât de literatură. Înfățișarea materială a ... fumat astăzi de loc. Atunci poate bolnav? Nu. Am mers încet-încet și i-am spus pe drum buna veste și condițiile ei. Nu mi s-a părut de loc foarte mulțumit de norocul ce-i găsisem; ba chiar îmi paream găsit fluturând pe buzele lui vinete și afumate un trecător zâmbet de despreț... Dar — poate că mi s-a părut. La un moment, mergând, ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... când oile începeau să fete, totdeauna el îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine știe? poate el... Da! de dragul ei el ar fi fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face, și cum e, și ce gândește, ar fi dorit să-l vadă și numai să-l vadă. Scormon se ridică cu labele pe umerii ei. — Scormon! strigă ea înduioșată, apoi îi ... să-i vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Scormon era culcat la vârtelniță, purtând capul în urma fetei, pe care și-o alesese stăpână. Ea se apleca totdeauna când sosea ... Nimic. — Scormon! Nimic. — Tu, fată! ia vină, cheamă câinele cela. Cheamă fata, cheamă muma, cheamă toți, dar e zadarnic. Astăzi, mâine și poimâine: s-a dus Scormon. Cine știe unde? — Păcat de câinele acela! Era bun la casă, grăi naica Marta. Sanda s-ar fi bucurat că a scăpat de el, însă îi părea c-a rămas satul pustiu. II Trei văi și trei dealuri ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om care s-ar trânti cu fața la pământ și n-ar mai voi nici să se scoale, nici să moară. Un uriaș! Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa ... și se pune să-i tragă un pui de somn care ține șase luni. Dar ciulinii? Ei își continuă povestea. E o poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce s-o mai lungesc? După nesfârșite pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ...

 

Ioan Slavici - Mara

... pentru care rade din cân dîn când hreanul de pe masă. Copiii aleargă și își caută treabă, vin când sunt flămânzi și iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioși, mai se bat, fie între dânșii, fie cu alții, și ziua trece pe nesimțite. Serile, Mara, de cele mai ... multe ori, mănâncă ea singură, deoarece copiii, obosiți, adorm, în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine. Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face ... zice: "Așa are să fie Trică al meu!" Era una, preoteasa de la Pecica, o femeie minunată, și dulce la fire, și bogată, și frumoasă: ar fi spart Mara toate oalele dacă cineva s-ar fi încumetat să-i spună că Persida ei n-are să fie tot așa, ba chiar mai și mai. Iar preoteasa aceea stătuse patru ani ... putea oare să fii văduvă săracă, să-ți vezi fata preoteasă, feciorul staroste în breasla cojocarilor și inima să nu ți se moaie?! Că lucrurile ar ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale cerului, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura soarelui de vară, stau ... și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări ... cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i spunea povești și-l ținea pe genunchi, sunt amănunțimi neinteresante. Adesea s-ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu știe nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de său, din care ieșea uns ... cele mai tinere în coatele mâinilor. ― Ș-apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu- ...

 

Alecu Russo - Soveja

... lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n- avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n- fi pus la popreală, dacă avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n- fi aici tot așa ... pilde) n-are decât a citi ce s-au petrecut cu Mirabeau și vor cunoaște dintr-acelea toate părerile mele în asemenea materie. S-apuc dar lucrurile ce mă privesc pe mine de la căpătâiul lor. La 25 ale lunii februarie s-a jucat pentru întâia oară Provincialul la Teatrul Național . Sala era plină... aplaudări din toate părțile, numai autorul nu aplauda... mai întâi de ... casă, fără a mai gândi la acestea. La 11 1/2 ceasuri mă întorc ca să mă culc; aflu că dl agă m-

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutat de o mie de ori — așa număra ea cel puțin — dacă — dacă s-ar fi căzut. Ah! că prostu-i — gândi ea — nu poate vorbi și el de altceva, azi cel puțin — adaose uitându-se timid ... i ș-așa, când spune prostii, îmi place ș-așa — gândi tot ea. Apoi nu mai gândi nimic sau Dumnezeu știe ce — destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de seamă: — Tu , Ermil, — și speriată de ceea ce spusese, nu mai zise nimic. Fața ei era roșie de rușine. El ... un înger... îndărătnic... dar un înger... Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. — Mă duc... și tu ești un măgar. — Las' să fiu... Nu te duce... — Trebuie... tu! Așa-i că tu nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>