Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DURERE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 881 pentru DURERE.

Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)

... din cer asupră-mi ochii blânzi să ți-i cobori Și-ai vedea cât plâng și sufăr și ce sunt, ai fi în stare De durere și de milă înc-o dată să mai mori... Te-ascultai, și fruntea mândră mi-o nălțai întotdeauna, Nici prostiei, nici măririi nevoind să mi ... n-a vrut capul să și-l culce, Dar nici eu n-am plâns cerșindu-i mâna albă de copil, Ci, privind-o cu durere, într-un cântec trist și dulce Am închis pentru vecie nestatornicu-i profil. Peste fața mea lăsat-au anii urma lor adâncă. Am iubit măcar ...

 

Cincinat Pavelescu - Panteism

Cincinat Pavelescu - Panteism Panteism de Cincinat Pavelescu Tu care porți spre cimitir Când jerbe mari de trandafiri, Când albe crizanteme, De nu te-ai teme Și n-ai avea de moarte frică, Ai șterge lacrima ce-ți pică Și-ai scutura în vântul serii Florile durerii, Simțind că-n darul ce le porți E viața vie din cei morți. Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi Etern într-înșii n-au avut Decât al corpurilor lut. În ei pe tine te iubești: Cu toată fața ta cea tristă Și-nduioșările din glas, Din al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de-i iubești, De-i plângi, pe tine te jelești. Dar ei sunt morți ca trupul lor De care ochii jalnici fug, Iar din smintitul tău amor Și-atâtea vise mincinoase Azi ce mai e? un pumn de oase, Un pumn de oase-ntr-un cosciug... Dar soarele ce moare, încă Mai râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O, voi ce mai trăiți o clipă În ritmul vieții ...

 

Constantin Alexandru Rosetti - Revederea

Constantin Alexandru Rosetti - Revederea Revederea de Constantin Alexandru Rosetti (la doamna D.S.) Te mai văzui o dată, prietină iubită, Te revăzui și viața acuma o iubesc! Tu azi mi-ai arătat-o cu flori împodobită: De-ar fi ca azi și mâine, aș vrea să mai trăiesc! ..................................... Mai ții acum tu minte, câți ani de-atunci trecură, De când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări, prădări și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și muma-și vinde fiii când preț mai bun găsește Și fiii-și vând chiar țara, părinți și Dumnezei! Virtutea stă în aur și ...

 

Constantin D. Aricescu - Un privighetor în colivie

... trist și tăcut. V P-o noapte înstelată Cînd luna lumina, Durerea-mi comprimată În cînturi s-exala. VI D-atunci a mea durere Prin cînturi o alin, Cînd cînt, tu simți plăcere; Iar eu gem și suspin. VII Gîndesc l-a mea soție, Și la copiii ...

 

Constantin Mille - Lumea moartă

... spate Ca giganticul Atlas Nesvârlind-o mâni departe Ca pe hârbul unui vas? Căci dece am trăi oare Pe-acest glob mic de pământ, Când durere și plânsoare, Nedreptatea sdrobitoare E din leagăn la mormânt! Pentru voi e numai lumea: V´am lăsat-o și din ea Ne-am tot duce ...

 

Constantin Stamati - Însuși în singurătate

... cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om ...

 

Constantin Stamati - Roagă-te pentru mine

... uita. Ți-aș spune o vorbă și sunt la-ngrijere, Că fața ta poate se va întrista; Fii dar tu cu pace, iar eu cu durere, Deci și pentru mine te rog nu uita. Două inimi însă făcând rugăciune, Tot cu o credință făr-a înceta, Pot odinioară să ...

 

Constantin Stamati - Tânguirea

Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi spui durerea, nu pot de suspin, Vrând să-mi plâng soția, lacrimi mă îneacă, Inima îmi sfarmă al durerii chin, Și suspinuri cearcă pieptul să-mi desfacă. Ah! cu dânsa poate pieri la un loc Jurământuri sânte, ce pe soți îi leagă, Fragede expresii, sărutări de foc, Care numai moartea putu să le șteargă... Zile fericite, toate ați trecut, Ați pierit ca umbra, v-ați stins ca o pară, Bucuria voastră au fost un minut... Ce acum răscumpăr cu lacrimi amare. Cu-așa triste gânduri în lume trăiesc, Dar, scumpă soție, eu sunt tot cu tine, Și-n somn, și-aievea, și când mă trezesc, Ș-al tău amat nume nu-ncetez a-l spune. Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine, Te chem lângă mine, dar tu, negrăind, Te uiți întristată... și nu vii la mine! Tu nu vii la mine! Doar de ai uitat Că a ...

 

Dimitrie Anghel - Și dacă

Dimitrie Anghel - Şi dacă Și dacă de Dimitrie Anghel ‘Și dacă ramuri bat în geam’ Eminescu Și dacă norii se adun, Pe cer albastru și senin, E ca durerea să mi-o spun Și inima-mi să mai alin. Și dacă codrii sunt pustii, Și nu răsare luna, E că de-acum n-o să-mi mai vii, Pe veci, pe totdeauna. Și dacă ramu’le se bat, Acum, ca și-înainte E că de-acuma te-am uitat Și nu te mai țin minte. Și dacă mâna-mi o mai lunec, Pe-a lirei coarde amorțite E ca o clipă să-mi întunec Durerile-mi nețărmurite, Și dacă sunt așa pustiu, Și nimeni nu mă știe, E că așa am fost să fiu, Și că așa a fost să fie. 2 martie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,

 

Dimitrie Anghel - Gherghina, 2

... strop mirositor de rouă, fiecare își anunță nașterea, iubirea sau moartea, ca să ne înduioșeze sufletul. Gherghina singură tace. Marmoreană și rece, disprețuitoare pentru gălăgioasa durere, naște, iubește și moare, fără a spune nimănui nimic. Un zbor de petale ce le aduce vîntul a fost viața ei ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)

Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>