Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ(GRIJI)
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 346 pentru FĂRĂ(GRIJI).
... oraș ca să mă apropii mai curând de acel colț al pământului care se numește acasă, unde aveam să petrec două luni după cheful meu, fără pedagogi cu ochii pânditori, fără clopotul cel supărăcios, care mă trezea în toate diminețile din somn, fără latineasca și greceasca care-mi făceau capul călindar. Acasă, fie zis în treacăt, mă mai aștepta și Măriuca lui Moș Terinte, o fată oacheșă și ... nemaiputându-și stăpâni nervele, se răpezi ca o săgeată asupra obraznicului lăutar și-și înfipse colții în antereul lui. Atunci începu o învălmășeală groaznică, nu fără oarecari părți comice, între țigan și câne. Țiganul, se culca la pământ, când se ridica în sus, sau se învârtea împrejur ca un sfredel; când ... căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul lui. Paguba nu era mare, căci abia se mai ținea în ițele ei învechita ... nu era tocmai de părerea mea. — Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce Balan se liniștise, ce mă știu eu face de acuma ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
... Voevod de Antim Ivireanul Multe și despărțite sunt faptele și sfârșiturile a cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de presupus cum că rămân întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au câșigat, iară mai vârtos și ... prin mijlocul a căriia poate să vază fieștecarele toate bunătățile a celor fericiți bărbați. Și socotesc lucrul acesta să nu fie fără de cuviință și fără de socoteală; una pentru căci acĂ©le ce înțelĂ©gem prin auz și prin cetaniia a multor zile cu vedĂ©ria chipurilor celor ... păzi. A dooa, ca celuia ce ești stăpânitoriu întru așezământ preaslăvit și întru oblăduire prealuminat și de atâta mulțime de credincioși purtător de grijă și chivernisitor să cuvine drept acĂ©ia a fi adus înălțimei-tale de la noi un dar ca acesta; că cĂ©le luminate ...
Vasile Alecsandri - O noapte la țară
... zgomot, de-a ei fumuri deșarte! Când inima hrănește o tainică dorință, Când omul simte-n sănu-i o crudă suferință, O jale fără margini, un dor fără hotar; Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire, Perzând orice credință, oricare nălucire, Ferice de acela ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... cum bea, crăpa; și vai de capul lor! piereau cu sutele și ei și caii, iar care rămânea pe urmă cădea în mâinile moldovenilor, carii, fără mai multă judecată, ori îl spânzura, ori îl înțepa. — Osânda sfintei Paraschevii! zise bătrânul. Dar tu cum le-ai aflat aceste toate? — Eu ... închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul ... în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înuntru. — Plecați-vă, zise trimisul, și nu vă puneți capul în primejdie. — Nu purta grijă de capul nostru, domnule. Gândiți mai bine la al vostru. — Încă o dată vă întreb, vă închinați ori ba? — Ba. Parlamentarul se duse ... gloanțe care nu făceau greș. Fieștecare împușcătură obora câte unul din vrăjmași, și mai ales din ofițeri, asupra cărora erau țintite flintele lor. Leșii piereau ...
Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l
... la săvârșirea veacului, conform acelei hotărâri evanghelice: Și iată eu (Matei, cap 28) sunt cu voi (zice) în toate zilele până la sfârșitul veacului, deoarece fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu se poate realiza, precum ne-o certifică însuși Domnul în Evanghelii, că fără mine (zice) nimic nu puteți face. Așa cum și în anii noștri s-au găsit și se găsesc unii apărători ca aceștia și vajnici luptători ... sus-zisului boier, având drept scop folosul din aceasta, ce urma să rezulte pentru credincioși ca și informarea, el a depus râvnă și grijă multă cu ocazia acestei învățături. Cu acest prilej, el a dizolvat și împrăștiat, cu claritate și concis, flecărelile și inepțiile celor cu păreri ... și a acestor preaînvățați eroi care s-au preocupat și pentru pomenirea apărătorilor credinței ortodoxe. Nu am îndrăznit însă, preaînălțate stăpâne, s-o tipăresc fără o corectare și o ajustare, și din partea altcuiva dintre acei, care au o apreciabilă experiență în ceea ce privește dogmele juste ale bisericii, lucru ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... bădiță, l-oi cânta, Dar codrii s-or răsuna Și pe noi ne-a-ntâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor!" ,,Aurică drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică. Să n-ai grijă pentru tine Cât îi fi tu lângă mine. Să n-ai frică pentru mine Cât oi fi eu lângă tine!" Puse prunca a cânta ... lacâmpii. Ea se urmează în deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pildă, luptavoinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească, lupta pe dreptate (adică fărăpunere de piedică și fără ajutor străin). Cine asistă la aceste lupte ale flăcăilorromâni de la Carpați și de pe malul Dunării, recunoaște bine în ele apucăturileși pauzele gladiatorilor din ...
Constantin Mille - Cătră sărăcie
... gâtul și fruntea Și de mână mă duceai Ca să trec în grabă puntea Unui trai de vijelie, Sărăcie, Sărăcie?... Sărăcie, Sărăcie, Să fii binecuvântată; Fără mamă, fără tată, Dus de vițiuri, dus de rele, De-ai desfrâului iuți cai, N´am mânjit zilele mele Bându-ți apa ta sălcie Sărăcie, Sărăcie! Sărăcie ...
Gheorghe Asachi - Moartea și nenorocitul
... Gheorghe Asachi - Moartea şi nenorocitul Moartea și nenorocitul de Gheorghe Asachi Un lemnar din cii sărmani, Plin de grijă și de ani, Cărând vreascuri grele-n spate Din pădure pe la sate, Se-nturna încetișor La săracul foișor. Obosit, neputincios, Pune sarcina sa gios ... Și-și aduce aminte-anume Câte sufere pe lume. Că de când el s-au născut Rele numai au văzut. Fără vipt de multe ori, Fără somn adeseori, Toată noaptea-n gânduri zace, Ziua nicicum are pace, Căci vatavul rău și tont, Boierescul peste pont, Birul greu și mii beilice, Doi ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius
... noastre fug de cuvinte și-nțelepciune, Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării. Cerul deasupra schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. Oțiul fără de-astâmpăr ne zbuciumă. Duși de corăbii Și de trăsuri, căutăm bun trai. Ce cauți aici e; E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)
... noastre fug de cuvinte și-nțelepciune, Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării. Cerul deasupra schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. Oțiul fără de-astâmpăr ne zbuciumă. Duși de corăbii Și de trăsuri, căutăm bun trai. Ce cauți aici e; E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
... Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c ... la o himeră-fleac: Rea boală te-apucase, ce cade nu la oase, Ci-n minte se-ncuibează și nu mai are leac. Împovărat de grijă, de und' să-mi vie-n minte Că rău te apucase manie d-autor? O! rău se lingușește omuțul care minte! Puțin voi a ... a curăți, Ca urmele de șarpe, și urma după tine, Cu apa cea sfințită în preajmă a stropi. Pribeag vei fi în lume, fără lăcaș, culcare, Și cin' te va atinge se va simți turbat; Nici viermii în mormântu-ți nu vor afla mâncare, Că vor muri d-otravă ...