Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ NICI O ÎNDOIALĂ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 158 pentru FĂRĂ NICI O ÎNDOIALĂ.
... din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat ... a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de nădejde, prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă oemenească — ceea ce marele poet a numit "voci interioare", sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută, față de care limba noastră omenească nu-i decât o ...
... se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde. "Tot n-are nimeni copii ca mine!" își zice ea, și nimeni nu poate s-o știe aceasta mai bine decât dânsa, care ziua toată vede mereu copii și oameni și nu poate să vadă ființă omenească fără ca s-o pună alătureade copiii ei. Mulți sunt sănătoși și rumeni, voinici și plini de viață,deștepți și frumoși, răi sunt, mare minune, și e lucru știut ... nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ciorapi. Trică îi făcea mai puțină bătaie de cap.Era un om la Lipova, Bocioacă, starostele cojocarilor, care lucra vara cu ... ce-i drept, foarte deșteaptă și, din clipa când se despărțise de Trică, se făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, s-o ții pieptănată și cu mâinile curate, nici s- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii! TĂNASE (așezându-se) Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai de vro ispită! (Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii și se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.) RĂZVAN Așa cruci evlavioase, așa față răstignită, Așa-nchinăciuni plecate, până la brâu și mai jos, Nu făcea nici sfântul Petre, nici însuși domnul Hristos!... Bre! Jupânul ăsta crede că drept la rai o să meargă, Pe când dracii după dânsul cu limba scoasă aleargă!... (Face câțiva pași și ridică de jos punga.) Aoleu! O punguliță!... Ba-i un săculeț cam greu!... Îl va fi pierdut boierul cel cu zor de Dumnezeu... Măi, oprește-te, jupâne!... Stai, jupâne, de m ... Ce să mai tocăm degeaba? Iată banii, mulțumește, du-te, caută-ți de treabă! Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a ... ia mai lasă la naiba din cele obiceiuri și apucături ale tale; mai cioplește-te oleacă, măi băiete... Și Andrei, prinzindu-și mătușa în brațe, o sărută cu zgomot pe frunte... — Da obiceiul și apucătura asta, zise Andrei privind-o în ochi și fără a-i da încă drumul din brațe, ce zici mătușica dragă, s-o las la naiba? — Fugi, lasă-mă că mă umpli toată de colb, zise ea smuncindu-se ca o zvârlugă și scăpând din brațele lui Andrei; ți-ai găsit s-o scoată cineva cu tine la capăt... ia, mai bine du-te și tu și joacă ceva cu cele fete; nu sta degeaba... Și petrecerea întreruptă ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul vaporului cuvintele: valah, Valahia și, în neștiința mea vrednică de veacul de aur, nu înțelegeam ce însemnau ... mă pedepsească, căci ea nu-mi arăta altă decât șesuri pustii ce se uneau cu cerul în depărtare. Din vreme în vreme însă zăream câte o ființă rătăcită pe acele câmpii fără margini sau câte o adunătură de bordeie coperite cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe primitive formau un sat ... a niște mâțe postite vei face un drum de care ți-i aduce aminte cât vei trăi. Ține-te bine, însă! Primii aceste sfaturi ca o glumă din partea compatriotului meu și, clătinând din cap, drept semn de îndoială, mă aruncai în cutie, strigând la postaș: allons ! Deodată căruța fugi de sub mine ca un șarpe! iar eu, făcând în aer o ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
... Făcea feliuri de proiecturi, își șopotea la urechi. Și la căpițele noastre aminte bine luând, Iupiter deschide gura și îndată toți tăcură, Nu s-aude nici a muștii măcar o bâzâitură. "Dumnezei, dumnezeiță, ai noștri supuși și fii, Ce de toate n-a veți teamă, ce sunteți pururea vii, V-am adunat pe ... facem unii nații ce, pentru a lui păcat, S-au fost osândit de soartă de un veac întreg trecut Să poarte pe cap o povoară ce nu s-au mai auzit. O mahină umflată, mare, pe care șlic o numesc. Nu pot găsi în cer lucru să v-o asămăluiesc. Își aduci cu a lumii glob ceva la rătunzire Și de-aș vrea pentru plăceri să va fac o potrivire, Când pe creștitul Ecatii se puni cât o planetă Și-o întunecă de-i eclips, așa are o plăcintă Și el pe vârfu său pusă, când mai mică, când mai mare, După chef și după crieri poartă fieștecari, Și altile iar au bortă ... pavăză să slujască, Căci apără mâna stângă și poate să-ngrozască Pe dușmani cu a sa formă; socotința mea-i așa." Iupiter în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate să fie decât ideal-artistică, fără nici o preocupare practică. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendință morală, adică cu punerea intenționată a unor învățături morale în gura unei persoane, spre a le ... și a speciei, care e formată din indivizi. Așadar, și unele, și altele pot fi morale. Să luăm un exemplu pentru mai bună lămurire. O casă arde, eu sunt într-însa. În fața primejdiei simt o emoțiune care mă împinge să scap din foc. Această emoțiune și fapta ce urmează sunt egoiste. Alt exemplu. O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e el, voi avea o emoțiune și niște sentimente care mă vor face să mă arunc în foc, punându-mi în primejdie viața pentru a-l scăpa. Emoțiunea ... un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de ... la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit la masă de Pantazi. Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați ... noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... a produce bine, trebuie să câștige mult, și pentru a câștiga mult, trebuie să producă mereu. Trebuie dar neapărat adoptată sistema reprezentațiunilor fără întrerupere în toate serile; asemenea, trebuie adoptată și sistema seriilor: o piesă pusă pe afiș trebuie jucată necontenit, și șirul ei nu trebuie întrerupt decât atunci când ar da un deficit. Spre a pune ... numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că ... toate părțile, Teatrul Național, cu elementele de care dispune și cu situația de stat ce i s-a creat, va putea ajunge la o stare mai înaltă de dezvoltare. Se înțelege că pentru această înaintare, mai mult decât pentru orice, competența este neapărată, și fără
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... nu poartă grijă pentru aceea ci este, căci grijăști totdeauna pentru aceea ci nu este. De-i scoate prietinu la masă ce mai bună bucată, o ia cu o mulțămire întovărășită cu posomorâri și cârtire, zâcând: că nu socotești de fericiți nici o adunări unde nu poate cineva trăi cu slobozănii și că mai plăcut este să-ș aleagâ cineva sângur bucățile decât să le iei de la ... pământului. CAPITOLUL AL 4-LE - PENTRU NECREDINȚĂ Necredința este o izgonire cu totul a slavii lui Dumnezău, iar necredinciosul nu vre să știi nici un Dumnezău, decât că lumea este raiul său, și el însuș idolul său. Cătrâ celi sfinte inima sa esti o bucată de carne moartă cari nu sâmțăști nici frică, nici grij, nici mustrări de cuget. Alt stăpân nu are decât poftile lui. Minte ești robul său, legea — comedie lui, sâmțâre — evanghelie lui și pofta trupului ... fiind la socotinți și nătâng la hotărârile sale, esti nenorocit la sfârșitul său. CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU Grăire de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de rău nu lasâ ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... tăinuiască a noastre răutăți. Iar relele năravuri la cei înțelepți șterg Aducerea aminte de învechita slavă; Și cioara lăudată cu penele străine, Rămâne fără ele de jale și de râs. Nu este cu dreptate nici trebui-a uita Și slujba strămoșească la strănepot de merit; Întunecat e însă al nostru duh atunce Când toată temelia pe spiță răzemăm ... ieșeau la câmpul slavei, Iar tu subt adamască cu sufletul, cu trupul, Acufundat în pufuri sălbatic horăiești, Și tocmai dup-amiază deschizi umflații ochi, Tragi o căscare lungă, mai dormi înc-o bucată, Te scoli, te-ntinzi, trei ciferturi; aștepți ca să-ți aducă Cafeaua, ciocolata, sau ceaiul chinezesc. Din așternut îndată drept la oglind-alergi; Aici ... cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis ... colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu locul, cu timpul ce va fi. În târg nu suferi verde, nici