Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SCHIMB CU

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 373 pentru FACE SCHIMB CU.

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

... păcatele noastre, ca să poată face răsplătire mărirei cei dumnezeești. Deci cine va fi acela carele va socoti acĂ©stia și nu să va aprinde cu totul de dragostia mântuitoriului acestuia? Și cine nu să va minuna de putĂ©rea lui cea nespusă care totdeauna ar fi putut ca să strălucească ... de s-au bucurat Simeon bătrânul atâta, văzând pre mântuitoriul Hristos, numai în scutece mișcând, cât moartea care alt lucru mai groaznic nu poate fi, cu ochii vĂ©seli o priviia, dară aceștea carii pre acestaș domnu întru mărire strălucind l-au văzut, ce vor fi făcut și cu ce bucurie să vor fi bucurat și cu ce veselie să vor fi veselit? Încă și sufletele acĂ©lia care era închise în sânul lui Avraam, întorcându-se Moisi și spuindu-le lor ... și a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi așteptat? Iară de vrĂ©me ce acĂ©știa toate sunt puse peste înțelĂ©gerĂ©, cu o tăcĂ©re oarecarĂ©, blândă și cu o dragoste, cu credință trebue să le cinstim și să le mărim. Cuvios și trebuincios lucru socotesc a fi, ca să știm la această preaslăvită mărire ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu)

... Dimitrie Bolintineanu - Făt-Frumos (Bolintineanu) Făt-Frumos de Dimitrie Bolintineanu Într-o zi cu dulce soare, Drăgălașul Făt-Frumos, Prin troiene de ninsoare, Trece mândru și voios. Pentru dalbe păsărele Poartă arc săgetător, Pentru fete tinerele Poartă-n față ... ninsoare Sângele s-a-mprăștiat Și la razele de soare În flori dulci a înviat. — ,,De-aș avea o fetișoară Cu cosițe gălbiori, Rumenă și albioară Ca cel sânge scurs în flori, Și s-o fac să mă iubească Măcar numai într-o zi; Apoi moartea ... Zice-ieșind ca din morminte Un om negru în manta. — ,,Dă-mi copila ce-mi lipsește, Într-o zi, apoi să mor!" — ,,Ai cu mine ș-o găsește, Și te-mbată de amor!" Omul negru îl conduce Sub o stâncă-ntr-un palat, Către-o fată albă, dulce, Precum ... și albuliță Și cu perii bălăiori, Cu grumazi de porumbiță Și cu flori pe sâniori. — ,,Vin', cerească-nchipuire! Strigă albul vânător, Să mă-mbeți cu-a ta iubire, Apoi fericit să mor!" Copilița rușinoasă Pleacă ochii suspinând Și pe fruntea ei frumoasă Trece mâna-i cugetând. * La palat

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile ... cunoscut că să vă închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul sabiei. — Du răspuns măriei sale ... și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom ... ștreang. — Spânzurați-i! Pe loc ostașii încungiurară pre plăieși, carii, depuind jos răniții, își făcură semnul crucii și, răzămându-se pe sănețe, se uitau ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... aminte de vremea copilăriei lor, când nu se pomenea de drumuri-de-fier și când numai două-trei orașe din țară erau luminate în centru cu lumânări de seu și cu opaițe de păcură. Acum, în urmă, un împărat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai ... nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea civilizațiunii. Experiența făcută cu tânăra Românie va fi desigur un îndemn pentru diplomația europeană să urmeze mai departe cu aplicarea acestui roditor principiu, și întrucât privește pe celelalte mici naționalități rămase încă fără stat particular. Dar, ca toate principiile, și acesta de care vorbim ... de cetăți. Tot în aceeași vreme, de-a stânga Adriaticei, spre apus, mica republică a Romei începe a cuceri cu lupte îndărătnice peninsula italică. De o parte, către răsărit, un om cu câțiva soți, fără o societate, făcea în cincisprezece ani o împărăție uriașă; pe de altă parte, câtre apus, o societate întemeia încet-încet un stat ...

 

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar

... în Cameră a doua citire a declarației pentru modificarea art. 7 din Constituție. În urma îndelungatelor desbateri ce au avut loc cu ocazia întâiei citiri și în urma votului dat după închiderea acelor desbateri, toată lumea se așteaptă, cu drept cuvânt, că minoritatea are să crează, că e de demnitatea ei să nu mai ia cuvântul pentru o cauză odată pierdută, nefiind mai ales ... douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti ... dovedească, precum expusese în exordul cuvântării d-sale, că România a fost înainte mergătoarea civilizației omenirii; astfel d-sa a început cu descălicătoarea și așezarea românilor în țările acestea, a vorbit despre românism în veacul al 12, în al 13, în al 14... La fiecare ... sala Camerii golindu-se treptat, d. Misail a intrat în al 14-lea numai cu biuroul Adunării și cu ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriș... Lacrimi?... Nu mai știu să ... frate, care vine când îl chemi, Sau mângâietoarea voce a prieteniei sfinte, Cu povețile-nțelepte din risipa-i de cuvinte, Spuneți-mi, e cu putință să te-oprești să nu blestemi? V Lumânările scăzute șovăiau — și prin odaie Focul ce murea în sobă c-o albastră vâlvătaie Flutură ... virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire, Nevorbindu-i timp de ore, și de zile, și de luni; Ea-nfrunta ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă

... odată pe drumul de fier de la Bruxelles la Paris o doamnă tânără. La o stație pe drum, se urcă în același compartiment un domn cu o înfățișare foarte elegantă, purtând pe mână un palton căptușit cu mătase. Domnul salută foarte politicos și se așază într-un colț în fața doamnei. Cum sunt călătorii, după câteva minute se rupe tăcerea și încep ... de călătorie este exact. Trec eu singură în sala de revizie ca să predau impiegatelor d-voastre dantelele. Apoi, întorcându-se către protectorul ei, adăogă cu un zâmbet nespus: — Îți mulțumesc, scumpul și demnul meu cavaler, de omenia d-tale. Tonul cu care au fost spuse cuvintele „acest onest", „scumpul și demnul", „omenia" nu se poate descrie. Doamna s-a executat; dantelele ... rog, iertați-mă, trebuia să vi-o fac, veți vedea că nu puteam altfel. În privința aceasta, pentru că vina mea nu se poate plăti cu bani, vă rog să fiți bună a primi, împreună cu scuzele mele cele mai umilite, și această garnitură de dantele, cari vă rog să credeți sunt cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste ... vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu de-amănuntul în La DĂ©bâcle elemente pentru a răspunde sfidării prea îndrăznețe a lui Zola mai dau peste altceva și ... în care să se facă onoare izvorului prețioaselor date. Dar Zola a luat în întregimea lor pagine întregi, mărginindu-se a schimba pe ici, pe colo câte o vorbă, cel mult câte o propoziție; a luat imaginele telles-quelles și le-a transpus ... a scris asupra mișcării corpului 7 o operă de o extremă însemnătate, de care m-am servit mult... Mi s-a imputat ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

... s-au aplecat ochii mei pe aceste legende, cu ce emoții am privit bucățile de lemn pe care se vedea săpată răzleață cîte o literă, cu cîtă cucernicie mi-am ridicat privirile spre portretul bătrînului Gutenberg, asemuindu-l și pe el ca pe un sfînt al Bibliei lui străvechi. Vremile acestea ... ele, și am ajuns într-o redacție a unui mare cotidian. Împrejurul meu acum, în odăi deosebite, la mese mari, prototipul meu înmulțit, cu capul lăsat pe umărul drept, cu un braț ce face un gest de multe ori ce seamănă cu o îmbrățișare, cu un negru lichid dinainte, ce are însăși culoarea infernului, cu un instrument ce se termină printr-un vîrf ascuțit, ce poate de multe ori fi o armă mai periculoasă decît un pumnal ce știi să ... secunde, singură a luminat o clipă, a fost o veste desprinsă de pe ram și s-a făcut una cu celelalte ajunse pînă jos, copacul dimpreună cu ramul ce-au stat multă vreme căutînd să înverzească, să înscrie un ram gol cu

 

Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...

... rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult ... Noroc fără durere, viață fără moarte. Am pus demult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți... Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în ... Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimei bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț Ca viața-mi ... pustie și fără înțeles Viața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres. Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt, Cu ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug   Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său   Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,   Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea   Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea   Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba   De ... De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi   Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi   De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat   Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat   Să cad-arma din mână. Dar ce folos! ceata scădea!   Ș-acum rămăsese Cinci numai ... răspuns:   â€žAmin! și Doamne-ajută!“ Apoi la fugă am împuns   Spre-a turcilor redută. Alelei! Doamne, cum zburau   Voinicii toți cu mine! Și cum la șanturi alergau   Cu scări și cu fașine! Iată-ne-ajunși! ... încă un pas.   â€žUra!-nainte, ura! ...“ Dar mulți rămân fără de glas.   Le-nchide moartea gura! Reduta-n ... “ Doi frați Călini, ciuntiți de vii,   Se zvârcolesc în sânge; Nici unul însă, dragi copii,   Nici unul nu se plânge. Atunci viteazul căpitan,   Cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>