Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN JOSUL APEI
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 437 pentru IN JOSUL APEI.
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... în sticluță, nu se știe; biata Măriuța însă crede că va fi fost ceva scump, pentru că apa ce s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ca obrazul coconiței. Așa zisei că coconița bate în palme și slugile aleargă grămadă, și Măriuța cu ei, Călin cu părul vâlvoi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile grădinii ca să fur portocale? Dacă m-oi întâlni cu ea , cu umbra pe care o văzusem intrând, la ... a ieșit? — Nimeni. — Dar cine a bătut alaltăieri, la miezul nopții, în porțile palatului? — Nimeni, răspunse bătrâna, uitându-se în jos. — Cine a deschis porțile palatului alaltăieri, la miezul nopții? — Nimeni, răspunse bătrâna, și rupse firul de borangic și aruncă fusul în ... — Plângi, dragul mamei, plângi. Până mă făcui bine, bătrâna dormi la capul meu pe un jeț vechi, negru de vechi ce era. Mă dădui jos din pat. Ea mă luă de mână și-mi zise: — Să-ți arăt palatul. Ce coridoare lungi și triste! Prin umbrele lor, săgeți de ... carne și de pahare cu vin stăteau aplecate în aer, ca și cum cineva le-ar fi adus la gură. De la un pahar în jos ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări ... abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire ... apropie de casă și merse-n față-i cu pași lini și abia auziți. Era liniște ca-n mormânt. El se uita pin fereștile de jos, dar își fixa ochii într-un întuneric nepătruns și nu putu cunoaște nimica. După un scurt monolog merse la poartă, de-a cărei ... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos la scară și dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce-ncet răzimându-se c-o mână de perete. El văzu flacăra tot depărtându ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie? — Scoica. — Hudurabaie-baie, bună de bătaie? — Toba. — Ce e mic, mititel, își îndreaptă Vodă hainele ... — Uite, vin' la mine. — Ba la mine! — Ba la mine, că-ți caut în cap! — Ba la mine, că-ți aduc apă de la "Susana" șă-ți fac o turtă cât toate zilele. Așa îl rugară fetele pe bătrân, întinzându-l toate de mânecă. Doroftei își plecă ... cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un glas ca de om: — Moșule, moșule, nu trece așa trecător, ci ... îl întrebă: — Moșule, da' de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de argint de lângă izvor, apă bună n-ai să ai. — Moșicule, fă bine și pune mâna pe-o cazma și scoate-mi pustia de comoară. Unchiașul ușură fântâna. Sorbi ...
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... vă mai supărați? — Da ce supărare! Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe foteluri ... și maiorul, dând un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul dă un țipăt de desperare. — Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava! Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam ... ți mai aducă nici o jucărie! Apoi, întorcându-se către mine, cu multă bunătate: — Nu e nimic! iese... Cafeaua nu pătează! iese cu nițică apă caldă!... Dar n-apucă să termine, și deodată o văd schimbându-se la față ca de o adâncă groază. Apoi dă un țipăt și, ridicându ... mama. E rău copilului!... Ajutor! moare copilul! Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul la gât și la piept. — Nu-i nimica! zic eu. Apă rece! Îl stropesc bine, pe când mama pierdută își smulge părul. — Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și mai vine în fire ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... de sărbători sau de veselie. Era, în adevăr, o zi de veselie pentru întreaga Dornă, logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex. Trei lăutari țigani, formând un orchestru compus din o scripcă, o cobză și un nai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse după casă, își făcu mâna căpătâi și închise ochii. Dar unde să adoarmă? Jos, pământul tare și rece; sus, întuneric adânc; în casă, copiii adorm plângând; în curte Plăvița pufăie pe nări a foame; și el, prigonit ... pe care o aruncase. Deschise punga, și dracul, țâști! tremurând limba în gură ca o văpaiță albastră. Omul strânse bine punga la gură, o puse jos și, potrivind călcâiul, îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou și un foc pâlpâi sub opincă și se stinse ... Vezi că e noroc?" Iar ea se facea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună ... trăiești, jupâne, ale d-tale sunt toate de-aci până unde bate ochiul. — Ale mele? Nu se poate! Eu n-am după ce bea apă! — Ale d-tale, răspunse ciobanul, căci stăpânul lor, murind, ne-a zis nouă: "Porniți, unii din răsărit și alții din apus, și ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... mi se părea să renasc, precum firesc mi s-ar fi părut să și mor. Ca dunga viorie ce o vedeam mărginind dunga de lumină jos în stradă, umbra și lumina, trecutul și prezentul, moartea și cu viața nu mergeau oare acolo pretutindeni ca doi buni tovarăși, frageda tinerețe roz-albă ... o mie, frumusețea juvenilă a unei brune fete nu visa oare pe lespedea șlefuită a unei fîntîni ascultînd o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea lui Tiberiu ?... Pulbere nouă de floare cu pulbere veche de secoli, tinere aripi ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a plecat măgulit de atâta frumoasă atenție din partea domnului. S-a coborât pe pământ... Acolo toată lumea forfotea în sus și-n jos, alergând fiecare fără astâmpăr după treburile sale: care mâhniți, care mulțumiți, toți îngrijați... Poetul a salutat în dreapta și-n stânga; unii tot ... mai du-te și te mai plimbă; vino aldată. — Bine! a zis Poetul cuviincios. Și s-a-ntors la plimbare jos. Dar nu s-a mai dus în oraș; s-a dus la țară... Era o zi blagoslovită de vară... Limpede și ... războaie și vărsări de sânge; și domnul este peste măsură scârbit de purtările lor, și chiar se gândește cum să-i pedepsească amarnic, cu foc, apă, cutremure și alte răni, ca să-i aducă la calea pocăinții... Prin urmare, mai plimbă-te... — Bine, a zis Poetul. Și iar ... loc cu fața spre ușe și cu spatele spre-mpărat; iar un diplomat l-a consiliat de dinapoi, să zboare pe scară-n jos. Plecând astfel, mai mâhnit de asta decât de mojicia cosașului, a dat pe stradă, noaptea, de o ceată de măști, care cântau, țopăiau ...
... — Apoi doar să fie rața cât o față de arie, s-o nimerești acum noaptea prin întuneric. — Moșule, știi umbla cu luntrea pe apă? îl întrebai eu schimbând vorba. — Dă!... cât să nu mă-nec la mal ca țiganul vorba ceea mă pricep și eu. — Hai cu ... rațe, ce cu botul sub aripă visa, se vede, de apropierea dușmanului. — Curând o să se reverse de ziuă, e bine să mergem pe apă, îmi zise moș Toma grădinarul. În adevăr, o dungă albie, sfiicioasă, abia simțită, se arătă ca un dor depărtat la marginea răsăritului. Amândoi ne suirăm ... la marginea unui ochi. — De acum fii cu luare-aminte, îmi zise el, că acuși au să înceapă a umbla dihăniile pe apă. Iar eu, plin de nerăbdare, stam pregătit să le ucid pe toate, gândindu-mă dinainte cu ce fudulie am să mă întorc acasă încărcat de ... atâta pompă, și mai, mai că uitasem viclenele rațe ce începură acum să bată din aripi și să-și grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite ...