Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI JOS
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 777 pentru MAI JOS.
Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)
... un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară ... ntoarce spre cavalerul Delorges: — De-ți este amorul așa de aprins Și vrei să mi-o dovedești dinadins, Ei, adă-mi atunci mănușa de jos! Și cavalerul pornește în pripă, Coboară-n arena îngrozitoare Cu pas apăsat, îndrăzneț, Și dintre fiare Smucește mănușa c-un gest de dispreț. Și cu ... jubilează, Norocu-i râde în ochii vioi: Ce gingaș zâmbește, primind pe viteaz!... El, mândru, i-aruncă mănușa-n obraz: — Răsplata, doamnă, n-o mai
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe ... curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în câmpiile pustiite ale Daciei. Aici și-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăției lui, "Castrele Severiane", din cari se mai văd și astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a orașului, așezată deasupra portului, pe-o terasă-naltă, de unde se deschide ... amintiri dintr-o lume de neasemănați viteji, cari-au adus ș-au împânzit în câmpiile Dunării lumina, graiul și falnica putere a celei mai mari și mai slăvite împărății din câte-au stat sub soare. Ce urme de uriași au lăsat legionarii lui Traian pe unde-au trecut! Pașii lor se cunosc ... temeliile caselor cu cărămizi scoase din vechile zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... să schimbe Copoul într-un oraș, menit de a da tifla Iașilor vechi. Prin urmare Copoul cum este acum în curând nu va mai fi, va trece și se va uita, ca cedrul Libanului, ca floarea câmpului, sau, dacă vroiți comparații mai puțin biblice, ca fostul club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a planta la Copou o primblare ... cafeul Dam , și pentru români Le CafĂ© Grec ; în Berlin, Josty , Fuchs și Stehely ; în Madrid El CafĂ© Suizo . În aceste cafele, sara se adună mai toți locuitorii ce n-au altă petrecere pentru acele ore; ei iau ceva, altă dată nimică, spun, râd, vorbesc moral și, mai multe dăți nemoral, politică, când nu-i stare de asedie, literatură, anecdote; jurnalele mai ales fac materia conversației (cât pe ce eram să zic conversăciunii), care se prelungește până când, după legi, stăpânul este silit să stingă gazul și ... înlocuiește prin cofeterii, în care societatea aleasă de ambe sexele obicinuiește de a veni, după primblarea Copoului, să ieie înghețată, țiindu-se cei mai ...
... Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai repede, cum e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac, striga cam pe nas ... poruncea: — Du-te la țigan și spune-i să-i puie un zbanț. Și azi un zbanț, mâine un altul, ajunsese nadișanca să nu mai aibă nici o bucățică de lemn într-însa. Toată era cârpită cu fier și tinichea. Când pornea la drum, și mai cu seamă când vroia Bălanul să-și mai încerce puterile, hodorogea nadișanca de ți se părea că plouă cu grindină pe acoperământuri de tablă. Pe moșie, hodorogeala aceasta era un semn. Când o ... țigan care știa să ia sânge, apoi alergă să spuie și fetei dumisale despre boala Bălanului. Când se întoarseră amândoi în grajd, îl găsiră culcat jos. Se apropiară de dânsul. Nu mai mișca; peste ochii, pe jumătate închiși, genele se mișcau ușor, suflate de vântul ce se strecura pe ușă. Boierul se repezi lângă cal și-l ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... e urzitor la rându-i. Pornind din Mine, este un microcosmic Eu, Ce l-am născut să crească în plină libertate: Să se renască singur, mai sus și iar mai sus. Un germen de voință se mișcă chiar în peatră. E adormit, e leneș; o umbră de impuls; Dar când se redeșteaptă, mijește-n peatră ... de la mușchi la Spirit — se-ntinde scara-n timp. Cu cât voința este mai forte, mai călită, Cu-atâta se iuțește s-ajungă mai curând, Căci orice punct se-ntoarce pe sânu-Mi: să se-nșire În salba de luceferi un nou mărgăritar. Mi-e dragă chiar o peatră ... pe rând Prin petre și prin plante, prin animali, prin oameni Când se rentorc în Mine, triumfători atleți, Cea rază de iubire, primită la plecare, Mai vie și mai vie ș-acuma curcubeu, Îi zbuciumă, îi fierbe, îi face să urzească, Și Eu: din nebuloase îi las a cerne sori! Iar când ... Prin vieți evolutive Treptat se subțiază, ajunge străveziu, Nepipăit, elastic, întrețesut cu forța, A carii e pojghiță: un corp molecular. Naturalistul, care din jos în sus învață, Materie visează în universu-ntreg. Din sus în
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
... Vasile Cârlova - Păstorul întristat Păstorul întristat de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în „Curierul Românescâ€� (8 mai 1830) de Ion Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann ). Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul tăcuse ... din lin murmur. Cât colo turme de oi frumoase Se răspândise pe livejuni Și ascultându-l iarba uitase, Pătrunse toate de mila lui. Câinele numai mai cu durere Stând lângă dânsul căta în jos Și ca s-aducă lui mângâiere, Glas câteodată scotea milos. Eho, ce zace de om departe, Îl auzise din loc ascuns; Și cu suspinuri de ... „Frate, se poate vrun muritor Oricât să n-aibă dureri ascunse, Fie pe scaun, fie păstor? Orice viață supusă zace Sub patimi grele mult mai puțin! Soarta nu lasă un om în pace Cu mulțumire a fi deplin. Precum nu-nceată de vânt suflarea Nici către crânguri, nici ... ...
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu petrecerile, mai ales când are copii. — Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu ... vă mai supărați? — Da ce supărare! Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe foteluri ... și maiorul, dând un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul dă un țipăt de desperare. — Ține-l, coniță, că mă dă jos cu tava! Madam Popescu se repede să taie drumul maiorului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudența să iasă din neutralitate și să intervie în război ... ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... și blagosloveniia Domnului pre capetele lor. Drept acĂ©ia toț sfinții, fără de nici un prepus sunt drepț înaintea lui Dumnezeu și sunt blagosloviț. Iar mai dreaptă și mai blagoslovită în ceriu și pre pământ nu iaste alta decât Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o sfântă ce iaste ... un om să se lupte pentru om cu vicleanul diavolul și ca un Dumnezeu să biruiască și să mântuiască pre om, precum vom zice și mai jos. A treia, au arătat putĂ©ria, pentru căci ca un Dumnezeu putĂ©rnic au putut de au făcut un lucru mare și înfricoșat ... dumnezeire și omenirea, omenire și nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea omenirii, nici omenirea să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai putĂ©rnic și mai minunat, să poată păzi fieștecare fire alsăurile ei cĂ©le firești și după împreunare. A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru ... fel de dariu vrĂ©dnice aducem? Că toate câte-s ale lumii, nu sunt vrĂ©dnice înaintea ta. Că de te voiu numi cer, ești mai ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... oameni, Nimeni ca s-o facă spusă... Moartea galbenă ca ceara Stă la căpătâi c-o coasă, Dar și ea simțește lacrimi Că îi pică jos pe oase. ,,Nu, nu pot, ea se gândește; O mai las pe biata mamă Să-ngrijească copilașii Amărâți și plini de teamă, Voi răbda chiar și osânda, Dar o las această seară..." Și ca umbră ... I se par numai poveste. Se ridică de pe paie, Copilașii-n brațe-i strânge Și-i sărută și-i dezmiardă, Că nici unul nu mai plânge, Culcă unul câte unul Sărutându-i cu dulceață; Iar pe cel mai mic, sărmanul, Îl adoarme-n a ei brațe, Și îi pace și îi bine, Tot visează fericire. Ce nu poate-o mamă face ... Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă, Du-te fără-ntârziere Și pătrunde cu grăbire În adâncul de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne". Și ca fulgerul de ... ea la ceruri pleacă, Tot gândindu-se că oare Cu ea Domnul ce să facă? * Dumnezeu ședea în slavă Luminoasă, lucitoare, Primprejur luciri de aur ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriță ... Ssst! Uite-o... Mă uit și eu. O fulgerare roșie străbate luminișul. Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc! Scatiul piruie iar: — Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe ... dat să ciocănesc mereu, cel puțin să trag din asta un folos, să mă hrănesc!â€� — Așa-i! încheie scatiul. Acestea le-am auzit mai ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite ... noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ești mândru, puternic și june E mare păcat!" — ,,Fii bună și-mi spune, ce pot ca să fac, Turbatele-i ... sub plopul ce plânge, Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge De fii de-mpărați! El poate să-ți spuie misterele sale... Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale, Spre junii tăi frați!" Ea zice. Streinul voios mulțumi. Spre plopul ce plânge, prin noapte porni ... minune", străinu-a strigat, Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat. El pasă spre patu-i și cât naintează Ai fetei ochi seamăn mai mult că veghează, Mai ...