Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂLȚA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 330 pentru NĂLȚA.
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu Lui N. Nicoleanu de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1866 Râde omul cât e june; Cât e june, omul plânge; Și râzând-plângând, Cântă cântece nebune, Cântă cântece de sânge, Cântă vrând-nevrând! Râsu-i o speranță plină, Plânsu-i urma de speranță Ruptă din apus: Iar speranța-i o grădină D-unde cântecul se nalță Drept la Cel-de-Sus! Însă iată fără veste Focu-n spuză se preface, Spuza piere-n vânt: Când speranța nu mai este, Tace plânsul, râsul tace... Cum vrei să mai cânt! Am ajuns o căzătură Și privesc cu nesimțire Împrejurul meu: Fără teamă de tortură, Fără dor de fericire, Voi să cuget eu! Suflet veșted, minte rece, Mi-a rămas atâta-n lume S-o tot cântăresc: Orice țipă, orice trece, Să despoi de mândru-i nume, Masca să-i răpesc! Tot ce-i falnic, tot ce-i mare, Tot ce-ți place în natură, June cântăreț, Nu-i așa precum se pare! Totul merge cu măsură! Totul are preț! Ziua zboară, noaptea vine; Când din marea vieții june Vei sosi la mal, O să vezi și tu ca mine, Și ca mine tu vei spune: ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea Luntrea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Plutind pintre valuri Departe de maluri Se zbuciumă inima mea. Când luntrea, o, Doamne, se-nalță și iar se coboară, Ajunge odată Mereu legănată Doritul liman a vedea. Și eu am o țintă, dar timpul ce fuge și zboară Lăsa-mă-va oare Pe căi mișcătoare S-ajung șovăind pân'la ea? Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară, Cui pasă să știe În lumea cea vie: Cu ce și-ncotro se ducea? Ci-n mine s-ascunde ferită de toți o comoară: D-a fi să se-nece În unda cea rece, Mai bine, ah, nu se năștea!... Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Departe de maluri Plutind printre valuri Se zbuciumă inima
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia Sărăcia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sărăcia cea flămândă Ca pușcașul stă la pândă, Cu cocoșul ridicat: Dintr-un deget o mișcare, Glonțul zboară cu turbare Și vânatul a picat! Munca tare, munca deasă Numai dânsa nu mă lasă Zbuciumându-mă să pier: Tocmai astfel altădată O cămașă ferecată Apăra p-un cavaler! Dar junia mea, o, Doamne, Face loc zbârcitei toamne: Bătrânețele-au sosit! Zile reci și fără soare, Ca un negru șir de cioare Pe cadavrul părăsit! Munca geme și suspină Și se roagă la odină, - Invalid neputincios, Care după lungi campanii, Când apar din nou dușmanii, Fără voie cade jos! În zadar ca mai-nainte Îmi azvârl trudita minte Colo-n sferele de sus: Ea se-nalță o bucată, Și s-afundă desperată, Ca lumina în apus! Totuși, surdă la durere, Lumea strigă, lumea cere, Lumea strânge birul ei! Dându-i spirit pentru pâine, Ea-ți dă oase ca la câine: Schimb de cărnuri și idei! Și de ți-a secat izvorul, Te turtește cu piciorul, Scuipă ca-ntr-o cârpă rea; Căci pe lume n-o atinge Că fitilul, ce se stinge, Ars-a numai pentru ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte... Ce crudă răudate. Și ce înverșunare ! — Peste puține zile Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile. Țipă cînd mă văzu ! Ea mai veni odată, veni și altă dată ; Da-i tremura genunchii, era însărcinată... Săraca ! o bătu... D-atunci ...
Cincinat Pavelescu - Cântec spaniol
Cincinat Pavelescu - Cântec spaniol Cântec spaniol de Cincinat Pavelescu Dlui Paul Catargiu Infanta, fragedă și fină, În ochi cu ape de opal, Pe când se-nalță din grădină Acorduri vagi de mandolină, Visează-n rochia ei de bal! În păru-i blond o rază moare Și-n ochi îi scapără-o scânteie. E bal la curte, sărbătoare, Dar ea întreabă visătoare Pe cavaleri iubirea ce e? Văzându-i fruntea de lumină Mai toți se-ncurcă, tac, o mint. Un duce-i strânge mâna lină, O mai salută și se-nclină Zâmbind în barba-i de argint. Iubirea ce e? Pare-o doare Tăcerea lor chinuitoare. Însă copila vrea să știe, Fiindcă instinctul ei pătrunde Fermecătoarea poezie A tainei care i s-ascunde! Un paj cu ochii de safir, Frumos, sub manta-i de mătase, În mâini c-un roșu trandafir Spre un boschet se îndreptase. Cum l-a zărit s-a dus la el Și l-a-ntrebat iubirea ce e? Și pajul, blând ca o femeie, În ochii-i lung când s-a uitat, Infanta s-a cutremurat. Și de atunci iubirea ce e Pe nimeni ...
Cincinat Pavelescu - Două stele
Cincinat Pavelescu - Două stele Două stele de Cincinat Pavelescu Unui puternic În soarele ce moare se rumenește zarea Și purpura amurgul și-o întunecă. Pe valuri Se-nalță și recade și tragic urlă marea Cu furie mânată de fluxu-i către maluri! În ceața depărtării năluci de pânze pier, Și cenușiu-nghite adâncurile-albastre. Iar eu, privind cum noaptea cuprinde-ntregul cer, Zăresc cum se ridică din umbră două astre! Ce viu străluce unul și focul lui cel vast S-aprinde-n cer deodată și-n tremurul de spume Celalt abia sclipește, și totuși ce contrast: Cel mare este farul, iar cel mic e o
Cincinat Pavelescu - Egiptul Egiptul de Cincinat Pavelescu Egiptul, țara basmelor albastre, Enormul ieroglif nedescifrat, În care numai Nilul e-mpărat Și magul care vede soarta-n astre. Pământ ce-a fost un teatru de dezastre, Mormânt în care doarme îngropat Trecutul unei lumi ce s-a luptat Și-a-nvins chiar ale Romei mândre castre. Imens ocean gălbui, ce-adesea pare, Deși e doar nisip, mai mult o mare, Pe care moartea-a-ntins a ei hlamidă. Și ca să lase urmă triumfală, ,Nalță spre cer eterna piramidă, Far trist pe un ocean de