Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OCHIT
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 1859 pentru OCHIT.
Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... și-n vorbă ca vioara, De trei: ori, ba de șese, de zece ori Lioara Cu multa ei frumsețe pe mamă-sa-ntrecea! Avea doi ochi albaștri, ca ceriul, și avea Obraz rotund și rumen, și plete-avea bălaie Pe umeri doi lucerferi de-o nobilă văpaie Păreau că-i joacă ... de zei, pe care Zări sfinte se răsfață din luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ochii de nesaț, Și doar al mai vederii, pe-atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost ... clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ape clari se caută copila de frumoasă Și râde când zărește doi ochi sărini și mari Clătindu-se, ca fața izvorului mai clari, Obrazul ei s-aprinde d-o nobilă văpaie Și-n vreme ce-și admiră frumsețile ... de rubin, Ea nu-nțelege boarea, ce-i clătină vestmântul; Și granguri cântă jalnic, dar n-o răpește cântul Ca alte dăți: în apă doi ochi i s-oglindea Și-n ochii ei distrasă alți ochi îi surâdea, ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună ... de aur, Și jaruri de pietre cu flăcări de sori; Hangiare-n tot locul, oțeluri cumplite În grajduri, cai repezi cu foc în copite, Și-ochi împrejuru-i — ori spuză, ori flori. Bagdadul! cer galben și roz ce palpită, Rai de-aripi de vise, și rai de grădini, Argint de ... săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră — în zori scânteiază ... și-n amurg Și el naintează, dar zilele curg. Nici urmă de ierburi, nici pomi, nici izvoare... Și el naintează sub flăcări de soare... În ...
Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... alb al adormitei Punând viață rând pe rând În gând și-n brațele iubitei. Atunci deschise ochii mari, Rotunzi și plini de veste bună, Doi ochi șireți și cărturari, Adânci ca două nopți cu lună; Își duse brațele spre piept Și se-nroși, părând c-așteaptă Un lucru nou și înțelept ...
... e sub giulgiuri și-o duc ca să i-o-ngroape... Ea sare buimăcită și-apucă vrăjmășește Copila, o ridică din leagăn, o privește În ochi: ei sunt de sticlă și morți ca de pământ, O ține sus, dar capul copilei cade frânt, O scutură puternic, ca-n suflet să-i ... la sufletul ei plâns, Că moartă să nu fie, murea de-atâta strâns, Și iese cu ea-n brațe, spre sat apoi s-abate Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate, Aleargă, ține drumul bisericii, și-n drum Se dau creștinii-n lături, cruciți, că văd acum Ce n-au văzut ... tinda-ndesuită de-o lume de femei. S-abat în două laturi creștinii-n drumul ei, Năuci de fără-vestea urgiei care-i bate. Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate Pe piept, ca o nălucă visată de-un nebun, Desculță, nedormită, și hainele ei spun Că nu e semn a ... de mulți încercuită, Mâniile slăbiei o fac mai zvârcolită, Și-o clipă, mântuindu-și vorbirea, de sub mâini Ca fulgerul se-ntoarce spre-altar cu ochi păgâni Și geme ca jungheată: De-al altora nu-l doare Pe-al lui să și-l învie, pe-al meu să mi-l omoare ...
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... nisip. Nu-i acea altă lume, a geniului rod, Căreia lumea noastră e numai un izvod... Frumoasă, ea cuprinde pământ, ocean, cer În ochi la Calidasa, pe buza lui Omer? O, salahori ai penei, cu rime și descrieri Noi abuzăm sărmanii de mâna-ne de crieri... Căci plumbu-n ... putea-voi tot astfel ca să șez Și-n inima copilei defel nu-naintez. Copil, copilul nu e? voiește să petreacă. Ce caut eu cu ochi-mi, cu-a lor privire seacă? Ce-i zic dumnezeire, și înger, stea și zeie, Când ea este femeie, și vrea a ...
Alexandru Vlahuță - În fericire
Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Alexei Mateevici - Iuda Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Hristos se roagă. Sânge cade Din fruntea lui în picături Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A pătimit și s-a rugat; Iar lumea în nespusă ură Cu sângele Lui s-a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina cetatea sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului ...
Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...