Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARALE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 141 pentru PARALE.
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE 7 CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ 8 UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE 9 HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ 10 OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ 11 CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPĂ DAR OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE 12 TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI 13 MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE 14 CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE 15 ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE 16 PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL 17 Note ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN ...
Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... precum imi vezi fata: lasa-ma in casa, pune-ma la masa si din zori in seara rau sa nu-ti para; si nici nu-si grai vorba, pana ce si sari pe fereastra, si peste fereastra in casa si in casa la ...
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost Povestea lui Ionică cel prost de Ion Creangă Amu cică era odată într-un sat un băetan, care n-avea nici tată, nici mamă și nici o rudă; așa era de strein, de parcă era căzut din ceriu. Și fiindcă băetanul acela era supus, răbdător și tăcut - și bărbații și femeile din acel sat se luaseră a-i zice "Ionică cel prost, Ionică cel prost" și așa îi rămăsese acum numele. Dar știți că este o vorbă ca: "dracul în curu' prostului zace.â€� În satul acela erau o mulțime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi și mai țanțoși - tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă de-a cățeaua. Și Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime' nu împărția, sermanul! El și la crîșmă și la joc și pe la nunți ședea tot deoparte, ca un pui de bogdaprosti, se făcea "Tănasă", și numai asculta ce pun la cale ceilalți; și cînd îi plăcea ce fac ei, da și el din cap și zicea că "tot bine este". ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade) Gheorghe Lazăr de Ion Heliade Rădulescu Tot era degenerație și amorțeală în ceea ce se atinge de numele de român și patrie , până să nu vie răposatul întru fericire Gheorghe Lazăr în țara noastră. Limba începuse a se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum ...
Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsița Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua și jumătate... Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia să plec mai devreme... dar în sfârșit!... de așteptat, mă așteaptă... Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravană femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tatăÂsău și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... cer și pământ... Deprindere... ce să zici? NĂUCESCU: A prins gust la joncțiuni, moghiarul... Vrea multe și ieftine... VÂNZĂTORUL (strigă): Șeapte de-o para! HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul. PANGLICĂ: Iaca, nene...Unguru-i gata de plecare... Hai să ne apropiem. HAZLIU ... etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a ... lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că toți m-or admira. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ș-or striga voios: Ura! VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR Dar! cu toți te-om admira, Șeapte de-o para, Și cu toții om striga: Șeapte de-o ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...